Pericol de contaminare

"Unii de-abia aşteaptă să mă vadă plutind

ca Ofelia cu o coroniţă de ziare pe cap,

dar obosiţi de-atîta imaginaţie

intră-n biografia mea gravi ca-n rezervaţia leprei

gata să delimiteze zonele albe şi să strige:

pericol de contaminare

virus muzical

bacterie purtătoare de lacrimi

cîine cu efect întîrziat

cu ochii holbaţi la şuncile aurii ale Occidentului zice că nu prea i-e foame

cîntă prosteşte ca tonomatul ce refuză moneda

tatăl lui în depoul de locomotive miroase pe-ascuns levănţica

mama lui cară lăzi şi surzeşte treptat (presupunem că nu vrea s-audă)   

sora educatoare la o şcoală de debili mintali se simte liberă liberă

despre frate nu se ştie nimic ceea ce-i cu mult mai grav

existenţa acestei familii îl predispune la îngăduinţă

dar are un fel special de a-şi iubi ţara care nelinişteşte

şi nu putem să-i scoatem pămîntul dulce din gură

fără să se surpe bisericile din ţinutul natal".

Nu-i greu de recunoscut autorul acestei splendid-îndrăzneţe poezii, intitulată Biografie săracă şi desprinsă din volumul Democraţia naturii. Ea exprimă 100% natura nonconformistă a lui Mircea Dinescu, fiind o artă poetică exact pe măsura psihologică a poetului.

După aproape un deceniu de la debutul lui editorial, prima tinereţe liberă şi expansivă a lăsat loc unei maturităţi accelerate, mai preocupate de realitatea socială înconjurătoare, pînă la punctul unei maxime angajări etice. La această vîrstă (30 de ani!), Dinescu devine un fel de apărător din oficiu al libertăţii în faţa tribunalului Istoriei înţesat de procurori şi delatori. Poezia lui este acum subversivă, contestatară prin aluzie sau referinţă directă. Apar în ea, în mod uimitor pentru epoca respectivă, teme şi cuvinte tabuizate ideologic, risipite însă cu dexteritate de autor într-un discurs de o vioiciune care năuceşte. Astfel ajungem să vedem în aceste versuri scăpînd de sub controlul cenzurii o figură odioasă precum cea a turnătorului benevol la Securitate.

De la bun început, personajul construit de poet (el însuşi) intră în opoziţie cu „unii” care îi vor răul şi-abia aşteaptă să-l vadă „plutind/ ca Ofelia cu o coroniţă de ziare pe cap”. Imaginea actualizează ironic cunoscuta scenă shakespeariană, aducînd în poem ziarele (adică  actualitatea), ca un material adecvat, modern, pentru vechea coroniţă de ramuri. Poezia va fi rulată pe relaţia de adversitate făţişă între poet şi cei ce îi studiază biografia. „Obosiţi de-atîta imaginaţie” (cîtă încape într-o singură comparaţie a poetului!), aceştia au un mod extrem de meticulos de a studia cutele şi straturile unei biografii. Intră sub microscopul lor nu doar eroul propriu-zis al anchetei, ci şi tatăl şi mama lui, sora şi un frate misterios: întreaga familie.

Portretele-robot se vor lămuritoare, cel al protagonistului fiind desigur mai detaliat. Personajul e un veritabil „pericol de contaminare”, un „virus muzical”, o „bacterie purtătoare de lacrimi” (pînă aici, descripţia abundă în termeni medicali), un „cîine cu efect întîrziat” atras de „şuncile aurii ale Occidentului” (aluzia e transparentă, pe fundalul penuriei alimentare din ultimul deceniu ceauşist); în fine, el „cîntă prosteşte ca tonomatul ce refuză moneda” (o aluzie mai puţin clară, dar decodabilă dacă ne gîndim la alţi autori şi la omagiile lor la adresa „conducătorului iubit”, ieşite pe bandă dintr-un tonomat primind monedele regimului).

După aceste savuroase caracterizări, poetul va intra în pielea şi în modul de gîndire specific informatorului, parodiindu-i stilul tîmp-oficial: „[mama] presupunem că nu vrea s-audă”, „despre frate nu se ştie nimic ceea ce-i cu mult mult mai grav”. Şi făcîndu-l să descopere „dovezi” ridicole ale culpabilităţii eroului şi familiei sale: „tatăl lui în depoul de locomotive miroase pe-ascuns levănţica”, „mama lui cară lăzi şi surzeşte treptat (presupunem că nu vrea s-audă)”, „sora educatoare la o şcoală de debili mintali se simte liberă liberă”, „despre frate nu se ştie nimic ceea ce-i cu mult mai grav”…

Iată cum biografia de fapt obişnuită a personajului luat în vizor devine în ochii vigilenţi ai turnătorilor plină de pete albe. Imaginaţia informatorului generic (căci el e adevăratul protagonist, în negativ, al poemului) este umflată de asemenea parodic pentru ca, raportată la o biografie neavînd nimic ieşit din comun, să producă efecte de comică inadecvare. Abia finalul îi va aparţine din nou poetului nostru: „existenţa acestei familii îl predispune la îngăduinţă/ dar are un fel special de a-şi iubi ţara care nelinişteşte/ şi nu putem să-i scoatem pămîntul dulce din gură/ fără să se surpe bisericile din ţinutul natal”.

Imaginile, toate, lasă să se vadă conturul acţiunii poetice. Patriotismul curat şi de neexploatat al poetului se află într-o opoziţie ireconciliabilă cu „patriotismul” abject al turnătorilor. Practic, Biografie săracă, pentru un cititor de azi, circumscrie exact talentul extraordinar şi obsesia morală pe care Mircea Dinescu şi le-a topit, de tînăr, în lirica sa rebelă şi cuceritoare.