Salutări din Uranus!

25 aprilie 2018
Salutări din Uranus! jpeg

Începînd din 18 aprilie, expoziţia „Salutări din Uranus!” de la The Grand Avenue (Calea 13 Septembrie nr. 90) aduce laolaltă numeroși pasionați ai celebrului cartier din București, dispărut la mijlocul anilor ’80, în urma lucrărilor de modernizare a Capitalei.

În cadrul vernisajului au fost prezentate, în premieră, fotografii, picturi și schițe realizate de Traian Bădulescu Sr., artistul care a locuit mai bine de 34 de ani în cartierul din centrul Bucureștiului. „Salutări din Uranus!” este primul proiect interactiv care își dorește să reproducă atmosfera boemă din cartier, prin imagini reprezentative, hărți exacte ale locurilor care au fost demolate, precum și cu multe detalii și informații din respectiva zonă, colectate de un grup de entuziaști, grupați în jurul proiectului „Cartierul Uranus”, o comunitate de arheologi urbani, care au reușit să readucă la viață numeroase povești din unul dintre cele mai frumoase și mai pitorești cartiere ale Bucureștiului.

Proiectul „Salutări din Uranus!” este compus din două zone diferite, menite să transpună vizitatorul în atmosfera cartierului: în primul spațiu e prezentată în detaliu strada Uranus, alături de fotografii și hărți ale zonei, astfel încît să poată fi identificat ușor vechiul amplasament al cartierului în contextul actual. În cea de-a doua zonă e reprodusă o cameră dintr-o locuință tipică a arealului, cu ale sale case în stil neoromânesc, în care sînt prezentate obiecte personale ale lui Traian Bădulescu Sr., așa cum existau ele în perioada respectivă, alături de o parte dintre fotografiile și desenele semnate de artist.

Expoziţia poate fi vizitată zilnic, iar în fiecare joi, începînd cu ora 18, echipa proiectului „Cartierul Uranus”, alături de reprezentanți ai familiei Bădulescu, precum și alți cunoscători ai zonei, îi așteaptă pe toți cei dornici de a împărți experiențe, amintiri și povești despre pitorescul unui cartier care a fost, pentru mulți, unul dintre cele mai reprezentative cartiere din Bucureștiul postbelic.

Traian Bădulescu Sr. s-a născut în data de 13 septembrie 1947, la Ploiești. De la vîrsta de trei ani, se stabilește cu familia la București, în cartierul Uranus, unde va rămîne pînă în anul 1984, momentul demolării forțate ordonate de Nicolae Ceaușescu. Pasionat de mic copil de artă și literatură, Traian Bădulescu Sr. începe să cocheteze cu grafica, proza și poezia, încă de pe băncile școlii generale și ale Liceului Gheorghe Lazăr, pe care l-a absolvit în anul 1965. A terminat Facultatea de Construcții și, ulterior, Școala Populară de Artă, secția pictură, pe care o termină cu nota 10, în anul 1981. Diagnsticat cu scleroză multiplă în anul 1972, Traian Bădulescu Sr. își îndreaptă talentul creativ către pictură, iar pasiunea sa specială pentru cartierul Uranus îl determină să imortalizeze pe pînză sau pe peliculă fotografică aproape toate zonele din perimetrul casei sale. Astfel, apare una dintre cele mai complexe baze de date imagistice despre Uranus, o adevărată comoară culturală, pusă acum în valoare, pentru prima dată, de proiectul „Salutări din Uranus!” Traian Bădulescu Sr. se stinge din viață în data de 28 noiembrie 2006, după o chinuitoare luptă cu boala, care i-a afectat puternic capacitatea creativă.

Despre „Cartierul Uranus”

Proiectul „Cartierul Uranus” este o platformă de comunicare online pentru toți cei care apreciază sau se simt atașați de istoria și farmecul boem al vechiului cartier Uranus, demolat pentru a face loc Centrului Civic al lui Nicolae Ceaușescu. Coordonat de Costin Gheorghe și Cristian Văraru, doi arheologi urbani pasionați de istoria Bucureștiului vechi, „Cartierul Uranus” a devenit, în scurt timp, locul de întîlnire preferat al celor care au locuit sau se simt legați emoțional de această zonă, în special datorită descoperirilor realizate de cei doi, susținuți de foarte mulți locuitori ai vechiului cartier Uranus, oameni care nu își doresc ca istoria uneia dintre cele mai zbuciumate zone a Capitalei să fie dată uitării.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

