Spectacolul alegerilor franceze
Nu e nici un secret că de cîte ori au ocazia, britanicii şi francezii îşi ironizează reciproc obiceiurile.
În conservatoarea şi foarte vechea publicaţie britanică The Spectator (datează din 1828), Ian Osborne descrie atmosfera politică şi mediatică a Parisului din noaptea de după primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa.
Cu un umor sec, el constată că manifestările din noaptea alegerilor la Paris nu au nimic în comun cu ceea ce se întîmplă în nopţile similare din Marea Britanie.
Autorul articolului combină observaţii despre reporterii frenetici ai momentului, informaţii din culisele scenei politice şi zvonuri care circulă în Paris. Mai exact, zvonul că dacă preşedintele în funcţie ar pierde un al doilea mandat (situaţie nemaiîntîlnită din 1981, de la Giscard d’Estaing), el şi-ar putea lua adio şi de la fermecătoare lui soţie.
Ian Osborne nu uită nici să-şi exprime uimirea perpetuă faţă de felul în care politicienii de vîrf din Franţa vorbesc limba engleză (şi orice altă limbă străină). Ţine să sublinieze că acesta nu e şi cazul actualei prime doamne a Franţei, care, în trecut, a reuşit să întreţină relaţii romantice cu Mick Jagger şi Eric Clapton, pe limba lor.
(Andrei Manolescu)
