Psalmul XIX
Născut în cer, dar exilat de Tine
pe-acest pămînt de spaime şi înfrîngeri,
ce-ai vrea să fac? Să-nfăşur în suspine
căderea din grădina Ta cu îngeri?
Să-mi pun subtilul suflet să-şi deplîngă
logodna cu materia nătîngă?
Să urlu? Să blestem?
Nu, Doamne. Clipa
dă tuturora preţ sălbatic: gura
în sărutare poate fi aripa
unui heruv care-ntrecînd măsura
îndoaie un alt cer ce se deschide
la mîngîierea mîinii mele-avide.
Dă, Doamne: jos, la marginea luminii,
eu aflu-n zorii zilei, beat de rouă,
văzutele: femeia, urşii, crinii,
granitul fără vîrstă, luna nouă,
şi tot ce-i frumuseţe întrupată
crescînd şi apunînd cu mine-odată.
Dacă, trezit din timpul fără capăt,
voi fi chemat în rai, strigat pe nume,
îngăduie, Stăpîne, să-mi recapăt
acelaşi trup ce l-am avut în lume:
ca să domnească-n veci la vămi natale
lucrarea cea dintîi a mîinii Tale.
111 cele mai frumoase poezii,
