Proiecţie şi dezbatere: Madchen in uniform

Iulia Alexandra VOICU
12 ianuarie 2015
Proiecţie şi dezbatere: Madchen in uniform  jpeg

Joi, 15 ianuarie 2015, ora 19, în sala de cinema a UNATC va fi proiectat filmul Mädchen in uniform (Domnișoară în uniformă), în cadrul Cineclubului Film Menu. Discuția ulterioară va fi moderată de Andrei Luca și Iulia Alexandra Voicu.

Cu puțini ani înainte ca Adolf Hitler să preia puterea, Germania permite strecurarea unor momente de relaxare la nivel de reprezentare a relațiilor interumane în cinema, în general, și a relațiilor queer, în particular: unul dintre filmele (devenite cult) ce rămîne în istorie din acest punct de vedere este Domnișoară în uniformă (Mädchen in Uniform, 1931). Filmul este însă impresionant din mai multe aspecte: distribuția este exclusiv feminină (comparați asta cu un studiu al NY Film Academy, care arată că în Top 500 Filme din 2007-2012, personajele sînt 2.25 bărbați la o femeie, numai 30.8% dintre personajele care au replici sînt femei, iar 9% dintre oamenii care regizează sînt femei[1]), este primul film german regizat de o femeie[2], Leontine Sagan, autoarea piesei după care este realizată ecranizarea fiind tot o femeie, Christa Winsloe (ambele lesbiene). În eseul său despre acest film, Nancy Thuleen pune cap la cap informațiile privind rolul lui Carl Froelich în regia filmului. Froelich era unul dintre cei mai experimentați regizori germani la vremea respectivă: Kracauer îl menționează ca fiind clar cel care a ghidat-o pe Sagan în ceea ce privește regia, dar genericele finale ale variantelor VHS de la vremea scrierii eseului (1994) nu-l menționează deloc (versiunea în germană) sau îl amintesc drept Supervisor (versiunea în engleză). [3]

Filmul a fost lansat în 1931 în Germania și a fost un mare succes de box-office în întreaga Europă (inclusiv în Romînia); a mai fost distribuit în Japonia, iar în SUA a fost inițial interzis, ca apoi să fie proiectat într-o variantă cenzurată. Mädchen in Uniform a fost interzis mai tîrziu de către autoritățile germane, urmînd să fie redescoperit și reanalizat abia prin anii ’70, cînd studiile feministe de cinema și festivalurile de film dedicate regizoarelor au luat amploare.

Povestea se focusează pe Manuela (Hertha Thiele), o adolescentă de 14 ani, fiică de soldat, care, după moartea mamei sale, este adusă la internatul de fete. Faptul că internatul este o imagine a educației prusace rigide, lipsite de emoții, ce urmărea creșterea acestor fete într-o disciplină aproape inumană și ce le pregătea întru asumarea rolului de transmitere a valorilor prusace, a condus la două puncte de vedere: s-a scris că e un punct de vedere critic și curajos cu privire la despotismul prusac, că merită citit în cheia anti-sistem autoritar și anti-fascism, dar au existat voci care au spus că Fräulein von Bernburg (Dorothea Wieck) e fix îndulcirea acestui sistem, elementul care arată că există și părți duioase. B. Ruby Rich dedică filmului un eseu amplu[4], în care oferă mai multe piste de analiză a filmului. Ea scrie: Așa cum propun eu să fie citit filmul, Mädchen in Uniform este un film despre reprimare sexuală în numele armoniei sociale, despre absența patriarhatului și despre formele lui prezente, despre legături între femei care reprezintă atracție în loc de repulsie, și despre eliberarea puterilor ce pot sprijini identificarea unei sexualități lesbiene. Filmul este o dublă poveste de auto-cunoaștere: este cea a Manuelei (adolescenta care rostește iubirea care nu îndrăznește să-și spună numele și care, făcînd distincția între fantezie și dorință, îndrăznește să reacționeze la impulsul celei din urmă). Și mai este a profesoarei von Bernburg, profesoara care își refuză propriul rol de agent al represiunii și își cîștigă propria libertate, acceptînd că simte atracție față de o altă femeie.[5]

