Rîsu’ plînsu’

10 ianuarie 2018
Cum se ratează o dezbatere jpeg

Rîndurile care urmează nu vor să fie decît expresia unui episod de perplexitate, prilejuit de o emisiune TV. Țin să-l împărtășesc, pentru că sper (probabil candid…) că vreun reprezentant luminat al „opiniei publice” mă va ajuta să pricep unde mă aflu. Nu poți funcționa într-un loc în care nu mai există sud și nord, alb și negru, bine și rău. E nevoie de minime repere orientative, de un rest, fie și șubrezit, de normalitate, de valori stabile, de criterii cuviincioase. Altfel, relația cu viața proprie, cu țara și cu nația devine cețoasă: pendulezi între amor și spaimă, între speranță și depresie, între spirit comunitar și izolare nevrotică.

Iată faptele: pic, întîmplător, pe un „talk-show” moderat de dl Răzvan Dumitrescu, cu patru invitați: Adrian Dobre, Maria Vasii, Cătălin Harnagea și Daniel Bejan. Pentru cine nu știe, dl Dumitrescu e – ca să folosesc și eu o ironie care pare să-i placă foarte mult – un adevărat jurnalist al nației. Și-a început cariera la revoluționara televiziune SOTI (unde l-am întîlnit, la un moment dat, în plină depresie, declarînd că s-a săturat de „fesenizarea” țării și că îi vine să-și ia lumea în cap), a continuat la TVR, apoi la B1TV, apoi la Realitatea TV ajungînd, în sfîrșit, la liman, în brațele Antenei 3. Pe Adrian Dobre îl văd adesea, în postura de soldat întors cu cheia al PSD. Are o privire somnambulic loială și siguranța de sine a unui activist în misiune. Cătălin Harnagea e genul de prezență birocratică: poză laconic competentă, idei nebuloase, încruntătură obosită… Dna Maria Vasii e, pur și simplu, drăgălașă. Are mina unei fetițe credule, gata să se răfuiască dulce cu zmeii nedreptății. Pe Daniel Bejan îl cunosc mai puțin. A fost, din punctul meu de vedere, prezența cea mai prizabilă din platou, încercînd, cît de cît, să păstreze limitele rezonabilității. Pe scurt, emisiunea a avut un scenariu limpede: albirea, mai mult sau mai puțin discretă, a domnilor Dragnea, Lucan și Pomohaci si înnegrirea radicală a domnului Gabriel Liiceanu. În cazul primilor trei trebuie să lucreze nuanța, în cazul ultimului, e urgentă începerea urmăririi penale. De ce? A scris un articol în care incită la violență. Perspectivele? Ceva între 3 și 30 de ani pușcărie.

Domnul Liiceanu nu e la prima abatere. Nu de mult, s-a dus la Bruxelles și a spus rele despre patrie. Trădare! Dar ni s-a mai întîmplat: și Doina Cornea și Mircea Dinescu și Radu Filipescu și Gabriel Andreescu și „cei șase” și Dan Petrescu și Dorin Tudoran și alții au calomniat România pe la oficine străine și au fost aspru certați de securitate pentru asta. Nu că n-ar fi existat probleme, dar „rufele se spală în familie”. În aceeași tradiție a trădării, s-au înscris, de altfel, și unii infractori din alte țări: Soljenițîn, Havel, Michnik, Bukovski, Wałesa ș.a. Intenția mea nu e să-l monumentalizez pe Liiceanu, ci doar să semnalez deprinderea de jalnică amintire a ”serviciilor” și a patrioților de meserie de a practica „apărarea” țării prin ascunderea gunoiului sub preș, cînd tocmai propagarea adevărului adevărat o poate salva.

Lista păcatelor lui Liiceanu și a altor cîtorva acoliți e, de altfel, lungă. Pe de altă parte – și aici e perplexitatea mea! – nu știu ce să mai cred. Adică Liiceanu la tribunal și Liviu Pop la Ministerul Educației? Adică activitatea guvernului e născătoare de pace socială și un biet articol trist provoacă răzmeriță destabilizatoare? Adică vila hollywoodiană a lui Dragnea e o realizare a democrației, iar Editura Humanitas o amenințare la adresa statului de drept? Adică Ponta e demn de un doctorat țeapăn, Nicolicea și Nicolae Șerban sînt genii juridice, iar Liiceanu nu e bun, academic vorbind, decît să spele closete prin Occident, cum a declarat tăios un domn specialist în demolări (demolarea PNȚCD-ului, de pildă)? Oameni buni! Se sparie gîndul! Vorba lui nenea Iancu (din „Telegrame”): „Pourrais plus garantir situation locale. Se duce dracului giudețul! (semnat: General Gregoraschco)“ La cît se luptă opoziția în stradă, Parlament și televiziuni patriotice și tot n-a reușit să arate atît de fioros ca dl Liiceanu! Ia să se potolească dumnealui și tot grupul lui de elitiști, sorosisti, mîncători lacomi de privilegii, plagiatori, nuli profesional, venetici, băsiști, sinecuriști, năimiți ai agenturilor, manipulatori (pe bani) ai poporului eroic și martir! Să se potolească! Că dacă nu, punem Codul Penal și Constituția să le astupe gura! Unde ești, generale Iulian Vlad, să faci ordine, să ne aperi suveranitatea națională? Unde ești tu, Vadim, cu ideea ta de a-i împușca pe toți pe un stadion? Și da, unde ești tu, Ceaușescu, să le sucești gîtul spre viitorul luminos al țării, pe care ei îl sabotează? N-avem nevoie de așa-ziși eroi! Avem alții. Cîțiva experți ne-au explicat deja că a renăscut marele Maniu sub chipul lui Adrian Năstase și Soljenițîn sub chipul lui Dan Voiculescu. Ce vrem mai mult?

