Statul care îşi devorează proprii plătitori de taxe

16 iunie 2016
A început Festivalul de la Sibiu jpeg

Tot mai mulţi reprezentanţi ai mediului de afaceri, de la antreprenori, la consultanţi şi de la avocaţi specializaţi la reprezentanţi ai patronatelor, vorbesc despre agresivitatea tot mai mare a fiscului în relaţia cu companiile. Este o noutate? Se pare că da. Iar reprezentanţii mediului de afaceri avansează şi un orizont de timp. Astfel, de un an de zile presiunea administraţiei fiscale s-a accentuat. Ieri, publicaţia cursdeguvernare.ro a avut ideea de a aduna la aceeaşi masă toţi actorii pentru a dezbate exact această temă: în ce măsură companiile sînt supuse unei presiuni tot mai mari din partea fiscului şi în ce măsură controalele fiscale produc mai multe efecte negative decît pozitive în economie.

De fapt, s-ar părea că mediului de afaceri i-a ajuns cuţitul la os. A suportat de-a lungul timpului că un control fiscal să constate că în loc ca firma să primească rambursarea de TVA să i se impună plata unei sume de zeci de milioane de euro. Ce folos că respectiva companie a cîştigat, după cîţiva ani, procesul în justiţie cu ANAF. Între timp, întreprinderea, puternic decapitalizată, a pierdut cota de piaţă în faţa concurenţilor şi a ajuns să aibă o cifră de afaceri mult mai mică decît la momentul controlului fiscal. Cu alte cuvinte, controlul ANAF aproape că a scos de pe piaţă firma aflată în litigiu cu fiscul.

Citiți și ascultați mai multe pe rfi.ro

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Oleșkî
„Vor muri fie de foame, fie în urma atacurilor”. Drama locuitorilor unui oraș ucrainean ocupat de ruși
Locuitorii orașului ucrainean Oleșkî, aflat sub ocupație rusă, își riscă viața pentru a găsi hrană și apă. Pentru a ajunge la o localitate de unde pot cumpăra provizii, oamenii trebuie să parcurgă aproximativ 20 de kilometri pe drumuri minate, în timp ce dronele de atac reprezintă o amenințare.
Foto Salina Turda jpg
Salina Turda se transformă spectaculos! Ce vor găsi turiștii la 115 metri sub pământ. Investiție de milioane de euro
Salina Turda, unul dintre cele mai populare obiective turistice din România și o atracție cunoscută la nivel european, pregătește un amplu proiect de extindere.
ryanair jpg
A ignorat avertismentele pilotului și a continuat să vapeze în avion. Ce a pățit o pasageră Ryanair
O pasageră, în vârstă de 30 de ani, a fost arestată de poliție după ce a folosit în mod repetat țigara electronică la bordul unui avion Ryanair, în ciuda avertismentelor primite din partea echipajului și a pilotului. Incidentul s-a petrecut în timpul unui zbor din Creta către Marea Britanie.
Banner Amalia Enache
Ce limite i-a impus Amalia Enache fiicei sale, Alma? „Sunt o mamă exigentă”
Amalia Enache (Pro TV) spune că este o mamă exigentă și chiar i-a impus limite fiicei sale, Alma.
Andrew Mountbatten Windsor  foto   Profimedia jpg
Lovitură în dosarul Epstein: perchezițiile la două locuințe ale fostului prinț Andrew au fost declarate ilegale
Înalta Curte din Londra a stabilit că mandatele în baza cărora poliția a percheziționat două proprietăți ale lui Andrew Mountbatten-Windsor, fostul duce de York, au fost ilegale.
Barbat arestat - catuse FOTO Shutterstock
Fost angajat al Inspectoratului Școlar Gorj, arestat preventiv pentru pornografie infantilă și coruperea sexuală a minorilor
Un bărbat de 62 de ani, fost angajat al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru pornografie infantilă și coruperea sexuală a minorilor, ambele infracțiuni în formă continuată.
Atlasul frumusetii Mihaela Noroc - Iran
Ce nu pot distruge bombele: Iranul, memoria lumii și dreptul de a dăinui
Civilizația iraniană se numără printre cele mai vechi și mai influente civilizații ale lumii. De-a lungul a peste cinci milenii, ea a adus contribuții fundamentale la dezvoltarea culturii, științei, literaturii, filosofiei, arhitecturii și a sistemelor de guvernare și administrație ale umanității.
zodii png
Zodiile pentru care Universul pregătește surprize uriașe, între 9 și 17 octombrie. Acești nativi vor vedea, în sfârșit, „luminița de la capătul tunelului”
După o perioadă în care au avut parte de încercări, amânări și situații care le-au pus răbdarea la încercare, trei zodii intră într-o etapă mult mai promițătoare.
Nidal Hasan
Pentagonul vrea să transmită în direct execuția unui fost maior american care a ucis 13 militari la baza Fort Hood
Publicul va putea urmări în direct execuția prin împușcare a fostului maior al armatei americane Nidal Hasan, condamnat pentru uciderea a 13 militari neînarmați la baza Fort Hood, în 2009, a anunțat secretarul american al Apărării, Pete Hegseth.