Şi a fost Ziua Cosmonauticii...

13 aprilie 2011
La 29 de ani, Dumitru Prunariu avea să devină al 103 lea pământean care a ajuns în Cosmos jpeg

Unii cu surprindere, altii cu mîndrie, alţii cu invidie luau la cunoştinţă faptul că Uniunea Sovietică lansa primul satelit artificial al Pămîntului, la 4 octombrie 1957. Deşi nu făcea mare lucru, Sputnik 1, micul obiect realizat de mîna omului, cu un diametru de vreo 85 de cm şi o greutate de 87 de kg, avea valoare prin faptul că a putut fi lansat pe o orbită în jurul Terrei deschizînd astfel era spaţială a omenirii. O lună mai tîrziu, Sputnik 2 ducea în spaţiu renumita căţeluşă Laika, devenită şi primul călător viu în spaţiu, din punctul nostru de vedere. La vremea respectivă, programul nu includea şi revenirea în viaţă pe Pămînt, aşa că Laika a devenit şi primul sacrificiu oficial pe altarul călătoriilor spaţiale. În acest timp, proiectele americane Vanguard primeau o grea lovitură chiar la lansare. Nu era şi nu este nici astăzi uşor, la peste 50 de ani, să lansezi în spaţiu echipamente sau echipaj uman. Primul satelit american vede Pămîntul de sus doar la 31 ianuarie 1958. De menţionat faptul că ambele puteri îşi lansau sateliţii cu ajutorul rachetelor care, în mod normal, ar fi trebuit să trimită lovituri nucleare una în capul celeilalte.
Cursa spaţială dintre SUA şi URSS era în plină desfăşurare.
 
9 martie 1934.
În satul Kluşino, acum în regiunea Smolensk, se năştea Iuri Alekseievici Gagarin, al treilea copil al unor muncitori colhoznici. Cu toate că părinţii lucrau la colhoz, se pare că mama sa era o cititoare perseverentă, iar tatăl său, un tîmplar iscusit. Poate că aceste moşteniri de familie l-au făcut pe tînărul Iuri să aleagă mai tîrziu calea şcolii tehnice de la Liubertzy, regiunea moscovită. Ulterior, tînărul Gagarin se mută la şcoala tehnică din Saratov unde, în timpul liber, pilotează avioanele aeroclubului local. În 1955 se înscrie la şcoala de piloţi militari (cum altfel?) de la Orenburg. În 1957 primeşte gradul de locotenent de aviaţie, după absolvirea cu succes a cursurilor de zbor pe MIG 15. Este mutat în zona Murmansk, la graniţa URSS cu Norvegia, membru NATO. Condiţiile grele de zbor din zonă nu reprezintă pentru tînărul Iuri o problemă, aşa că rapid obţine şi gradul de locotenent major, acolo. Toate rapoartele medicale îl recomandă pentru includerea lui în lotul de 20 de militari pregătiţi pentru programul spaţial sovietic. Fără probleme trece toate testele la care este supus. Îi surclasează pe aproape toţi ceilalţi prin capacitatea sa de memorare, uşurinţa de acumulare a cunoştinţelor, atenţia pentru mediul înconjurător în care îşi desfăşoară activitatea şi capacitatea extraordinară de reacţie. Încă o calitate esenţială a lui Gagarin, statura. Avea doar 1,57m înălţime, optimă pentru programul Vostok dezvoltat la vremea respectivă. Din cei 20, doar Gagarin şi Gherman Titov sînt selectaţi în faza finală. Interesant este şi faptul că, înainte de finală, toţi cei 20 de candidaţi au fost invitaţi să-l voteze, prin vot secret, pe cel mai bun dintre ei. 17 au votat pentru Gagarin.
   
 La 12 aprilie 1961,
la bordul navei Vostok 1, Iuri Gagarin devine primul om în spaţiu şi primul care reuşeşte să călătorească timp de 108 minute în jurul Pămîntului, întorcîndu-se şi teafăr din această experienţă. Experienţă pe care a împărtăşit-o cu restul lumii, prin călătoriile sale în diferite ţări de pe glob, umorul său caracteristic lansîndu-l în viaţa publică mondială. Gradul de colonel în Forţele Armate Sovietice îl primeşte la doi ani după zborul în jurul planetei, iar şefii lui încearcă să-l conserve pentru alte zboruri.

