Prietenia în literatură

27 ianuarie 2021
Prietenia în literatură jpeg

Incubatorul de lectură se întoarce cu primul modul din 2021, dedicat prieteniei, într-o lume ca nouă despre care vom avea multe de scris, de spus și de înțeles.

Nu e prietenia cea care ne pune poate cel mai mult pe gînduri, nu locuiesc prietenii în mintea noastră mereu? Cum e prietenia în literatură? De la Mark Twain la Zadie Smith și nu numai, cu o oprire la Cehov.

Ne vedem cu copii între 8 și 14 ani, sîmbăta (de la 10.30), din 30 ianuarie pînă pe 27 februarie. Nu sînt doar niște ateliere de scris și de citit, ci un dialog interactiv despre literatură, limbaj, proză/poezie.

Ne mirăm că celor mai mulți oameni le e greu să transmită un mesaj clar, inteligibil. Iar cînd vine vorba să citească și să înțeleagă un text, lucururile se complică și mai rău. Pe lîngă literatură, îi ajutăm pe copii să deprindă skill-uri de lectură, ca să știe de unde să „apuce” un text și să nu se sperie de el. Lucrăm online, avantajul e că puteți fi de oriunde.

Atelierele Incubatorului de lectură sînt create de scriitoarele Ana Maria Sandu și Svetlana Cârstean. Înscrierile se fac prin mesaj privat pe pagina de Facebook a Incubatorului de lectură.

Ilustrația: Andrei Măceșanu

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Zodii norocoase, sursa foto shutterstock jpg
Trei zodii care vor avea parte de un Paște magnific. Astrele le-au pregătit surprize de proporții
Sărbătoarea de Paște vine, în fiecare an, cu o încărcătură emoțională aparte, dar pentru anumite zodii din horoscop, această perioadă se anunță cu adevărat specială.
ulei de peste jpg jpeg
Lucruri pe care ar trebui să le știi despre uleiul de pește. Secretele sale pentru o sănătate optimă a inimii, creierului și pielii
Uleiul de pește a câștigat popularitate la nivel global datorită conținutului bogat de acizi grași omega-3, nutrienți esențiali pe care organismul nu îi poate produce singur.
Vladimir Putin FOTO AFP
Vladimir Putin apelează la marii afaceriști ruși pentru a finanța războiul din Ucraina
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, le-ar fi solicitat oamenilor de afaceri bogați să contribuie financiar la bugetul de apărare, afectat de costurile războiului din Ucraina.
Vladimir Putin FOTO Profimedia
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
În spatele declarațiilor belicoase și al jocurilor geopolitice, războiul din Ucraina începe să apese acolo unde doare cel mai tare pentru Vladimir Putin: în economie.
atac in  liban jfif
Libanul sesizează Consiliul de Securitate al ONU, după noi atacuri israeliene soldate cu victime
Beirutul anunță că va sesiza Consiliul de Securitate al ONU în urma intensificării atacurilor israeliene, care au făcut cel puțin cinci victime și au provocat distrugeri majore.
Trump in Arabia saudita foto X jpeg
De ce liderii din Golf ezită să se implice în negocierile de pace inițiate de Trump
Uitându-se al ultimele evoluții, analiștii spun că liderii din Golf privesc cu precauție presupusele eforturi de încetare a focului promovate de administrația Trump.
Ședințele camerelor reunite ale Parlamentului României organizate pentru asumarea răspunderii Guvernului pe pachetul 2 de măsuri fiscal-bugetare, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Cine câștigă electorat de pe urma scandalului generat de împărțirea banilor țării
Adoptarea bugetului de stat a generat una dintre cele mai tensionate perioade pentru coaliție și a expus fracturile adânci între partidele guvernării, pe de o parte între PSD și PNL, pe de altă parte între PSD și USR.
image png
5 plante care combat oboseala emoțională și te ajută să-ți recapeți echilibrul interior
Într-o lume în care ritmul alert a devenit normă, oboseala emoțională este tot mai frecventă, chiar dacă nu este întotdeauna ușor de recunoscut.
angajam
Domeniile care caută cu disperare specialiști. Ce salarii le oferă
Piața muncii din România este caracterizată de o cerere ridicată pentru specialiști, într-un context în care companiile continuă să concureze puternic pentru talente, iar salariul rămâne principalul criteriu de atragere și retenție.