Se putea visa
Se putea visa: într-o cutie goală de televizor, barmanul aranja băuturi colorate şi o aşeza cu spatele în cadrul ferestrei de la apus. Fixa radioul cu bateria pătrată afară pe un post îndepărtat şi de neînţeles. Doar strigătele ne erau cunoscute: veneau de aproape, ca vocea liniştită a vitrinei frigorifice ruginii, aprinsă dintr-o dată înaintea becurilor de care uitam cu toţii. Urmăream cu atenţie fiecare fază, ghiceam scorul din încercări contrazise, ne întristam şi ne bucuram împreună pînă la sfîrşit. Şiruri de oameni făceau cu mîna maşinilor gri, care păreau că merg cu cîini blînzi de grăniceri la roţi spre lumea de lîngă noi. Eu mai rămîneam puţin după meci, gîndindu-mă că voi trece prin faţa frizeriei aprinse şi voi fi obligat să mă aşez pe scaun. Îmi închipuiam că o fată frumoasă va privi spre mine de afară, din acelaşi frig, şi mă va săruta pe tîmpla tunsă, cum se sărută o vînătaie de copil. Uneori, amorţeam cu degetele adîncite în paharul gros, cu buza muşcată de înjurături fugite de-acasă: era cald şi bine ca în autocarul ce urca la munte răul uşor al serpentinelor goale.
din volumul Dictando, Editura Diacritic, 2012.
