Preşedintele Iranului vizitează Franţa

27 ianuarie 2016
A început Festivalul de la Sibiu jpeg

Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, efectuează pe 27 şi 28 ianuarie o vizită în Franţa. El va semna cu omologul său francez preşedintele François Hollande, precum şi cu sindicatul patronilor francezi, mai multe protocoale de acord în vederea relansării cooperării industriale.

Este pentru prima dată, din 1999 încoace, că un preşedinte iranian efectuează o vizită în Franţa, iar actualul context se arată favorabil întrucît Teheranul a semnat un acord cu comunitatea internaţională în privinţa punerii sub control a programului nuclear iranian. Pe măsură ce sancţiunile internaţionale decretate împotriva regimului de la Teheran sînt ridicate, Iranul devine extrem de atractiv din punct de vedere economic, iar europenii sînt în poziţia cea mai favorabilă pentru a profita de aceste oportunităţi.

În ce-l priveşte pe Hassan Rohani, considerat un reformator, el reprezintă faţa frecventabilă a Iranului. Nimeni nu uită că preşedintele Rohani rămîne un "copil al revoluţiei iraniene" şi deci al republicii islamice, dar ca om politic el încarnează şi o anumită tendinţă pragmatică, precum şi rolul de conciliator în interior.

Citiţi şi ascultaţi mai multe pe rfi.ro

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Parteneri

portrait 8106539 1280 jpg
„Ego-ul nu este dușmanul tău”. Cum să te împrietenești cu tine
„Ego-ul nu este dușmanul tău”, scrie Marcela Lobos pe platforma The Four Winds Society. „La ora actuală a devenit comun să vorbim despre ego ca despre un inamic care trebuie învins, dar aceasta este o perspectivă greșită”
image png
Balsam de rufe de casă. O formulă naturală pentru haine moi și parfumate, fără substanțe chimice
Nu vei mai folosi niciodată balsam de rufe cumpărat din magazin! Secretul stă într-un balsam de rufe de casă simplu, natural și eficient, care lasă hainele moi, parfumate și fără chimicale nocive.
Violență domestică - abuz femei - femeie agresata - batuta - violentă FOTO Shutterstock
De ce autoritățile ajung să spună doar ,,Condoleanțe!” Cazul tinerei ucise în Teleorman, încă un eșec al sistemului de protecție a victimelor
Cazul tinerei ucise în Teleorman de fostul partener (al 51-lea caz de femicid din acest an) scoate încă o dată la iveală problemele pe care statul le are când vine vorba de alocarea de resurse și de pregătirea personalului care intră în contact cu victimele violenței domestice.
image png
Reduceți factura la electricitate cu până la 40%. Un truc simplu cu mașina de spălat despre care majoritatea oamenilor încă nu știu
În trecut, temperaturile ridicate de spălare (40°C, 60°C sau chiar mai mari) erau considerate esențiale pentru curățenie. Astăzi, detergenții moderni și tehnologiile din mașinile de spălat permit o curățare la fel de eficientă chiar și la temperaturi mai scăzute.
Liviu Negoiță FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Portret de candidat. Cine este Liviu Negoiță, fostul primar de sector care candidează la Primăria Capitalei
Fostul primar al sectorului 3, Liviu Negoiță, și-a anunțat candidatura în cadrul unei conferințe de presă, alături de colegii săi din PUSL.
bucurestiul de altadata FOTO imago romaniae jpg
Fast-food-ul românesc de altădată. Ce mâncăruri rapide făceau furori înainte de burgeri și șaorma
Românii au și ei o tradiție veche a mâncării stradale. Deși nu includea șaorma, burgeri sau hot-dogi, bucătăria locală oferea numeroase gustări delicioase „la botul calului” — de la produse de patiserie aburinde, până la cărnuri rumenite pe grătar.
denisovani jpg
Descoperire surprinzătoare: omul modern are în ADN urme ale unei specii necunoscute
Noile studii indică faptul că printre strămoșii noștri se află și specii complet necunoscute de către oamenii de știință. Prezența lor a fost sesizată în ADN-ul unuia dintre strămoșii omului modern care trăia în zona asiatică.
image png
Cum să cureți ferestrele din PVC pentru a le face să arate ca noi. Trucul care redă albul în 5 minute
Ferestrele și ușile din PVC sunt esențiale în casele moderne datorită durabilității și prețului accesibil. Însă, în timp, acestea se pot îngălbeni sau murdări, mai ales în jurul mânerelor și marginilor.
Schimbarea anvelopelor inainte de iarnă este necesară  Foto Freepik com jpg
Anvelope all-season sau de iarnă, în sezonul rece? Când trebuie folosite și care sunt mai sigure
Alegerea tipului de anvelope pentru echiparea mașinii în timpul iernii este esențială pentru siguranța la volan. Specialiștii explică diferențele dintre anvelopele all-season și cele de iarnă și arată în ce condiții ele ating performanțele așteptate.