Roboţelul
Dl. şi dna. Smith aveau o viaţă frumoasă.
Formau un cuplu normal, un soţ fericit şi-o nevastă.
Dl. Smith primi într-o zi o veste neaşteptată.
Dna. Smith va fi mamă,
iar el va fi tată!
Uneori mai mult rău ascund veşti de-acest fel.
Copilul nu era om deloc,
era un roboţel!
Nu era cald, n-avea cîrlionţi
şi n-avea nici piele.
Doar un strat de cositor subţire şi rece.
Fire şi-antene îi ieşeau din căpşor.
Sta întins pe podea, se holba,
nici viu, dar nici mort nu era.
O singură dată păru viu cît de cît,
atunci cînd cablul său lung
în priza din zid fu vîrît.
Dl. Smith începu să ţipe la doctor:
„Ce-ai făcut cu băiatul meu?
Nu-i carne şi nici sînge în el,
de aluminiu-i de fel!”.
Doctorul îi răspunse gentil:
„O să-ţi spun ceva crud.
Tu nu eşti tatăl
acestui straniu copil.
Nici măcar nu e clar dacă e fată sau dacă-i băiat,
cred că tatăl lui are microunde
şi e-un aparat.”
Viaţa familiei Smith deveni
o continuă ceartă.
Dna. Smith îl ura pe bărbat,
el îşi ura propria consoartă.
Nu i-a iertat niciodată adulterul năprasnic:
împreunarea sexuală
c-un electrocasnic.
Roboţelul
crescu mare şi vioi.
Deşi deseori era confundat
c-un coş metalic pentru gunoi.
(din volumul Melancolica moarte a băiatului-stridie, traducere de Marius Chivu, Editura Humanitas, 2009.)
N.red.: La mulţi ani, Tim!
