Pianistul care aduce noul
Conservîndu-şi cumva energia în afara studiourilor de înregistrări pînă la momentul maturităţii artistice, pianistul grec Vassilis Tsabropoulos şi-a lansat ultimele şase incredibile discuri în doar opt ani, obţinînd rapid recunoaşterea mondială ca fiind o voce aparte a claviaturii.
Muzicianul abordează instrumentul strict în maniera convenţională, sunetul propriu şi actual fiind rezultatul mîngîierii inspirate a clapelor, şi nu rezultanta borcanelor, a prosoapelor sau a mărgelelor strecurate între şi peste corzi. Cu atît vom fi mai incitaţi de recitalul cu care Vassilis Tsabropolous ne va trata pe 26 martie la Sala Mare a TNB, cu cît ştim că modern vine din mintea şi inima artistului, nu din recuzita la care, din belşug şi cu multă inventivitate, apelează alţi colegi de generaţie.
Traseul lui Vassilis Tsabropoulos apare acum perfect conturat: după o copilărie şi o adolescenţă presărate cu premii, lauri şi recunoaştere internaţională, prefigurînd o carieră clasică în muzica clasică, opera pianistului se ancorează precum un trepied format din imprimările discografice ieşite din comun şi atît de diferite, atît între ele, cît şi faţă de polivalenţa altor artişti asemănători. Mai întîi, linia solo: meditaţie, explorare, improvizaţie (albumele Akroasis şi The Promise), apoi, formula jazz - pian-contrabas-tobe: discuri al căror sunet este egalat doar de mari şi mult-mai-cunoscute trio-uri similare ale genului (albumele Achirana şi The Triangle, ambele cu Arild Andersen şi cu John Marshall), plus colaborările cu violoncelul sobru, amar, divin al Anjei Lechner (albumele Chants, Hymns and Dances şi Melos). În mod surprinzător, nimic pe linia pur-sînge a muzicii pentru care artistul fusese pregătit.
Explorînd teritorii similare ca sublim cu muzicalitatea unui Ketil Bjørnstad sau Keith Jarrett, Vassilis Tsabropoulos aduce ceea ce este foarte greu de propus ascultătorului contemporan: noul. El comută accentul pe o voce interioară şi o luminozitate estică indusă de opera oriental-aromatului George Gurdjieff, căruia îi descifrează multe ópusuri, cu nuanţată intensitate şi vibrantă pătrundere în sufletul publicului, fie acesta şi doar un solitar meloman cu căştile pe urechi. Intercalate cu temele misticului armean Gurdjieff se regăsesc piese originale proprii şi imnuri bizantine pascale ce deschid o uşă (secretă multora) către universul bine ascuns al cunoaşterii ortodoxe.
Ceea ce comunică acest artist este atît de adînc şi atît de apropiat percepţiei perfecţiunii, încît muzica sa devine o experienţă cu adevărat transcendentă. Muzica în sine aproape că trece pe plan secundar într-o intimitate între artist şi auditor pur şi simplu frumoasă, astfel că fiecare dintre noi poate experimenta o experienţă profund personală şi totodată perfect împărtăşită cu ceilalţi.
Sîmbătă, 26 martie, la Sala Atelier a Teatrului Naţional din Bucureşti, pianistul Vassilis Tsabropoulos va susţine un recital în seria concertelor „Modern Piano Solo”.
