Proiecţie "Înainte de sfîrșitul nopții"

Joi, 13 februarie, ora 19, în sala de cinema UNATC va rula filmul Kým sa skoncí táto noc (Înainte de sfîrșitul nopții), regizat de Peter Solan în 1966. După proiecţie, Teodora Lascu și Andreea Mihalcea vor rămâne la o discuție cu publicul.

Motivul pentru care mulți dintre noi n-am ști să recomandăm filmele lui Peter Solan ca exemple aparținînd Noulul Val Cehoslovac (așa cum am proceda mai degrabă cu operele lui Milos Forman, Jirí Menzel sau ale Verei Chytilová) stă, probabil, în faptul că Solan a refuzat de la bun început să se conformeze încastrărilor impuse de regimul comunist din Cehoslovacia anilor ’50. Debutul său în lungmetraj, Čert nespí (Diavolul nu doarme) din 1956, a sugerat o traiectorie în film care, pesemne, urma să se sustragă de la ratificarea neechivocă a Comunismului. Prin urmare, nu i s-a mai permis să realizeze decît un singur proiect în anii ’50, și anume Muž, ktorý sa nevrátil (Omul care nu s-a mai întors, 1959), de altfel primul film polițist slovac. Anul 1963, în schimb, marchează aderearea Slovaciei la Noul Val, la care Solan contribuie cu filmul Boxer a smrt (Boxeurul), despre un prizonier dintr-un lagăr de concentrare nazist care încearcă să evadeze și este prins. În timp ce acesta își așteaptă execuția, comandantul, un fost luptător de box, descoperă că deținutul este un amator al boxului și îi ordonează să se antreneze, toate desfășurîndu-se pe fundalul unui cer împînzit de fumul care se înalță deasupra crematoriilor.

Înainte de sfîrșitul nopții se derulează aproape în întregime în interiorul unui club de noapte la modă dintr-o stațiune muntoasă a Slovaciei și urmărește interacțiunile dintre o serie de personaje, clienți sau angajați ai localului, care de-a lungul a cîteva ore - după cum sugerează și titlul -, dansează, beau, flirtează sau intră în conflict. Relațiile dintre personaje și poveștile lor sînt asamblate din frînturi de conversații, gesturi și expresii, surprinse parcă întîmplător, și compun o imagine în mozaic a societății slovace a epocii, construită cu umor, ironie și candoare. Doi tineri instalatori, Kvetinka (Stano Danciak), răsfățat de atenția feminină și prietenul lui bondoc și stîngaci, Milos (Jitka Zelenohorská) cunosc două tinere venite în vacanță. Baláz (Július Pántik), un individ neobișnuit de generos, își petrece întreaga seară oferind licori scumpe celorlalți clienți și insistă că își dorește să îmbete pe toată lumea, iar un cuplu în vîrstă preferă să își petreacă timpul aici, decît la nunta propriului lor fiu.

Pe măsură ce orele înaintează, relațiile dintre ei se intersectează și se complică, în vreme ce camera urmărește fluid traseele fiecăruia dintre personaje, astfel încît poveștile lor individuale se întregesc pe parcursul a cîteva episoade succinte, în care li se dă dreptul la cuvînt. Spre exemplu, cele două fete, despre care am fi tentați să credem la început că au posibilități materiale substanțiale (sînt foarte cochete, elegante și par să nu aibă rezerve legate de cheltuieli), sînt de fapt secretare într-un birou și își chivernisesc banii cîștigați tocmai pentru a-și îngădui, o dată pe an, un răsfăț de o săptămînă în care să nu fie nevoite să-și facă griji. La fel, scenariul inserează chiar la început, în timpul dialogului dintre cei doi tineri prieteni, un mic amănunt aparent premonitoriu - Kvetinka pare să creadă că cineva urmează să moară în aceeași seară; departe de a îndeplini vreo condiție a genului polițist, filmul se joacă totuși în mod constant cu așteptările și curiozitățile spectatorului: pînă în momentele de final ale filmului nu ni se dezvăluie motivele pentru care Baláz cheltuiește sume frumușele pe băuturi, deși ni se dă de înțeles că nu e tocmai un lucru obișnuit - camera observă o serie de priviri iscoditoare și comentarii șoptite la adresa acestui mister. Alături de Milos, am fi îndreptățiți să speculăm că Baláz s-ar putea să sufere de o boală letală care ar putea să-l răpună în cursul acestei nopți, îndeplinind astfel profeția făcută la început și că aceasta ar putea să fie cauza din spatele beției lui.

În conformitate cu tradiția Noului Val Cehoslovac, Solan își compune în mare parte distribuția din actori neprofesioniști, îngăduie un scenariu improvizat cu generozitate și plantează cîteva camere strategic în locație, astfel încît actorii și figuranții nu puteau fi întotdeanua convinși dacă sînt sau nu filmați. Astfel, Înainte de sfîrșitul nopții devine un film remarcabil de fluid, savurînd și profitînd din plin de ebrietatea personajelor lui și reușind, cu naturalețe, să își treacă publicul prin toată gama de emoții umane, de la veselie și entuziasm, pînă la frustrare, stînjeneală și tragedie.