Deconcertarea plăcută iscată de finalul deschis al lui Soldate Jeanette, primul lungmetraj al austriacului Daniel Hoesl (n. 1982) se combină cu uimirea, atunci cînd afli că ai văzut o producţie low-budget filmată fără un scenariu prealabil. Castingul nu a avut drept criteriu potrivirea cu rolurile, ci le-a generat, protagonistele fiind  alese pentru contrastul optim dintre biografiile lor: Johanna Orsini-Rosenberg, interpreta personajului Fanni, provine dintr-o familie de aristocraţi, iar Christina Reichsthaler, Anna, a lucrat cîndva la o fermă.

Secvenţele de lifestyle hedonist-opulent şi episoadele de viaţă campestră ulterioare (cu o zonă-tampon, silvică şi alpină, intercalată) compun un diptic, evitînd însă orice schematism. Subversiv pînă la capăt, filmul nu contrapune decadenţei orăşeneşti un ideal bucolic (spre uşurarea/dezamăgirea spectatorilor care s-ar teme/ar aspira la aşa ceva).

(Pentru o lectură spoiler-free, de sărit următoarele trei paragrafe.)

În prima parte, o vedem pe Fanni în magazine de haute couture, în interioare somptuoase, adulmecînd cunoscător un pahar de vin într-un restaurant cu aer fancy, vizitînd o expoziţie de fotografie, dormind la un film, dar şi transpirînd la dojo. Condiţia fizică îi va face, de altfel, plauzibilă ascensiunea montană şi adaptarea cu uşurinţă la activităţile fizice din a doua parte.

Apar, însă, curînd, indicii ale unei insolvabilităţi iminente. Evacuată din apartament,  Fanni porneşte într-un periplu care o va duce, prin munți, la o fermă-abator. Însă chiar şi atunci cînd pare să fi ajuns la fundul sacului, se vădeşte a dispune, undeva, de rezerve. Este ceea ce induce, mereu, o ambiguitate în legătură cu motivaţiile ei reale. O auzim, astfel, refuzînd să-şi achite biletul în tren şi fiind dată jos la prima după ce tocmai ridicase cîteva cărămizi bune de bancnote. Sînt momente în care pare să se afle într-o stare de negare, alteori arată mai degrabă calculat-manipulatoare, pentru ca, spre final, în răspăr cu profilul amoral conturat iniţial, să capete un (îndeajuns de incert) aer justiţiar.

Coerenţa narativă şi cea psihologică sînt minate deliberat, miza filmului nerezidînd într-o articulare la aceste niveluri. Aşteptările nu sînt înşelate frontal, ci mai curînd suspendate:

ceea ce se livrează nu e exact opusul a ceea ce părea promis, ci, mereu, „alt film“. Chiar momentul de „cinema în cinema“ suportă un upgrade: pe ecranul din faţa unei Fanni adormite rulează cadre din La Passion de Jeanne d’Arc de Carl Dreyer, dar secvenţa în cauză se vădeşte ea însăşi o „punere în abis“, fiind preluată din Vivre Sa Vie de Godard. „Voi merge acum la un film, Jeanette Dilmann“, îi va spune Fanni unei prietene – furnizînd astfel singura conexiune cu titlul filmului, alături de trimiterea la piesa Soldier Jane al lui Beck. Pasajul nocturn din pădure duce cu gîndul la un alt low-budget, Blair Witch Project, dar singurele viețuitoare care vor fi afectate fizic, în cele ce urmează, sînt animalele de la fermă. Deturnarea nu exclude simetrii discrete: dacă prima parte începe cu achiziția unor pantofi din piele de crocodil, tura pe munte e precedată de un alt moment de consum – cumpărarea unor ghete de firmă.

La intervale rezonabile, replicile par fie să ofere chei de interpretare, fie desluşesc ceva din tramele de fundal ale personajelor, însă niciodată pe deplin. Coloana sonoră, memorabilă, pe care figurează proeminent Bettina Köster, pare să exprime cel mai direct trăirile eroinelor. Enumerarea de fraude din finalul cu aer de road-movie, auzită din plan îndepărtat, e urmată de un cîntec al cărui refren-concluzie este „The sucker had it coming“ („Fraierul şi-a cerut-o“).

Experienţa anterioară de fotograf a lui Daniel Hoesl se face, fără ostentație, simţită. Vizual şi sonor, momentul culminant este marşul unei cirezi pe o pajişte, pe un cîntec al austriecei Eva Jantschitsch „Gustav“, al cărui refren vorbeşte despre aşteptarea „următoarei catastrofe“. O carcasă de vacă amintise mai devreme, vag, de tablourile lui Francis Bacon. Se cuvine notat, de asemenea, umorul – în prima parte, într-o scenă de spa care evocă atmosfera unor cadre din  Peter Greenaway, inclusiv prin muzakul cvasi-minimalist, cosmeticiana vorbeşte despre zeiţa legată la ochi a justiţiei, în timp ce Fanni are pleopele acoperite cu felii de castravete.  

Dacă sacoul Burberry afișat de protagonistă într-unul dintre momentele de început ale filmului va trece neobservat, spectatorii români vor reţine, negreşit, dialogul dintre Fanni şi un co-privitor în faţa unei fotografii înfăţişînd o încăierare între politicieni: „Ştiţi că în parlamentul din România cineva s-a aruncat de la balcon în semn de protest faţă de problemele sociale?“ „Şi a existat vreun rezultat?“. Răspunsul – pe 15 mai, la proiecţia din seara de închidere a FFE, ediţia 2014, la Bucureşti.

Sorin Gherguț este poet și traducător.

Filmul Soldatte Jeanette (Soldatul Jane) va putea fi vizionat joi, 15 mai 2014, la ora 20, la cinema Elvire Popesco, în cadrul Galei de închidere a Festivalului Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, sub egida EUNIC.

Cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului se desfășoară în București (9 - 15 mai) și Tîrgu-Mureș (16 - 18 mai).