S-a deschis Documenta 13

8 iunie 2012
S a deschis Documenta 13 jpeg

O dată la cinci ani oraşul german Kassel devine centrul lumii artistice prin platforma de artă contemporană Documenta. Ediţia a 13-a a are loc în perioada 9 iunie-16 septembrie. Expoziţia este în egală măsură o scenă pe care sînt prezentate cele mai noi tendinţe în artele vizuale şi un spţiu în care sînt prezentate noi concepte curatoriale. Direcţia artistică a ediţiei actuale este semnată de artista şi curatoarea americană de origine bulgară Carolyn Christov-Bakargiev. Ea a fost criticată în presa culturală germană pentru că nu a vrut să facă publică lista artiştilor invitaţi decît cu foarte puţin timp înaintea inaugurării. Pe de altă parte, directoarea artistică nu a reuşit să explice care e conceptul general al Documentei 13. „Muzeul de 100 de zile”, cum mai e numită Documenta, reuşeşte, de regulă, să atragă un public larg. Vizitatorii sînt atraşi de vedetele de pe afiş dar şi de controversele iscate de unele dintre operele de artă. Anul acesta, mai mult ca oricînd, lipsesc numele mari; polemicile au început însă încă înainte de vernisaj – ceea ce îi face pe organizatori să spere că şi această ediţie va depăşi recordul de audienţă înregistrat acum cinci ani. Sînt aşteptaţi peste 700.000 de vizitatori – adică de trei ori mai mult decît populaţia oraşului Kassel. (M. M.)

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

1 angela similea jpg jpeg
Angela Similea, înconjurată de familie la 80 de ani. Fiul și nepoții au venit din SUA. „A fost foarte fericită”
Angela Similea a avut parte de o aniversare specială în acest an. Artista a împlinit 80 de ani pe 9 iulie, iar momentul a fost cu atât mai important cu cât fiul său, Sorin Hilgen, a venit în România din Statele Unite împreună cu familia.
ChatGPT Image 11 aug  2026, 21 57 40 png
Operațiunea „Air Force One”: cum a dispărut Trump de pe radar
Operațiunea secretă prin care Donald Trump a fost scos din Turcia la bordul unui avion militar, în timp ce Air Force One devenea o momeală pentru a contracara o amenințare iraniană credibilă, arată cât de departe a ajuns confruntarea dintre Washington și Teheran
SEP CCR ILUSTRATIE 14 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
CCR dezbate, astăzi, noua Lege ANI. Miza: sancțiunile retroactive și declarațiile de avere ale partenerilor
Curtea Constituțională a României se reunește miercuri pentru a analiza sesizările de neconstituționalitate formulate împotriva noii Legi a integrității. Actul normativ a fost contestat atât de președintele Nicușor Dan, cât și printr-o sesizare comună depusă de 27 de senatori USR și PNL.
Vladimir Putin a discutat cu studenți din Novosibirsk FOTO Profimedia
Putin, întrebat de studenți despre „amenințările” inteligenței artificiale: „Nu mi-a fost niciodată frică de nimic”
Președintele rus Vladimir Putin a discutat marți cu studenți, doctoranzi și tineri cercetători la Universitatea de Stat din Novosibirsk despre dezvoltarea inteligenței artificiale și despre riscurile pe care această tehnologie le-ar putea reprezenta pentru Rusia.
Scenă din fimul Odiseea (© captură video Youtube / Universal Pictures)
Odiseea este bântuită de misterioasele „Popoare ale Mării” – dar cine au fost ele, de fapt?
Odiseea lui Christopher Nolan este bântuită de Popoarele Mării, oameni fantomatici aflați la marginea unei civilizații care se clatină în pragul colapsului.
image png
12 august 1816: S-a născut Ion Ghica, diplomatul care a susținut cauza unirii românilor în marile capitale ale Europei
Astăzi, 12 august, se împlinesc 210 ani de la nașterea lui Ion Ghica, una dintre personalitățile politice, diplomatice și culturale importante ale României din secolul al XIX-lea.
horoscop 20 februarie jpg
Cele trei zodii care dau lovitura la finalul verii! Au parte de noroc cât cuprinde și surprize pe măsură
Finalul verii vine cu vești excelente pentru trei zodii care intră într-o perioadă favorabilă, în care lucrurile încep să se așeze, oportunitățile apar exact atunci când au cea mai mare nevoie de ele, iar norocul pare să le însoțească la fiecare pas.
fasole verde png png
Greșeala pe care mulți o fac atunci când congelează fasolea verde. Cum se păstrează corect
Fasolea verde poate fi păstrată la congelator până la 12 luni. Iată cum trebuie pregătită, opărită și ambalată pentru a-și păstra gustul și textura.
Donald Trump FOTO Profimedia
Cum a fost blocată ancheta FBI privind legăturile lui Trump cu Rusia
Documente desecretizate de Casa Albă oferă noi detalii despre soarta unei anchete de contrainformații deschise de FBI în 2017 și închisă înainte de a putea fi desfășurată pe deplin.