Tînăr şi frumos ca un trandafir

Joi, 29 ianuarie, ora 19, în sala de cinema a UNATC va avea loc proiecţia filmului Tînăr și sănătos ca un trandafir, urmată de o discuție cu publicul, moderată de Cătălin Cristuțiu și Andra Petrescu.

Iovanovic a făcut parte din generația noului val iugoslav al anilor ’60, așa-numitul „val negru”, din care făcea parte mai faimosul Dusan Makavejev – ale cărui preocupări s-au orientat către explorarea sexualității – și alții precum Alexandar Petrovic sau Lazar Stojanovic. Cel din urmă a făcut în 1971 „Plastic Jesus”, care juxtapune imagini de arhivă cu momente istorice (al Doilea Război Mondial, imagini cu Hitler și Tito etc.) cu povestea unui regizor ce încearcă să facă filme în Belgrad între aventurile lui cu diferite femei. Stojanovic a fost închis pentru trei ani, dar Makavejev scrie într-un articol pentru Film Comment („Film Censorship in Yugoslavia”, nr. 4, iulie-augst 1975) că decizia a fost luată nu atît pentru film, care nu e neapărat militant, cît pentru izolarea regizorului al cărui comportament era ofensiv față de regim. „Tînăr și sănătos ca un trandafir”, filmul lui Iovanovic din același an, este mult mai sfidător și ironic față de regim, de exemplu.

Despre „Tînăr și sănătos ca un trandafir” s-a scris foarte puțin, probabil pentru că filmul a fost scos din cinematografe imediat după apariția lui în 1971 (se pare că nu a fost interzis efectiv, dar nu i s-a permis distribuția) din cauza conținutului violent, ironic și jignitor la adresa sistemului lui Tito, și readus în atenția publicului și criticilor în 2006. Primele secvențe din film care îl arată pe Stevan (Dragan Nikolic interpretează tîlharul din film și a fost un sex simbol al Iugoslaviei) reprezintă, în mod ironic, ilustrația pentru un monolog (de radio sau tv?) despre tineretul lui Tito, drepturile și responsabilitățile lui (ale tineretului). Ironia este evidentă: tineretul pe care-l arată Iovan Iovanovic, regizorul filmului, este anarhist, haotic, fără adeziune la societate și contrazice fanteziile dictatorului. Nu știu alt film produs într-un regim totalitarist care să fie la fel de insolent ca filmul lui Iovanovic, iar obrăzniciile se pot pune în aceeași măsură pe seama poveștii, narării și stilului.

Povestea e simplă, și e aceeași din filmului lui Jean-Luc Godard, „A bout de souffle”, pe care tîlharul îl pomenește la interogatoriul poliției (dă vina pe Godard pentru o oarecare ilegalitate), iar regizorul îl citează cu urmărirea poliție-Stevan din încheiere. „Tînăr și sănătos ca un trandafir” are și alte trimiteri la filmului Gordard și la stilul acestuia, dar personajele lui Iovanovic, spre deosebire de cele ale lui Godard, nu provoacă în niciun fel empatie sau simpatie. Sau vreun soi de înțelegere. Nikolic și Iovanovic îl duc pe Stevan către o reprezentare caricaturală, patologică, a gangsterului, aproape lipsită de orice psihologie sau viață interioară. La nivelul narațiunii, cauzalitatatea este întreruptă și continuitatea fragmentată, ceea ce împiedică perceperea unei profunzimi a personajelor. Dar asta nu înseamnă că Stevan, sau măcar tonul filmului, ar fi înverșunat împotriva sistemului; nu, el este doar o reprezentare ironică a unui tip de haos social. Unul dintre lucrurile care se spune despre generația acestor regizori este că filmele lor foloseau tehnicile avangardei de stînga din occident pentru a critica un regim de stînga, și cea mai corectă interpretare ar fi că nu criticau socialismul ca ideologie, ci regimul restrictiv și normele. Atmosfera și locurile pe care le vedem în „Tînăr și sănătos ca un trandafir” sînt departe de a putea fi identificate ca făcînd parte dintr-o țară anume. Primitivismul personajelor din film ține mai degrabă de o distopie ce nu vizează un singur regim, iar faimoasa replică a lui Stevan, „I am your future”, vine doar ca să întîrească universalitatea previziunilor acestui film.