Serata cu scrisori #5

9 aprilie 2019
Serata cu scrisori #5 jpeg

Miercuri, 17 aprilie, de la ora 19, în biblioteca Vilei Oromolu transformată în hub-ul cultural Qreator (Bd. Aviatorilor 8 A) va avea loc a cincea ediţie, şi ultima din acest sezon, a „Seratei cu scrisori”.

„Serata cu scrisori” este un eveniment lunar în care cinci invitaţi de marcă din diverse domenii artistice vor citi cîte o scrisoare din literatura română şi universală. Scrisorile sînt selectate, în funcţie de tema fiecărie ediţii, de gazdele evenimentului: Genevieve Fieraru & Marius Chivu, dar cea de-a cincea serată nu are o temă anume, fiecare scrisoare reprezentînd o surpriză în sine.

Invitaţii acestei ediţii sînt: scriitoarea Angela Marinescu, actorul Mitică Popescu, regizoarea de teatru Geanina Cărbunariu, artistul vizual Nicolae Comănescu şi muzicianul Jurjak.

Atenţie! Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile, iar accesul este permis doar persoanelor de peste 18 ani.

Construită în stilul Ludovic al XVI-lea în 1926 de către arhitectul Petre Antonescu (autorul Arcului de Triumf şi al Palatului Kretzulescu), Vila Oromolu a fost reşedinţa guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mihai Oromolu. Restaurată recent după planurile lui Dorin Ştefan, cel mai avangardist arhitect român contemporan, casa s-a redeschis în chip de hub cultural sub numele de Qreator by IQOS. Mai multe despre evenimentele din acest spaţiu găsiţi aici.


image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Keith Kellogg FOTO Getty Images
Fostul emisar special al SUA pentru Ucraina îl compară pe Putin cu Hitler: „Îngrijorarea mea: vom ajunge la un al Treilea Război Mondial”
Fostul emisar special al SUA pentru Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că Rusia nu și-ar încheia războiul împotriva Ucrainei nici dacă ar cuceri întregul Donbas, comparându-l pe președintele rus Vladimir Putin cu dictatorul nazist Adolf Hitler.
001307544W 1200x800 webp
Ce cautau trei obiecte sonore în mormântul unui copil Moche
Marile construcții ceremoniale ale culturii Moche au dominat mult timp imaginea arheologică a nordului Peruului. Piramidele din cărămizi de lut, reliefurile, ceramica elaborată și mormintele elitelor au oferit cercetătorilor o cantitate impresionantă de informații despre ritual, putere și religie. M
neanderthal adobestock jpg
De ce bărbații și femeile merg diferit? Descoperirea neașteptată făcută cu ajutorul unui pelvis de neanderthalian
O descoperire cu totul neașteptată ar putea elucida unul dintre cele mai vechi mistere legate de anatomia umană. Cu ajutorul unui pelvis care aparținea unui neanderthal, experții ar putea să-și dea seama de ce bărbații și femeile în zilele noastre merg diferit.
Dezbaterea și votul bugetului de stat pe 2026 în ședința comună a Parlamentului. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Proiectul de lege privind incompatibilitățile aleșilor locali, adoptat de Senat. USR amenință că va ataca legea la CCR: „Aţi inventat astăzi două Constituţii”
Senatul a aprobat miercuri proiectul de lege care elimină incompatibilitatea aplicată consilierilor locali și județeni care lucrează în instituții publice. Actul normativ a trecut cu 82 de voturi pentru, 19 împotrivă și 21 de abțineri.
banner olivia cucos png
Olivia Cucoș, soția fotbalistului Denis Furtună, emoții la naștere! Primel declarații după ce a făcut cezariană: „Nu recomand”
Prezentatoarea TV Olivia Cucoș a născut o fetiță, la doar șase luni de când ea și fotbalistul lui Arsenal Tunari, Denis Furtună, s-au căsătorit. Click! are primele declarații ale fericitei mămici.
Student ținând în brațe o pungă cu diverse cumprături, fiind șocat de bonul de cumpărături  shutterstock jpg
A găsit un card bancar și a făcut cumpărături de 17 ori cu el. Ce sumă a cheltuit bărbatul din Argeș
Un bărbat din Argeș a ajuns în atenția polițiștilor după ce ar fi găsit un card bancar într-un supermarket și ar fi început să îl folosească la cumpărături. Nu s-a oprit după prima tranzacție, ci ar fi făcut nu mai puțin de 17 plăți.
tort cu pepene galben jpg
Tort cu pepene galben
Un tort delicat, aromat și răcoritor, o alegere elegantă pentru ocazii speciale.
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Dolly Parton lasă în urmă o carieră impresionantă, dar niciun copil. Motivele pentru care ea şi soţul său au ales să nu fie părinţi
Moartea lui Dolly Parton, la vârsta de 80 de ani, readuce în atenție și viața personală a artistei. Ea şi soţul său, Carl Dean, au fost împreună aproape șase decenii, fără să aibă copii, iar cântăreața a vorbit mereu deschis despre motivele pentru care nu a devenit mamă.
Marius lazurca si  Matt Whitaker Foto X Dan Neculaescu jpg
Reprezentanții României și SUA au discutat la NATO despre securitatea Mării Negre. Lazurca: „Donald Trump are dreptate”
Reprezentanți ai României și Statelor Unite au avut, miercuri, la sediul NATO din Bruxelles, discuții axate pe securitatea la Marea Neagră și pe revizuirea poziției strategice a Washingtonului.