cheile bahluiului (24) jpg
Peisaje desprinse din Jurassic Park, în nordul României. Cum ajungi în locurile sculptate de ape preistorice și ce priveliști te așteaptă
În nordul extrem al României, în mijlocul unor codri seculari, se află o minune a naturii puțin cunoscută publicului larg: un canion săpat în gresie, într-o rezervație forestieră spectaculoasă, care te transportă în universul Jurassic Park.
1 echinoctiul de toamna jpg jpeg
Echinocțiul de toamnă 2026. Ce se întâmplă la ora 03:05 pe 23 septembrie
Miercuri, 23 septembrie, la ora 03:05, are loc echinocțiul de toamnă 2026, marcând debutul toamnei astronomice în emisfera nordică. Din acest moment, Soarele traversează ecuatorul ceresc, iar durata nopților începe să crească treptat în detrimentul zilelor, până la solstițiul din decembrie.
recoltare porumb dolj   foto directia agricola dolj (1) jpeg
„Bătaie de joc”. 333 de lei/ha pentru porumbul calamitat în România. Cât ar primi, în același scenariu, un fermier din Franța
Peste jumătate de milion de hectare cultivate cu porumb și floarea-soarelui au fost compromise de arșiță în 2025 la noi în țară. Fermierii au aflat acum că vor primi cel mult 333 de lei/ha, o sumă considerată total neacoperitoare. „Este bătaie de joc”. Am calculat ce primește un fermier din Franța.
marg pizza 0354 web jpg
Trei rețete bestiale de pizza pe care le poți prepara rapid și acasă. Cum faci „regina pizzelor” și o variantă picantă ca în Italia
Pizza este unul dintre cele mai populare feluri de mâncare din lume. Preparată acasă, cu ingredientele preferate, poate fi deosebit de gustoasă. În plus, există rețete simple și rapide, ușor de pus în practică.
Wallstreetbmb jpg
Carnagiul din inima financiară a Statelor Unite. Povestea unui atentat rămas neelucidat de peste un secol
Unul dintre cele mai misterioase atentate din istorie a avut loc pe 16 septembrie 1920, în Statele Unite. O încărcătură explozivă artizanală, plasată într-o căruță, a fost detonată chiar pe Wall Street, provocând un adevărat carnagiu.
Lucrări pe Valea Hârtibaciului  Foto Ambulanta pentru monumente (7) jpg
Gările uitate de pe calea ferată Sibiu - Sighișoara, readuse la viață de voluntari. Proiect inedit de salvare a clădirilor feroviare
Două stații feroviare de pe Valea Hârtibaciului (județul Sibiu), străbătută în trecut de calea ferată îngustă Sibiu – Sighișoara, își schimbă înfățișarea cu ajutorul voluntarilor. Linia veche de peste un secol păstrează numeroase clădiri istorice, dar a fost dezafectată în cea mai mare parte.
Relief historique dit Relief des Prétoriens 01 jpg
„Ucigașii de împărați”, cele mai faimoase gărzi de corp din istorie. Cum au devenit soldații de elită o amenințare pentru cei pe care îi apărau
Garda Pretoriană a fost una dintre cele mai faimoase trupe de elită din istorie. Inițial gărzi de corp ale împăraților romani, pretorienii au dobândit o influență enormă, devenind în cele din urmă o grupare de complotiști ucigași care hotăra cine ajungea pe tronul imperial roman.
ce ajută calitatea somnului jpg
Cât de important este magneziul pentru un somn bun. Ce spun medicii
Magneziul poate îmbunătăți calitatea somnului prin reducerea cortizolului și stimularea melatoninei. Specialiștii recomandă formele cu absorbție ridicată, precum glicinatul, avertizând că dozele și contraindicațiile trebuie discutate cu un medic, mai ales în cazul afecțiunilor renale.
Cerb  Foto Diana Paekhouse  Pixabay jpg
Sunetele stranii din Carpați care ascund un ritual spectaculos. „E cea mai impresionantă simfonie a naturii de la noi”
Chemările grave ale cerbilor răsună toamna în pădurile Carpaților și îi pot speria pe turiștii care nu le cunosc originea. Boncănitul este un ritual spectaculos, în care masculii își anunță forța, atrag ciutele și își avertizează rivalii.