Între Fräulein von Bernburg și Manuela se dezvoltă o relație despre care știm că este unică: deși se poartă cu toate fetele cu blîndețe, camera face din sărutul celor două ceva ce nu se repetă cu celelalte. Acest sărut a dat naștere unei imagini emblematice LGBT avant-la-lettre. Un distribuitor, la vremea apariției filmului, a cerut alte imagini asemănătoare pentru a face un colaj-print, iar în Romînia a dat naștere unui cult supranumit longstockings and kissing . Sărutul este fetișizat (prin încadratură, lumină), considerat gestul minimum și maximum [6] care putea codifica legătura dintre femei și toată problematica din juru-i, gest permis pe ecran (mai mult ar fi însemnat un risc). Relațiile dintre personajele acestui film abundă totuși în ambiguitate (ca soluție găsită să poată fi adus acest subiect într-un film) și astfel reușește să flexibilizeze reprezentarea genului feminin: pot fi găsite nuanțe de ludic afectuos (spre exemplu, apropierea dintre Fräulein von Bernburg și Ilsa, permițîndu-i acesteia din urmă să se alinte, după ce tocmai fusese pedepsită, ca apoi să îi dea o palmă peste fund), dar și nuanțe de scînteie erotică ce se poate naște în apropierea dintre două femei (o palmă peste fund însoțită de privirea Ilsei, de tonul ei, adaugă un strat naughty). B. Ruby Rich subliniază stratificarea emoțiilor dintre profesoară și eleve, notînd despre personajul Dorotheei Wieck că sub toleranța sa stă camuflată realitatea reprimării.

Ambiguitatea e hrănită și de faptul că nu există nuditate absolut deloc, dar există apropieri, atingeri, ceea ce ajută la a contura personaje dincolo de stereotipiile și clișeele unei relații lesbiene. Pentru Siegfried Kracauer, filmul este expunerea efectului devastator pe care prusianismul l-a avut asupra unei fete tinere și sensibile [7]. B. Ruby Rich, citîndu-l pe Alex de Jonge în ceea e privește contextul social, scrie: Dacă Mädchen in Uniform este cu adevărat primul film radical lesbian, este de asemenea un produs tipic al societății Weimar tîrzii, o societate în care ideea că homosexualitatea…devenise o formă de comportament la modă, este întregită de ideea Weimar de a face o pauză completă de la rigidul și falimentarul trecut al generației părinților[8][9] .

În afară de implicarea atîtor femei în realizarea acestui film și de narațiunea axată pe relațiile dintre femei și pe problemele lor în mijlocul unei ordini patriarhale, unul dintre motivele puternice pentru care Mädchen in Uniform este un film feminist constă în interacțiunea dintre eleve. E un exemplu de model de camaraderie între femei, în care-și au loc voioșia specifică vîrstei sau micile glume despre bărbați celebri, au loc momente de ironizare a situației în care toate se află, are loc complicitatea cînd vine vorba de stîrnirea unor acțiuni subversive sau sărutări furate profesoarei, și susținerea completă cînd vine vorba de situații-limită, cum este cea în care ajunge Manuela. Faptul că ea este salvată de pe scările iluminate expresionist se datorează efortului comun al colegelor sale de a o căuta.

Educată pentru a deveni actriță și regizor de teatru, Leontine Sagan s-a salvat de la ce avea să vină în Germania nazistă, plecînd mai întîi în Anglia, unde a realizat un film numit Men of Tomorrow, ca apoi să se stabilească în Africa de Sud și să ajute acolo la construirea scenei culturale teatrale.

[1] https://www.nyfa.edu/film-school-blog/gender-inequality-in-film/

Sigur, este un studiu bazat pe studiul industriei mainstream americane, dar nu e ca și cum industria filmului de artă se situează la polul opus.

<a href="#_ftnref2" name="_ftn2" title=""><strong>[2]</strong></a> Kirstin Olsen, Chronology of Women's History, Greenwood Publishing Group, 1994, pag. 233

[3] Thuleen, Nancy, Mädchen in Uniform: Traditional and Innovative Strategies in an Early Women's Film. Website Article. 18 December 1994. <http://www.nthuleen.com/papers/655paper.html>.

