Revizuirea Constituţiei: pe ici, pe colo sau deloc?

18 septembrie 2012
Revizuirea Constituţiei: pe ici, pe colo sau deloc? jpeg

Dilema veche de săptămîna aceasta discută oportunitatea revizuirii Constituţiei României – „Pe ici, pe colo sau deloc?”. Contribuie la dosar eurodeputaţi, ong-işti, doctori în ştiinţe politice, jurnalişti.

Andrei Pleşu: „7 aprilie 2012, Bucureşti. Sensul «slab» al răului ar putea fi una dintre soluţiile «practice» ale problemei. Adesea, răul se amplifică nu prin el însuşi, ci prin dramatizarea lui nevrotică. Îl proiectăm în absolut, îl transformăm în obsesie, îl luăm în serios ca pe o instanţă terorizantă, inconturnabilă. Dacă am reuşi să-l minimalizăm, să-l trecem în registrul ebraicului «ra» (= fără valoare, inutil), am fi, poate, mai apăraţi şi mai puternici. Diavolului nu-i place să fie luat peste picior, diminuat, marginalizat. Reacţionează prost la dispreţ, ironie şi umor. Evident, există riscul ca un asemenea tratament să ducă la scăderea vigilenţei morale, la relativism existenţial, la înceţoşarea reperelor. Dar un risc nu mai puţin grav este şi permanentizarea sentimentului de a fi mereu hăituit, ameninţat, de a sta, cu fiecare gest, sub privirea necruţătoare a unui cenzor sumbru, de natură să te infantilizeze. Răul nu trebuie monumentalizat, nu trebuie transformat într-un interlocutor de fiecare clipă...”

Vintilă Mihăilescu scrie despre liberalizarea limbii sub influenţa corporatistă; Cristian Ghinea imaginează scenariul unei posibile viitoare lovituri de stat euro-parlamentare; Adrian Cioroianu spune adevărul „despre ce vedem la o femeie”; Iulian Comănescu scrie despre scandalul fotografiilor topless cu Kate Middleton, viitoarea regină a Angliei; iar Anca Manolescu face o analiză a manipulărilor extremiste ale religiilor.

Oana Stoica scrie despre teatrul jucat la Green Hours, acel „icon al independenţilor”; actorul Adrian Titieni acordă un amplu interviu; Aron Biro recenzează albumul Thick as a Brick 2 de Ian Anderson, iar Andrei Gorzo - filmele Hotelul Marigold de John Madden şi Savages de Oliver Stone.
 

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

image png
Au vizitat 18 țări fără să scoată vreun ban din buzunar. Cum au „fentat” sistemul
Un cuplu de tineri a descoperit o metodă inedită prin care reușește să călătorească în întreaga lume fără să plătească pentru cazare. Ellen Carter, în vârstă de 26 de ani, și logodnicul său, Connor Gill, de 27 de ani, au locuit deja gratuit în 18 țări.
pietre semipre ioase cum deosebe ti o piatra naturala de o imita ie jpg
Pietre semiprețioase: cum deosebești o piatră naturală de o imitație
Pietrele semiprețioase au devenit tot mai populare, de la bijuterii până la obiecte decorative. Odată cu cererea a crescut însă și numărul imitațiilor: sticlă colorată, pietre vopsite sau materiale sintetice vândute drept naturale.
olguta vasilescu si sorin grindeanu jpg
Olguța Vasilescu, despre premierul desemnat Luca Niculescu: „Putem să-l dăm jos peste șase luni”. Ce s-a discutat în ședința PSD
Conducerea PSD a analizat luni condițiile în care partidul ar putea intra în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu. În timpul discuțiilor, Olguța Vasilescu a făcut referire la posibilitatea înlocuirii premierului desemnat după primele luni de mandat.
supermarchet franta jpg
Criză în supermarketurile din Franța, după un atac cibernetic care a blocat sistemele de refrigerare
Mai multe lanțuri importante de magazine au fost afectate de un atac informatic care a scos din funcțiune instalațiile frigorifice, obligând unele unități să arunce alimente proaspete și congelate.
paste cu creveti jpg
Paste cu creveți, o cină delicioasă gata fără prea mult efort
Pastele cu creveți sunt o alegere delicioasă atunci când vrei o masă rapidă, dar cu un aer special. Creveții fragezi și pastele se combină într-un preparat aromat și savuros, potrivit pentru cină.
britney spears jpeg
Britney Spears, postare de rebeliune împotriva tatălui său. Artista, „plină de resentimente”
Britney Spears a vorbit din nou despre perioada în care s-a aflat sub tutelă, mărturisind că încă resimte efectele celor aproape 14 ani în care viața și finanțele sale au fost controlate printr-o decizie judecătorească.
infografic AI din rechizitoriul lui CG
Acuzațiile din dosarul lui Bogdan Peșchir, „regele TikTok”: strategia și discuțiile secrete din spatele finanțării campaniei lui Călin Georgescu
Bogdan Peșchir, cunoscut pe TikTok sub numele „bogpr”, ar fi oferit cadouri virtuale, criptomonede și transferuri de bani în valoare totală de aproape un milion de dolari către 265 de alegători, cu scopul promovării lui Călin Georgescu.
crima png
Femeie ucisă de soț, în Galați. Familia știa de drama prin care trece, dar nu a putut să o ajute
O femeie din Galați, ucisă de soțul violent. Familia știa prin ce trece, dar victimei îi era teamă să reclame
1200x700 (6) png
Fanii McLaren își pot testa cunoștințele și pot câștiga o conversație exclusivă cu unul dintre piloții echipei
Fanii echipei McLaren Mastercard Formula 1 au, până pe 31 octombrie, ocazia să-și testeze cunoștințele despre echipă și Formula 1 și să câștige un premiu special: un apel video exclusiv cu unul dintre piloții McLaren, Lando Norris sau Oscar Piastri.