Respect, coaie!

20 aprilie 2015
Cecil Pantazi & Co  jpeg

Am citit cîndva niște pagini despre salutul militar, nu foarte diferit de la o cultură la alta. Aceeași palmă întinsă cu vîrful degetelor atingînd tîmpla, același antebraţ îngheţat la 45 de grade. M-am întrebat atunci care este originea gestului ridicol, aflînd că la această uşă înţepenită se umblă cu mai multe feluri de chei. Unii spun că romanii, capii tuturor răutăţilor, au desţelenit şi acest pămînt. Iar postura ar fi vrut să sugereze măreţia superiorilor, de a căror strălucire privirile trebuiau ferite sub mîna pusă cozoroc. Dimpotrivă, alte păreri plasează tipul similar de salut abia în perioada medievală, atunci cînd pentru cavalerii încercînd să se înfrunte ochi în ochi era musai să-şi ridice vizierele coifurilor. Şi amorţeau aşa, cu mîinile întinse către felia de metal.

Despre "Deutscher Gruß", salutul Nazi din timpul celui de-al doilea război mondial, tot romanii par vinovați. Fiind asociat cu subordonarea necondiţionată faţă de Hitler, iar mai tîrziu cu loialitatea faţă de mişcarea fascistă a lui Mussolini, practicarea lui în spaţii publice duce în Germania de astăzi la o răcoare de pînă la trei ani. Ciudată hermeneutică în care trăim!

O altă explicaţie a palmei întinse înspre frunte în fața superiorilor în grad ţine de vestimentaţia adoptată în cadrul corpurilor de forţe armate. Pînă prin 1970, atunci cînd a avut loc o revoluţie în designul uniformelor militare, piesele care acopereau capul erau pălării obişnuite. Bălării mai mult sau mai puţin înnobilate cu pene. Aşa că respectul pentru unul aflat ierarhic mai sus se făcea doar prin descoperirea capului. Ca în civilie. Inovaţiile aduse la sfîrşitul secolului 20 echipamentului de luptă se împlinesc şi în chingile fixînd sub bărbie casca sau caşcheta (expresia generalului-antrenor nea Puiu). Aşa că gestul de a duce mîna la frunte a înlocuit dezvelirea ţestei.

Salutul militar, devenit subiect de bacalaureat… Mă pufneşte rîsul! Programa de bacalaureat pentru disciplina Pregătire militară presupune o probă teoretică pentru aplicarea deprinderilor specifice activităţilor militare în acţiuni cu caracter militar: Salutul militar. Lucruri absurde, devenite normă. Exprimate prin aglomerări suspecte şi viciate, de cuvinte repetate fără rost.

În "Balada de încheiere a Testamentului Mare", mîna lui Villon aterizează spre prohab, împlinind astfel nu un salut, ci un lucru mai preţios și demn de respect: un jurămînt:

"Ici testamentul s-a-ncheiat,

Sfîrşind, al bietului Villon.

Veniţi cînd clopotele bat

Şi dau de mormîntare zvon,

În straie roşii vermillon.

El fu, (pe fudulii jurase),

Amant martir, morţii plocon

Cînd lumea asta o lăsase."

Iarăşi romanii! Vinovaţi de toate, am mai spus-o deja. Se zice că tot ei, pentru a lega jurămintele, îşi puneau mîinile pe testicule. De altfel, denumirea boașelor pare să aibă rădăcina etimologică în latinescul testis, care chiar asta înseamnă: mărturie. Una redevenită formă de salut în jungla urbană a Bucureştilor. După două mii şi mai bine de ani. 

Călin Torsan este muzician şi prozator. Cea mai recentă carte publicată: romanul  Plasterca , Casa de pariuri literare, 2013.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Horoscop, foto Shutterstock jpg
Horoscop luni, 14 septembrie. Fecioarele vor avea probleme în cuplu. Ce îi așteaptă pe Raci
Astrele au pregătit un început de săptămână memorabil! Luni, 14 septembrie 2026, unii nativi vor avea parte de noroc în dragoste și pe plan profesional. Situațiile imprevizibile nu vor întârzia să apară. Fecioarele vor avea probleme în cuplu.
sediul Revolut din Londra  Foto Revolut jpg
Breșă de securitate la Revolut: documente de identitate și istorice complete de tranzacții au ajuns în mâinile hackerilor
Revolut a anunțat o breșă de securitate în urma căreia date extrem de sensibile ale unor clienți au fost divulgate, după ce compania a răspuns unui e-mail fraudulos care imita o solicitare oficială venită din partea unei agenții guvernamentale.
poze album foto jpg
Surpriza pregătită timp de 15 ani de o mamă pentru fiul său. Ce i-a dat abia la 18 ani: „Astfel de momente nu ajung niciodată în albumele foto”
Uneori, cele mai emoționante cadouri nu sunt cele primite de-a gata, ci cele pregătite în tăcere, ani la rând,
Directorul executiv al Anthropic, Dario Amodei/foto/X
Directorul Anthropic cere încetinirea ritmului de dezvoltare a inteligenței artificiale. Elon Musk și Sam Altman i s-au alăturat. O încetinire coordonată a acestui domeniu nu are precedent
Directorul general al Anthropic, Dario Amodei, a declarat că este necesară încetinirea dezvoltării celor mai avansate sisteme de inteligență artificială, din cauza riscurilor pe care acestea le-ar putea reprezenta pentru omenire.
Rusia versus Ucraina FOTO SHUTTERSTOCK
Rusia nu exclude negocieri trilaterale privind Ucraina în octombrie. Unde ar putea avea loc discuțiile
Rusia nu exclude organizarea unor negocieri trilaterale privind Ucraina în octombrie, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, jurnaliștilor.
Stol de pasari FOTO Shutterstock
Lituania a închis aeroportul din Vilnius, iar NATO a mobilizat avioane de vânătoare după semnalarea unei posibile drone. „Pericolul” s-a dovedit a fi un stol de păsări
Aeroportul din Vilnius a fost închis duminică dimineață, iar NATO a mobilizat cel puțin un avion de vânătoare după ce radarele au indicat prezența unei posibile drone în spațiul aerian al Lituaniei. Centrul Național de Gestionare a Crizelor a anunțat ulterior că alerta a fost generată, de fapt, de u
banner nick radoi 2 jpg
Ce probleme legale a avut Mădălina Apostol. Dosarele care au ajuns în instanță
Mădălina Apostol s-a stins din viață la vârsta de 36 de ani, după ce și-ar fi pus capăt zilelor. Informația a fost confirmată în exclusivitate pentru Click!, la scurt timp după apariția veștii tragice. Partenera de viață a lui Nick Rădoi și-ar fi pierdut viața duminică dimineața, în jurul orei 02:00
TRAGERI LOTO LOTERIA ROMANA
Trageri Speciale Loto Aniversare, duminică, 13 septembrie. Extrageri duble la 6/49, Joker și 5/40
Duminică, 13 septembrie 2026, Loteria Română organizează Tragerile Speciale Loto Aniversare, dedicate împlinirii a 120 de ani de activitate. Cu această ocazie, pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 au loc două extrageri.
Ceremonia dedicată Zilei Pompierilor din România
Predoiu, mesaj de Ziua Pompierilor: „Ați reprezentat cu cinste România și ați consolidat prestigiul țării noastre”. Mesajul președintelui Nicușor Dan
Cătălin Predoiu a participat, duminică, la ceremonia dedicată Zilei Pompierilor din România. Ministrul de Interne a vorbit despre evoluția pompierilor, noile riscuri și necesitatea dotării cu tehnologii antidronă.