Tot atît de mult te iubesc

15 februarie 2020
Tot atît de mult te iubesc jpeg

Cînd eram mică, am ajuns, întîmplător, să văd o crescătorie de viermi de mătase. Țin minte exact amestecul de senzații care m-a năpădit atunci: o curiozitate bucuroasă, o fascinație sinceră și o stare de greață. Îmi era și nu-mi era silă de viermii aceia. Îmi plăceau și nu-mi plăceau. Mai mult nu-mi plăceau. Ce cred eu că-mi reținuse cel mai mult atenția era coconul. Protecția. „Marsupiul” țesut de jur împrejurul lor ca un scut împotriva a tot ce-ar fi putut să însemne răul, suferința, frica. Coconul.

Coconul copilăriei, al adolescenței și-al tinereții mele de pînă la 25 de ani a fost bunica mea din partea mamei. Un om ca un curcubeu, de o bunătate, pentru mine, ieșită din comun. A rămas, pînă azi, cel mai bun om din viața mea, cel mai milos și, cumva paradoxal date fiind vremurile în care trăit ea, cel mai tolerant. Mai tolerant, mai înțelegător decît prietenii de seama mea.

Mi se întîmplă extrem de des să-mi doresc să pot să fiu un vierme de mătase, să mă pot întoarce, măcar pentru o zi, o oră, un minut în copilăria mea, în care am exersat de zeci de mii de ori un dialog care-mi părea delicios. Buna mă întreba cît de mult o iubesc. Îi răspundeam - într-un crescendo autentic -: „Cît o furnică, Buni. Cît o căpșună! Cît un avion.” Replica ei venea invariabil: „Atît de puțin?” Atunci, îi răspundeam chicotind, dăruindu-i inima mea: „Cît cerul te iubesc de mult!” Acesta era maximum iubirii mele de copil de cinci ani. Acesta a rămas și acum.

De la ea am aflat, prima dată, ce este moartea. Conceptul, adică. Mi-a explicat simplu și calm că dacă n-am muri niciodată s-ar umple planeta de oameni și ne-am sufoca. Groaznic, mi-am zis. Avea tot felul de expresii care atunci îmi păreau bătrînești, făcea apel la tot felul de vorbe care mi se păreau și demodate, și fără prea multă noimă. De exemplu, despre „neiubire”, despre dezamăgire vorbea așa: „Cît te-am iubit de mult, atît nu te mai iubesc!” Mi-au trebuit vreo 20 de ani să înțeleg ce n-am putut atunci să înțeleg. Voia, de fapt, să spună că, uneori, o mare iubire poate să sece, să dispară, să se consume pînă atunci cînd nu mai rămîne nimic. Adică, exact atît de mult cît am putut vreodată să iubim un om, exact atît de mult nu-l mai iubim.

N-am crescut cu cheia de gît, precum copiii generației mele. Am avut coconul meu care, pînă cînd am plecat de-acasă, m-a alintat și m-a iubit fără rețineri, fără rezerve, fără limite. Așa cum cred că se iubește, de fapt. Tot restul e neiubire. Pentru ea, am fost fetița ei, prințesa, pictorița, nepoțica perfectă. Pentru nimeni, niciodată de-atunci n-am mai fost perfectă, deși mi-am dorit asta și deși știam că greșesc dorindu-mi așa ceva. Ea a fost pentru mine șansa mea la fericire, țărmul meu, coconul. Așa cum cred că sînt, pentru mulți dintre copii, bunicii care îi cresc și care le satisfac toate poftele.

Cred că fugim mereu după cîte-un cocon. Tînjim după așa ceva toată viața noastră, chiar și atunci cînd nu recunoaștem. Sau, poate, mai ales atunci. Și ni-l dorim sub forme variate, la vîrste diferite, la intensități diferite, dar ni-l dorim. Sigur, ne gîndim că sîntem, probabil, tîmpiți dacă recunoaștem asta cu voce tare sau public. Sau cel puțin ridicoli.

