Song for myself
Am început să semăn
de la o vreme
tot mai mult cu
marchizul de sade.
Îmi petrec cea mai mare parte a vieţii
în case de sănătate
unde conversez îndelung cu nebunii
despre absenţa suspectă
a stelelor de pe cer
sau despre
jalnicul faliment al virtuţii.
Cuvintele mele
cad pe masa de scris
ca nişte măsele stricate.
Acum am voie să fiu
oricît de slobod la gură,
ba chiar mi se reproşează că
scenele mele erotice
sînt lipsite de fantezie.
Aşa că voi începe să scriu
un lung inventar
al tuturor bolilor ruşinoase, din care
nu poate lipsi, desigur, virtute.
Iar în zilele cînd
n-o să am poftă de scris
o s-i pun pe nebuni
să cînte în cor
„Cerul înstelat deasupra mea
Şi legea morală în mine”. Veioza
îmi ţine
loc de prieten şi de
nevastă.
din volumul Pulberea, praful şi revoluţia, Casa de Editură Max Blecher, 2012.
