Scenă domestică
eram pe o bancă în parcul plin de trecători
ieşiţi ca şi noi să se bucure de căldura
nesperată a unei zile de iarnă
pe jos erau mucuri de ţigară
un vînt răcoros răscolea frunzele ude
lîngă un coş de gunoi un cîine
dormea încolăcit cu nasul în propria blană
ţi-am vorbit despre surplusul afectiv al primăverii
despre senzaţia aproape erotică pe care ţi-o provoacă
pămîntul proaspăt dezgolit de zăpadă, despre
descătuşarea energetică a naturii şi impulsul de a te
arunca/revărsa afectiv peste lume ca un sinucigas
peşte şinele de tren, despre entuziasm, extaz, naivitate
şi în general despre toate prostiile care trec
prin mintea odihnită a unuia care nu mai lucrează
de cîteva luni. mi-ai vorbit despre sacrificiu, despre
înghiţitul în sec, despre promovările pe ochi frumoşi
despre mărirea de salariu cu care te ademenesc şefii,
despre colega ta care face foamea ca să-şi plătească
rata la un apartament, despre cum o să fie cînd o să
mă angajez şi o să ne găsim un loc al nostru
mi-ai vorbit, ţi-am vorbit
am tăcut apoi amîndoi privind cîinele încolăcit
de lîngă coşul de gunoi şi efortul lui constant de
a ocupa cît mai puţin spaţiu
cu cît era mai chircit, mai strîns în sine,
cu atît îi era mai cald.
,