[4] B. Ruby Rich, Maedchen in Uniform - From repressive tolerance to erotic liberation, 1981, disponibil la  http://www.ejumpcut.org/archive/onlinessays/JC24-25folder/MaedchenUniform2.html

[5] Ibid. , în traducerea Andrei Petrescu

[6] Ibid.

[7] Siegfried Kracauer, From Caligari to Hitler (Princeton: Princeton University Press, 1947), pag. 226

[8] Alex de Jonge, The Weimar Chronicle: Prelude to Hitler (London: Paddington Press, 1978), pag. 138, apud.  B. Ruby Rich, Maedchen in Uniform - From repressive tolerance to erotic liberation, 1981 (disponibil la http://www.ejumpcut.org/archive/onlinessays/JC24-25folder/MaedchenUniform2.html )

[9] B. Ruby Rich, Maedchen in Uniform - From repressive tolerance to erotic liberation, 1981, disponibil la  http://www.ejumpcut.org/archive/onlinessays/JC24-25folder/MaedchenUniform2.html

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

harta tari pixabay jpeg
Topul celor mai sigure țări din lume în 2026. Pe ce poziție se află România
Care sunt cele mai sigure țări din lume în 2026 și unde se află România în acest clasament? Noul Global Peace Index, realizat de Institutul pentru Economie și Pace, oferă răspunsul, analizând 163 de state din întreaga lume. În timp ce unele țări își păstrează reputația de destinații extrem de sigure
popovici zhanle jpg
David Popovici și Pan Zhanle au jucat fotbal. Rezultatul? „Suntem varză!”, a spus dinamovistul
Campionii olimpici la natație, David Popovici și Pan Zhanle au efectuat un mini-stagiu de pregătire comună la București, dar au găsit timp și să joace fotbal. „La tot ce ține de gravitația pe uscat suntem varză”, a recunoscut bucureșteanul.
compozitorul Dan Dediu 2   Credit Paul Buciuta JPG
Compozitorul Dan Dediu: „Artistul întotdeauna a avut o misiune, aceea de a găsi frumosul, de a structura emoția și a clarifica ideile”
Compozitorul Dan Dediu este preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România din 2022, iar din această vară a fost ales pentru un nou mandat în această postură.
 Alexandru Nazare FOTO gov.ro
Veste bună despre bugetul de stat: România are deja asigurată 49% din finanțarea pentru 2026
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat vineri că România are deja asigurată 49% din finanțarea planificată pentru anul 2026, susținând că evoluția execuției bugetare și implementarea planului de finanțare au permis menținerea unui ritm echilibrat al împrumuturilor.
sigla psd jpg
„Nu va mai recâștiga influența”. Un europarlamentar afirmă că „PSD și-a pierdut pentru totdeauna rolul de principal partid din România”
Europarlamentarul Siegfried Mureșan susține că Partidul Social Democrat și-a pierdut definitiv poziția dominantă pe care a avut-o în politica românească în ultimele trei decenii.
catalin chereches. foto facebook
Cătălin Cherecheş, fostul primar din Baia Mare, eliberat condiţionat din închisoare. Decizia este definitivă
Tribunalul Maramureş a judecat vineri contestaţia depusă de procurorii DNA împotriva hotărârii prin care Judecătoria Baia Mare a admis eliberarea condiţionată a fostului primar Cătălin Cherecheş.
Poveștile Căii Victoriei, arta și educația se întâlnesc la „Străzi deschise”
Poveștile Căii Victoriei, arta și educația se întâlnesc la „Străzi deschise”
Bucureștenii și turiștii sunt invitați, în zilele de 11 și 12 iulie, la un weekend dedicat patrimoniului cultural al Capitalei, în cadrul proiectului „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”.
David Popovici si Pan Zhanle (EPA) jpg
Popovici, ipostază unică cu rivalul său: „Nu știu cine e Ronaldo și cine e Messi”
Înotătorul român a fost protagonistul unui schimb de experiență.
image png
Finalele Wimbledon 2026: programul complet, cine joacă și unde pot fi urmărite la TV
Semifinala dintre Jannik Sinner și Novak Djokovic este considerată capul de afiș al zilei la Wimbledon 2026.