“Reîntîlnirea cu Cristi Puiu m-a recuperat ca artist” - interviu
Regizorul Andrei Cohn a terminat Arte plastice și în prezent lucrează în publicitate. A regizat scurtmetrajele "Maica Domnului de la parter", "Înainte şi după 22.12.1989" și "Fotografii de familie". Filmul Acasă la tata, proiectat joi, 7 mai, în deschiderea Festivalului Filmului European la Cinema Pro este debutul său în lungmetraj. Scenariul se bazează pe piesa de teatru omonimă scrisă de Mimi Brănescu. Filmul, a cărui imagine e semnată de Andrei Butică, îi are în distribuție pe Alexandru Papadopol, Florin Zamfirescu, Ioana Flora, Mirela Oprişor şi Andi Vasluianu.
Lucraţi în publicitate, ce v-a determinat să vă apucaţi de film?
Să lucrezi în publicitate nu este o știintă în sine. Atunci cînd devine, își pierde complet prospețimea și ajunge o simplă punere în scenă a unor cercetări. Publicitatea are un caracter coralifer, este la intersecția dintre foarte multe drumuri personale. Oamenii vin în publicitate cu un sistem propriu de cunoaștere și exprimare a lumii, pe care de cele mai multe ori l-au dobîndit în cu totul alte medii. De la matematică pînă la filatelie. În ceea ce mă priveste, eu provin conjunctural din zona artelor plastice. Lucrez în publicitate din perioada în care pentru cei mai mulți dintre regizori era o rușine să faci spoturi publicitare. În acest context, am început să-mi regizez o parte dintre scenarii, pentru ca măcar să le omor cu mîna mea. Pînă la film au mai fost o serie de conjuncturi, dar cea mai importantă dintre ele este reîntîlnirea cu Cristi Puiu, care m-a recuperat ca artist.
Unde au circulat scurtmetrajele dvs.?
Nu au avut cine știe ce traseu. Au circulat la cîteva festivaluri cum ar fi Sarajevo, Leeds, Varșovia sau TIFF, cred că și la altele, dar în realitate mi-aș fi dorit să circule mai mult între oameni decît între festivaluri.
Aţi ales să debutaţi în lungmetraj cu un scenariu inspirat de piesa lui Mimi Brănescu...
Nu am ales, mai degrabă scenariul m-a ales pe mine, chiar dacă mi-a plăcut foarte mult de cînd l-am citit. A avut un traseu foarte complicat pîna în ultima clipă și încă nu s-a liniștit.
Marfa și banii
Nu este deloc o alegere întîmplătoare. Chiar dacă eu am mai lucrat cu Ioana Flora pentru "Fotografii de familie", oricine îi alege pe Ioana sau pe Alexandru Papadopol datorează această decizie într-o oarecare măsură filmului
care i-a descoperit. În plus, Robert din
are ceva în comun cu Ovidiu din
Are un caracter incert între băiețeală și închipuiala de a fi băietaș, care, în
se regăsește în ambiguitatea de a fi provincial și urban. În același timp, el încearcă să recupereze vitalitatea pierdută în schimbul unui început de burtă.
Cît aţi păstrat din scenariul lui Mimi Branescu și cum l-aţi adaptat pentru film?
Nu am făcut decît să umplu un moment unde în teatru cade cortina cu pudoare, să schimb ordinea unor momente din motive care au legătură cu construcția dramatică și să renunț la mai multe replici, pe care, odată cu punerea în scenă împreună cu actorii, nu am reușit să le livrăm bine.
Acasă la tata
Nu este povestea unei generații. Pe lîngă altele, este mai degrabă vorba despre trecutul lui Robert decît despre asumarea vîrstei, pe care mai mult sau mai puțin și-o asumă în decursul celor 24 de ore.
Unde aţi filmat și la ce scene aţi întîmpinat dificultăți?
Am filmat la 2 Mai, unde am stat foarte mult în copilărie și unde, de fiecare dată cînd mă întorc, mă raportez în foarte multe feluri la trecerea timpului. Cît despre scene, eu sînt cea mai mare dificultate în calea lor și au întîmpinat-o toate. Dacă te raportezi vital, nu stereotip, la lucrurile care se întîmplă în fața ta, fără să cauți confirmări în lucruri pe care le-ai mai văzut sau făcut, toate scenele sînt foarte grele. Nu am dezinvoltura experienței şi nici nu mi-o doresc. Mi s-a părut foarte greu fiecare mers pe stradă sau fiecare deschis de ușă.
interviu realizat de Roxana CĂLINESCU