Dac-aș mai avea o singură zi, o singură oră, un singur minut cu bunica mea, i-aș spune că iubirea a rămas iubire, că dorul rămîne nestins, că am nevoie și acum de-un cocon (sau mai ales acum), dar mai ales i-aș spune „tot atît de mult te iubesc!”

Foto: wikimedia commons

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

vlcsnap 2026 11 03 15h52m35s389 jpg
În sfârșit! Inaugurare pe 4 noiembrie a tronsonului de 13 kilometri din Autostrada Capitalei care leagă Afumați și Glina
Anunț de la CNAIR. Mâine, de la ora 14:00, se deschide circulația pe loturile 3 și 4 ale A0 Nord! Cele două loturi dintre Afumați și Glina, cu o lungime totală de 13 km, se adaugă celor peste 70 km pe care se circulă deja Autostrada de Centură a Bucureștiului.
Design fără titlu (6) png
Kim Kardashian, Glenn Close și Naomi Watts, spectacol de eleganță pe covorul roșu din New York
Kim Kardashian a impresionat la premiera sezonului doi din „All’s Fair”, unde a apărut într-o rochie gri din piele, alături de Glenn Close, Sarah Paulson și Naomi Watts.
defcamp 2025 jpg
DefCamp 2026 – o șansă pentru imunitatea României
Într-o țară care dă click înainte să gândească, cine ne apără de atacurile cibernetice? Experți discreți, autodidacți și prea rar apreciați. DefCamp îi adună, îi formează și aprinde scânteia unei noi generații. Țara are nevoie de ei: sunt sistemul nostru de imunitate digitală. Și ne apără zi de zi.
Donald Trump
Trump, în fața verdictului americanilor. Europa, în fața unei noi incertitudini
Alegerile din Statele Unite au influențat întotdeauna lumea, iar cele de astăzi, de la jumătatea mandatului prezidențial, vor conta foarte mult și pentru Europa, inclusiv pentru România.
Alegeri SUA. FOTO AFP
Mesajul lui Trump pentru americani, în ziua alegerilor: „Suntem grozavi astăzi. Acum doi ani, ne aflam într-o situație catastrofală”
Cu câteva ore înainte ca voturile americanilor să înceapă să contureze noul raport de forțe din Congres, Donald Trump a intrat în direct la Fox News pentru a-și susține realizările de la revenirea la Casa Albă.
benjamin netanyahu și donald Trump  Casa Albă FOTO EPA EFE jpg
Președintele Trump anunță că SUA vor opri ajutorul militar acordat Israelului până la sfârșitul anului, în ziua alegerilor intermediare
Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor înceta acordarea ajutorului militar pentru Israel la sfârșitul acestui an. Declarația, făcută în mod surprinzător chiar în ziua alegerilor de la jumătatea mandatului, pare să se adreseze alegătorilor care critică sprijinul Washingtonului pentru guvernul is
Luca Niculescu FOTO Facebook Luca Niculescu jpg
România și Turcia, schimburi comerciale de aproape 13 miliarde de dolari în 2025. Luca Niculescu: „Ne propunem să creștem investițiile”
Relațiile economice dintre România și Turcia au continuat să se dezvolte, schimburile comerciale dintre cele două state ajungând la aproape 13 miliarde de dolari în 2025.
image png
Doliu în muzica internațională! A murit la 35 de ani, după un diagnostic crunt
Nicole Taylor, una dintre membrele formației country Taylor Red, s-a stins din viață la vârsta de 35 de ani, după o luptă îndelungată cu cancerul de sân. Vestea a fost anunțată de surorile sale, Nika și Natalie Taylor, printr-un videoclip emoționant publicat pe rețelele sociale.
rafael nadal jpg
Cine este femeia care i-a sucit mințile lui Rafael Nadal în timpul unui meci. Cum arată „fata de mingi” la 38 de ani
A devenit celebră după ce Rafael Nadal nu și-a mai putut lua ochii de la ea. Cum arată acum tânăra care a făcut furori în 2014, pe când era „fată de mingi”.