Touch of Evil - Stigmatul răului

Joi, 11 decembrie, de la ora 19, în sala de cinema a UNATC are loc proiecţia filmului Touch of Evil, regizat de Orson Welles în 1958. Discuția cu publicul va fi moderată de Bianca Bănică și Alexandru Vizitiu. 

Considerat ultima capodoperă a filmului noir, „Touch Of Evil” este producția cu care Orson Welles a revenit la Hollywood dupa o absență de 10 ani. Vechea sa istorie conflictuală cu producătorii în ceea ce privește forma finală a creațiilor sale cinematografice a fost reluată, „Touch of Evil” trecînd și el prin mai multe etape de modificări. Forma din 1958, cînd a apărut prima dată pe ecrane, era ceea ce producătorii de la Universal International Pictures au decis ca fiind convenabil pentru a fi arătat, împiedicîndu-l pe Welles să ia parte la montajul final. Ceea ce trebuia să fie nimic mai mult decît un film comun de categoria B, era, de fapt, o producție care sfida canoanele cinematografice ale vremii. În urma descoperirii unui memoriu de 58 de pagini scris de către Orson Welles cu indicații asupra felului în care filmul ar trebui ajustat pentru a fi, totuși, salvat, a apărut o nouă versiune ( abia în 1998, la 13 ani după moartea lui Orson Welles), cea mai aproapiată de viziunea estetică a lui Welles, încercîndu-se să se păstreze acuratețea dimensiunii sonore și, implicit, valoarea de experiment pe care cineastul dorise să o exploreze. În ciuda reeditărilor, „Touch Of Evil” a rămas o importantă referință cinematografică nu numai pentru epoca filmului noir, ci și pentru prefigurarea apariției filmului lui Hitchcock, „Psycho”(1960), precum și pentru influența pe care a avut-o asupra reprezentanților Noului Val Francez, mai ales asupra lui Jean-Luc Godard și Francois Truffaut.

Scenariul pornește de la un roman pulp scris de Whit Masterson în 1956, numit „Badge of Evil”, acesta fiind și titlul inițial al filmului. Welles a adaptat și rescris scenariul, produsul final avînd în centrul acțiunii investigarea unei crime petrecute într-un orășel fictiv de la granița SUA cu Mexic: Los Robles. Pendularea de o parte și de alta a graniței care devine iluzorie este un important element analizat de Welles în demersul său cinematografic, acesta jonglînd cu identitatea personajelor și cu persona actorilor. Astfel, regăsim în „A Touch Of Evil” o bandă periculoasă de mexicani care de fapt sînt italieni la origini și care trăiesc de partea americană a graniței. Vargas, autoritate a poliției anti-drog mexicane este recent căsătorit cu o blondă americancă și este jucat de Charlton Heston, star american, nevorbitor de limba spaniolă. Marlene Dietrich, născută în Germania, dar consacrată în America, interpretează un soi de personaj raisonneur, matroana unui bordel din partea mexicană a graniței. Îndoielile asupra moralității personajelor dublează metafora identitară, filmul analizînd decadența emoțională umană, dar și pe cea politică.

Scena care deschide „Touch Of Evil” a devenit emblematică prin estetica impresionantă și prin compunerea straturilor sonore care reușesc, în 3 minute și 30 de secunde, să prefigureze așteptările asupra acțiunii, să descrie spațiul și comunitatea și să inoveze printr-un tracking shot admirabil. Welles a decis să experimenteze considerabil, aproape toate sunetele filmului fiind diegetice, cuprinzînd multe fragmente de muzică (auzite de personaje la radio, dintr-un bar, la un casetofon, la un pick-up) compuse de Henri Mancini. Toate vocile personajelor sînt înregistrate în post-producție. Cadrele lungi în care personajele sînt dispuse stratificat în spațiu, purtînd mai multe conversații în același timp, folosesc suprapuneri de dialog și alte elemente sonore, încercînd să combată ideea conform căreia spectatorul de film nu poate urmări decît linia sonoră a unei singure conversații deodată. Nu realismul este cel căutat întotdeauna prin sunet, întrucît sugestia distanței sau a apropierii nu este redată de volumul muzicii care se poate calibra fără vreun motiv plauzibil diegetic pentru a face auzite cuvintele unui personaj. De asemenea, Welles utilizează sunetul pentru a fixa indicii sau momente cheie ale acțiunii în mintea spectatorului, în manieră subconștientă.

Atît din punct de vedere dramatic, cît și stilistic, „Touch Of Evil” continuă să influențeze direct și indirect cinematografia contemporană, fiind citat sau reinterpretat în majoritatea producțiilor care analizează corupția sau conceptul de graniță, fie ea reală sau metaforică. Totodată, filmul a fost și poate încă fi considerat o dovadă a valabilității teoriei auteuriste, demonstrînd incapacitatea studiourilor de a înțelege viziunea inovatoare a unui regizor, construcția stilului său sau impactul pe care acesta îl poate avea asupra evoluției limbajului audiovizual  și asupra unor generații întregi de cineaști.