Rapsodie urbană
îmi deschizi o poartă mică în inimă
muguri tineri sînt gata să izbucnească
atîta bucurie mă sperie
încep să vorbesc mult
mi se pare că sînt mai înaltă
că lucrurile au coborît cu o treaptă
ochii tăi au o culoare nemaivăzută
hai la mine
nu există în tot oraşul o casă ca a mea
putem bea ceai din ceşti goale
şi ne putem odihni mai ceva ca-ntr-o grădină
un vecin îţi va spune că locuiesc aici de foarte mulţi ani
că mama îmi trimite pachete
pe care nu le desfac niciodată
hai la mine
dacă îmi pun o rochie
o să vezi că am picioare frumoase
şi dinţii sînt frumoşi
mi i-ai văzut?
hai, fă-mă să rîd
ca să vezi cît sînt de albi.
vorbesc mult pentru că mi-e frică
inima îmi bate tot mai tare
îţi povestesc că în grădină
părul meu blond pare un soare căzut în iarbă
că doar atunci cînd scriu
o pătură verde
îmi acoperă încet rănile.
simt că devin uriaşă şi roşie
ca un balon
care s-ar putea sparge.
mă priveşti curios
ai ochii mari ca un buchet de ghinde
înţeleg că
n-ai să-ţi îngropi viaţa
în grădina asta
înghesuită
între patru pereţi.
din volumul Începe să doară puţin, Editura Tracus Arte, 2012.