Citiţi articolul complet pe Contributors.ro

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

rebus jpg
Provocarea zilei pe „Adevărul”. Știi să rezolvi rebusul de sâmbătă, 17 octombrie?
Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon și pe computer, una dintre rubricile cunoscute ale ediției tipărite: „Jocurile zilei”. AICI puteți găsi zilnic provocări care vă testează atenția, cunoștințele generale și spiritul de observație, dar vă mențin creierul în formă.
Luca Niculescu, Sorin Grindeanu consultari guvern la PSD 18 jpg
Cum justifică Luca Niculescu prezența lui Marian Neacșu în noul Guvern, în ciuda condamnării penale
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a afirmat, vineri seară, că guvernul pe care l-a propus este format din reprezentanţi ai partidului care şi-a asumat guvernarea.
260302 iran shahed drone bf 0909 bb13ad jpg
Alertă de drone la granița României: avioane de luptă F-18, ridicate de la sol. Locuitorii din Tulcea, avertizați prin RO-Alert
Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 17 octombrie, un mesaj RO-Alert, după ce radarele Ministerului Apărării Naționale (MApN) au detectat o țintă aeriană care se deplasa pe teritoriul Ucrainei, în direcția graniței cu România.
sir george iacobescu cbe born 9 november 440nw 5634173c jpg
Românul care vrea să ridice un zgârie-nori de 70 de etaje în Londra! Cine este George Iacobescu, omul din spatele proiectului uriaș
Cine este George Iacobescu, românul din spatele unui nou zgârie-nori de 300 de metri în Marea Britanie
Masina blocata  Foto Pixabay jpg
Românii se ceartă pe regulile parcărilor private, după ce un șofer a tăiat „caracatița” cu flexul. „Suntem în Vestul Sălbatic?”
Un șofer român riscă un dosar penal pentru distrugere după ce a ales să își elibereze mașina dintr-o parcare privată tăind dispozitivul de blocare a roții cu un flex, la miezul nopții. Relatarea sa a iscat o dezbatere aprinsă pe rețelele de socializare.
horoscop financiar 1 webp
Zodiile care primesc o sumă de bani când au cea mai mare nevoie. Universul le răspunde dorințelor
Banii ajung la unii nativi exact atunci când au cea mai mare nevoie de ei, chiar și în momentele în care și-au pierdut speranța că situația se va îmbunătăți. Racii, Balanțele și Săgetătorii ar putea avea parte de surprize financiare în perioada următoare, fie prin intermediul unor persoane apropiate
Katie Zacharia png
Record la Casa Albă: Purtătoarea de cuvânt Katie Zacharia, demisă după prima conferință de presă
Katie Zacharia a fost demisă după cinci zile ca purtătoare de cuvânt a Casei Albe. Donald Trump o criticase înainte de confirmarea plecării sale.
Biciclist in trafic Foto Magnific com jpg
Piste de biciclete tot mai multe, scandaluri fără sfârșit în trafic. Fenomenul „Go Rider” și conflictele dintre șoferi și bicicliști
Pistele de biciclete s-au înmulțit în România, ajungând chiar și în sate montane aproape pustii. În orașe, conflictele dintre bicicliști și șoferi provoacă frecvent reacții aprinse pe internet, unde românii se acuză reciproc de încălcarea regulilor de circulație.
Argentina
Argentina datorează FMI 56,8 miliarde de dolari, de aproape patru ori mai mult decât Ucraina. Ce țări completează clasamentul celor mai mari datornici
Argentina este de departe țara cu cele mai mari credite restante către Fondul Monetar Internațional (FMI), cu un sold de 56,8 miliarde de dolari, de aproape patru ori mai mare decât cel al Ucrainei, aflată pe locul al doilea.