În luna mai a aceluiaşi an, preşedintele John F. Kennedy anunţă programul spaţial american Apollo, care prevede ca pînă la sfîrşitul anilor 60 omul să păşească pe Lună. Astronautul american Allan Sheperd călătoreşte şi el 15 minute în jurul Terrei la bordul navei Mercury. Americanii preiau conducerea în cucerirea Spaţiului. Ruşii nu se lasă mai prejos şi în iunie 1963, Valentina Tereşkova devine prima femeie în spaţiu. În 1965, Alexei Leonov iese prima oară în spaţiu. Dincolo de cele neştiute, se înregistrează oficial accidente de ambele părţi: Apollo 1 explodează la decolare în ianuarie 1967, omorînd echipajul american de la bord, iar în aprilie cosmonautul Serghei Komarov cade la propriu cu nava Soyuz 1, paraşutele nedeschizîndu-se la intrarea în atmosferă.
 
Din păcate, la vîrsta de numai 34 de ani şi într-un accident aviatic nici acum prea bine desluşit, Iuri Gagarin moare, alături de colegul său Vladimir Serioghin, la 27 martie 1968. Omul a dispărut, dar moştenirea sa pentru întreaga omenire a rămas.

Urmează Aselenizarea, realizare extraordinară a oamenilor de ştiinţă americani, în iulie 1969. Îmi aduc aminte că pe aceasta am urmărit-o la televizor, graţie Televiziunii Române, lui Andrei Bacalu  şi deciziei americanilor de a da voie oricui să retransmită transmisia lor în direct.
Urmarea, mai bine zis una dintre ele, este că Muzeul Tehnic din Bucureşti a primit o copie scara 1:1 a modulului lunar american. În 1978 primim şi o copie a Lunokhod-ului, varianta sovietică a vehiculului lunar. Nu mă întrebaţi de starea acestora, acum.
Anii următori lui 1969 se caracterizează şi prin reuşite, şi prin eşecuri dar în mod cert evoluţia este evidentă, de la vehiculele refolosibile pînă la staţiile spaţiale şi mai departe, spre alte planete. De asemenea, spaţiul nu mai este apanajul marilor puteri, ţările mai mici avînd şi ele acces la cercetarea spaţială.

Printre ele, România. Chiar şi sub tutela sovietică, cercetarea românească are propria ei evoluţie. La Moscova, sau mai bine zis lîngă, la Zviozdnîi Gorodok, orăşelul cosmonauţilor, în cadrul programului Intercosmos, adresat ţărilor Pactului de la Varşovia, este invitat Dumitru Prunariu, alături de Cristian Guran şi Mitică Dediu, toţi ofiţeri de aviaţie. La final, în cursa spre spaţiu rămîn Prunariu şi Dediu. Timp de trei ani, din 1978 pînă în 1981, cei doi şi-au perfecţionat abilităţile de acasă, acolo. La 12 mai 1981, Dumitru Prunariu este confirmat ca fiind prima opţiune pentru zborul în cosmos alături de Leonid Popov. Dumitru Dediu recunoaşte: nu a fost uşor, mai ales că decizia a venit în ziua mea de naştere, dar ştiam de acasă că doar unul va zbura…

La 14 mai 1981, Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român, alături de Leonid Popov, deja un veteran al zborurilor spaţiale, îşi ia zborul de pe cosmodromul Baikonur. Nava Soyuz 40 se cuplează la staţia spaţială Saliut 6, cei doi întîlnindu-se cu cei doi ruşi care deja erau acolo. O săptămînă, mai precis 7 zile şi 20 de ore a durat călătoria lui Prunariu în jurul Pămîntului. La întoarcere, la 5 minute după o aterizare cu peripeţii, în care era gata-gata să se repete soarta lui Seghei Komarov, cosmonautul român aude vorbindu-i-se în limba natală, în stepa Kazahstanului: era reporterul Televiziunii, Alexandru Stark, trimis acolo pentru a relata evenimentul.

