Să sprijinim Ankara împotriva lui Assad

18 iunie 2011
Să nu trădăm încrederea irlandezilor jpeg

La mai puţin de o oră de zbor de UE, de patru luni încoace un tiran duce război împotriva propriului său popor. Sute de civili sînt arestaţi, torturaţi, violaţi, executaţi, bombardaţi de trupele preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Şi toate acestea în tăcerea aproape absolută, dacă nu chiar indiferenţa restului lumii. Europa a impus sancţiuni – esenţial restricţii de călătorie pentru liderii sirieni şi asupra vînzărilor de arme, precum şi suspendarea ajutoarelor economice – fără a obţine niciun efect. Cîţiva rari lideri, precum David Cameron, au cerut regimului sirian să înceteze violenţele, dar au omis să adauge ameninţări reale. În ceea ce priveşte intelectualii, apelul lor către UE "pentru a opri masacrul din Siria", pentru moment nu are acelaşi impact ca mobilizarea observată în cazul Libiei.

Cu toate acestea, condiţiile pentru o intervenţie în Siria sînt mult mai prezente decît în momentul cînd a trebuit să se decidă pentru Libia : miza nu mai este nici măcar de a proteja o populaţie – precum la vremea respectivă cea a oraşului rebel Benghazi – împotriva ameninţării de utilizare a forţei, ceea ce fusese  suficient pentru a convinge ONU să dea undă verde atacurilor împotriva Libiei. Aici, forţa este deja folosită de mai mult timp.

Deci, de ce UE nu reacţionează mai puternic ? Este oare la mijloc lipsa de imagini capabile să trezească emoţii şi indignare, combustibilii reacţiei ? Poate. Şi nu este o coincidenţă faptul că ţara care cere cel mai ferm – şi cu cea mai mare credibilitate – încetarea violenţelor şi implementarea de reforme democratice, este Turcia. Într-adevăr, la graniţa cu Turcia s-au îngrămădit miile de refugiaţi sirieni care au fugit de lupte şi acolo sînt culese cele mai multe mărturii. Mărturii atît rare cît şi preţioase, avînd în vedere că regimul din Damasc a închis presei şi observatorilor independenţi toate căile de acces în ţară.

Dar ar fi de asemenea la mijloc şi conştientizarea faptului că pur şi simplu nu avem mijloacele necesare de  a pune presiune pentru ca Assad să înceteze represiunea – ca să nu mai vorbim despre timpul îndelungat de cînd acesta este la putere : nu există niciun consens diplomatic (Beijing şi Moscova s-au opus oricărei intervenţii), deci Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite nu poate adopta nicio rezoluţie în acest sens. Şi prin urmare nu se poate aplica niciun scenariu de tip libian. Calea sancţiunilor economice – UE este principalul  partener comercial şi cel mai mare creditor al Siriei – şi-a arătat clar limitele. Rămîne cea a diplomaţiei. Dacă  UE pare să nu fie la înălţime, ea ar trebui să susţină cu mai multă convingere iniţiativele Ankarei, un aliat de neocolit într-o regiune în care UE îşi găseşte cu greu locul.

 
17 iunie 2011

Gian Paolo Accardo este un jurnalist italo-olandez născut la Bruxelles în 1969. A lucrat ca redactor la Internazionale şi Courrier international şi a fost corespondent pentru agenţia de presă italiană Apcom. Este redactor şef adjunct al presseurop.eu.
 

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Vânt puternic FOTO Shutterstock
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. Regiunile în care temperaturile urcă până la 26 de grade
Meteorologii transmit că, luni, 28 septembrie, temperaturile se apropie de cele specifice perioadei, existând posibilitatea unor ploi în mai multe zone. De asemenea, mai multe județe se află sub cod galben de vânt puternic.
Imagine ChatGPT 27 sept  2026, 21 44 17 png
Cine vrea să arunce în aer Parteneriatul Strategic cu SUA?
Coridorul Vertical poate aduce României venituri din tranzitul gazelor, dar nu justifică achiziții scumpe prin intermediari, iar afirmația că SUA au provocat căderea guvernului Bolojan rămâne nedovedită
INSTANT DEPUNERE PROGRAM PM 005 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Miniștrii propuși în Guvernul Siegfried Mureșan, audiați luni și marți în comisiile parlamentare de specialitate
Miniștrii propuși pentru Guvernul Siegfried Mureșan sunt audiați luni, 28 septembrie, în comisiile parlamentare de specialitate. Audierile urmează să înceapă de la ora 14.00 și să se încheie a doua zi, marți, 29 septembrie, la ora 20.00.
sat prahova png
Satul din România care a ajuns aproape pustiu. Nea Ion e singurul locuitor: „E aer curat, frumos”. Cu câți bani trăiește pe lună
Cum tot mai mulți români preferă să se mute la oraș sau chiar să plece la muncă în străinătate, din ce în ce mai multe sate din țara noastră încep să dispară. Un astfel de exemplu se găsește și în județul Prahova, unde există un sat superb unde nu mai trăiește astăzi decât o singură persoană.
mirela vaida oana tomoiaga instagram jpg
Scandal în Asia Express! Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, la cuțite. De la ce a pornit cearta: „Nu pot să o bat”
Tensiunile au atins cote ridicate la „Asia Express”, unde Mirela Vaida și Oana Tomoiagă au avut parte de un schimb dur de replici. Cele două concurente s-au certat după ce prezentatoarea emisiunii „Acces Direct” a pierdut o confruntare cu Valerie Lungu, în cadrul jocului pentru amuletă.
INSTANT DECLA SIEGFRIED MURESAN 012 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Siegfried Mureșan clarifică episodul nominalizării ca premier: „Nu am spus că am nevoie de timp să mă gândesc”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat luni, 28 septembrie, că nu a avut nevoie „nici de timp de răzgândire, nici de gândire” după ce președintele Nicușor Dan i-a comunicat că va fi nominalizat pentru funcția de șef al Executivului.
Aleksandar Vucic FOTO EPA EFE jpg
Aleksandar Vučić a demisionat din funcția de președinte al Serbiei pentru a candida ca premier
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a demisionat pentru a candida la funcția de premier în alegerile parlamentare anticipate din 25 octombrie. Scrutinul are loc după aproape doi ani de proteste antiguvernamentale conduse de studenți.
BMW seria 7 facelift adevarul jpg
Noul BMW Seria 7 adoptă tehnologii Neue Klasse
Noul BMW Seria 7 se bucură de cea mai amplă și complexă actualizare de model realizată vreodată de BMW. Un facelift mai mult decât amplu, unul care redefinește identitatea modelului.
Screenshot 2026 09 28 071833 png
Provocarea zilei pe „Adevărul”. Când e la muncă, trage la măsea: știi să rezolvi rebusul?
Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon și pe computer, una dintre rubricile cunoscute ale ediției tipărite: „Jocurile zilei”. AICI puteți găsi zilnic provocări care vă testează atenția, cunoștințele generale și spiritul de observație, dar vă mențin creierul în formă.