Acum, americanii îşi scot la pensie navetele spaţiale. Le-au folosit mult timp. Acum, datorită uzurii, nu mai sînt sigure. Cel puţin o vreme, ei vor fi dependenţi de mijloacele de propulsie ruseşti, care funcţionează în continuare. Preşedintele Obama are şi el planuri mari, cu privirea spre Marte. Acum programele spaţiale nu se mai dezvoltă de către rivali, ci de către ţările interesate în cercetare spaţială, în colaborare, chiar dacă unele au programe separate.
Prima cuplare a unei nave spaţiale americane cu una sovietică datează din iulie 1975. De atunci, în domeniul civil al programelor spaţiale, cele două puteri altminteri concurente îşi dau mîna cu ochii la cer.
 
Cer care, la 12 aprilie 1961, acum 50 de ani, era vizitat pentru prima oară de fiul curios şi plin de umor al unui tîmplar colhoznic.  
 

Grigore Vîrsta este producător la TVR.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

nou nascut   shutterstock 1892200891 jpg
Țările în care se nasc cei mai mulți și cei mai puțini copii. Ce poziție ocupă România
Grupul Băncii Mondiale a transmis miercuri, 20 mai, că rata globală a natalității este mai mică de jumătate față de nivelul din anii 1960, când a avut loc boom-ul demografic de după al Doilea Război Mondial.
Rosia Montană Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (255) JPG
Minele de aur ale romanilor de la Roșia Montană, dinamitate în comunism. Cum a fost distrus Masivul Cetate
La două decenii de la închiderea minelor de aur de la Roșia Montană, cea mai veche așezare minieră din Apuseni păstrează încă „cicatricile” unei perioade îndelungate de exploatare. Muntele care adăpostea impresionantele mine antice ale romanilor a lăsat locul unui crater uriaș.
zodii png
Cele două zodii care vor trece printr-un moment dificil în acest weekend. Divinitatea le oferă puterea de a merge mai departe
Sfârșitul acestei săptămâni vine cu o încărcătură emoțională puternică pentru anumite semne zodiacale, iar influențele astrale ale weekendului par să scoată la suprafață situații amânate, tensiuni ascunse și decizii pe care mulți le-au evitat în ultima perioadă.
competente digitale bac
România în era digitală: internet de top în UE, dar rămâne în urmă la competențe și servicii digitale
România se află într-o situație paradoxală în transformarea digitală europeană.
bucatarie chiuveta istock jpg
Cum să cureți chiuveta din bucătărie: ghid complet pentru o scurgere fără mirosuri și bacterii
Desfundatul chiuvetei din bucătărie nu e nici pe departe o activitate plăcută. Dar cu câteva produse pe care le aveți deja acasă și puțină răbdare, puteți rezolva problema rapid, înainte să fie nevoie de ajutorul instalatorului.
shutterstock vara primavara mama fiica copil femeie iarba flori bucurie natura poiana jpeg
Adevărul despre oamenii care muncesc și economisesc nonstop: de ce mulți ajung să simtă că viața trece pe lângă ei
Tot mai mulți oameni își organizează viața aproape exclusiv în jurul siguranței financiare. Economisesc constant, muncesc excesiv, amână vacanțe, hobby-uri și experiențe personale cu gândul că „se vor bucura mai târziu”. Însă psihologii avertizează că această mentalitate poate deveni periculoasă.
suplimente jpg
6 suplimente pe care nu ar trebui să le iei niciodată cu cafea, potrivit experților în nutriție
Pentru milioane de oameni, ziua începe cu o ceașcă mare de cafea și cu suplimentele luate în grabă înainte de plecarea la serviciu.
vaccin
Un nou vaccin experimental împotriva Ebola, dezvoltat la Oxford, ar putea fi testat în câteva luni
O echipă de cercetători de la Universitatea Oxford lucrează la dezvoltarea unui nou vaccin împotriva Ebola, pe fondul unui focar care se răspândește rapid în Republica Democratică Congo.
admitere liceu 2026   probe sportive lps slatina   foto alina mitran (1) mp4 thumbnail png
Elevii care luptă să-și „rezerve” locul la liceu. Avertisment: „Mulți cred că se pot întoarce la sportiv după repartizare. Nu e așa”
Admiterea la liceu se va face și în 2026 după susținerea Evaluării Naționale și repartizarea computerizată. Există în schimb și posibilitatea de a fi admis înaintea etapei de repartizare computerizată, dacă alegi un liceu vocațional.