Pericol de contaminare

26 august 2011
Pericol de contaminare jpeg

"Unii de-abia aşteaptă să mă vadă plutind

ca Ofelia cu o coroniţă de ziare pe cap,

dar obosiţi de-atîta imaginaţie

intră-n biografia mea gravi ca-n rezervaţia leprei

gata să delimiteze zonele albe şi să strige:

pericol de contaminare

virus muzical

bacterie purtătoare de lacrimi

cîine cu efect întîrziat

cu ochii holbaţi la şuncile aurii ale Occidentului zice că nu prea i-e foame

cîntă prosteşte ca tonomatul ce refuză moneda

tatăl lui în depoul de locomotive miroase pe-ascuns levănţica

mama lui cară lăzi şi surzeşte treptat (presupunem că nu vrea s-audă)   

sora educatoare la o şcoală de debili mintali se simte liberă liberă

despre frate nu se ştie nimic ceea ce-i cu mult mai grav

existenţa acestei familii îl predispune la îngăduinţă

dar are un fel special de a-şi iubi ţara care nelinişteşte

şi nu putem să-i scoatem pămîntul dulce din gură

fără să se surpe bisericile din ţinutul natal".

Nu-i greu de recunoscut autorul acestei splendid-îndrăzneţe poezii, intitulată Biografie săracă şi desprinsă din volumul Democraţia naturii. Ea exprimă 100% natura nonconformistă a lui Mircea Dinescu, fiind o artă poetică exact pe măsura psihologică a poetului.

După aproape un deceniu de la debutul lui editorial, prima tinereţe liberă şi expansivă a lăsat loc unei maturităţi accelerate, mai preocupate de realitatea socială înconjurătoare, pînă la punctul unei maxime angajări etice. La această vîrstă (30 de ani!), Dinescu devine un fel de apărător din oficiu al libertăţii în faţa tribunalului Istoriei înţesat de procurori şi delatori. Poezia lui este acum subversivă, contestatară prin aluzie sau referinţă directă. Apar în ea, în mod uimitor pentru epoca respectivă, teme şi cuvinte tabuizate ideologic, risipite însă cu dexteritate de autor într-un discurs de o vioiciune care năuceşte. Astfel ajungem să vedem în aceste versuri scăpînd de sub controlul cenzurii o figură odioasă precum cea a turnătorului benevol la Securitate.

De la bun început, personajul construit de poet (el însuşi) intră în opoziţie cu „unii” care îi vor răul şi-abia aşteaptă să-l vadă „plutind/ ca Ofelia cu o coroniţă de ziare pe cap”. Imaginea actualizează ironic cunoscuta scenă shakespeariană, aducînd în poem ziarele (adică  actualitatea), ca un material adecvat, modern, pentru vechea coroniţă de ramuri. Poezia va fi rulată pe relaţia de adversitate făţişă între poet şi cei ce îi studiază biografia. „Obosiţi de-atîta imaginaţie” (cîtă încape într-o singură comparaţie a poetului!), aceştia au un mod extrem de meticulos de a studia cutele şi straturile unei biografii. Intră sub microscopul lor nu doar eroul propriu-zis al anchetei, ci şi tatăl şi mama lui, sora şi un frate misterios: întreaga familie.

Portretele-robot se vor lămuritoare, cel al protagonistului fiind desigur mai detaliat. Personajul e un veritabil „pericol de contaminare”, un „virus muzical”, o „bacterie purtătoare de lacrimi” (pînă aici, descripţia abundă în termeni medicali), un „cîine cu efect întîrziat” atras de „şuncile aurii ale Occidentului” (aluzia e transparentă, pe fundalul penuriei alimentare din ultimul deceniu ceauşist); în fine, el „cîntă prosteşte ca tonomatul ce refuză moneda” (o aluzie mai puţin clară, dar decodabilă dacă ne gîndim la alţi autori şi la omagiile lor la adresa „conducătorului iubit”, ieşite pe bandă dintr-un tonomat primind monedele regimului).

După aceste savuroase caracterizări, poetul va intra în pielea şi în modul de gîndire specific informatorului, parodiindu-i stilul tîmp-oficial: „[mama] presupunem că nu vrea s-audă”, „despre frate nu se ştie nimic ceea ce-i cu mult mult mai grav”. Şi făcîndu-l să descopere „dovezi” ridicole ale culpabilităţii eroului şi familiei sale: „tatăl lui în depoul de locomotive miroase pe-ascuns levănţica”, „mama lui cară lăzi şi surzeşte treptat (presupunem că nu vrea s-audă)”, „sora educatoare la o şcoală de debili mintali se simte liberă liberă”, „despre frate nu se ştie nimic ceea ce-i cu mult mai grav”…

Iată cum biografia de fapt obişnuită a personajului luat în vizor devine în ochii vigilenţi ai turnătorilor plină de pete albe. Imaginaţia informatorului generic (căci el e adevăratul protagonist, în negativ, al poemului) este umflată de asemenea parodic pentru ca, raportată la o biografie neavînd nimic ieşit din comun, să producă efecte de comică inadecvare. Abia finalul îi va aparţine din nou poetului nostru: „existenţa acestei familii îl predispune la îngăduinţă/ dar are un fel special de a-şi iubi ţara care nelinişteşte/ şi nu putem să-i scoatem pămîntul dulce din gură/ fără să se surpe bisericile din ţinutul natal”.

Imaginile, toate, lasă să se vadă conturul acţiunii poetice. Patriotismul curat şi de neexploatat al poetului se află într-o opoziţie ireconciliabilă cu „patriotismul” abject al turnătorilor. Practic, Biografie săracă, pentru un cititor de azi, circumscrie exact talentul extraordinar şi obsesia morală pe care Mircea Dinescu şi le-a topit, de tînăr, în lirica sa rebelă şi cuceritoare.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

living room istock jpg
5 trucuri care fac orice cameră să pară mai mare. Recomandările experților în design interior
Mulți dintre noi ne-am dori să locuim în case măcar și puțin mai mari. Însă, de multe ori, există unele trucuri de design interior care vor face un spațiu să pară mai mare decât este în realitate.
Claude  anthropic FOTO shutterstock jpg
Anthropic a blocat o încercare rusă de dezvoltare a unor roiuri de drone autonome
Compania de cercetare și siguranță în domeniul inteligenței artificiale Anthropic a anunțat că a împiedicat un grup de dezvoltatori ruși să folosească asistentul său de programare Claude pentru a crea software destinat dronelor kamikaze autonome ale Kremlinului.
Ziua a doua a congresului PPE la Romexpo, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Ursula von der Leyen propune un Consiliu European de Securitate și un nou mecanism de răspuns la crize: „Procesul nostru decizional nu au ținut pasul cu noua realitatea”
Președinta Comisiei Europene va propune miercuri, în discursul privind Starea Uniunii Europene, crearea unui Consiliu European de Securitate, un nou format care ar reuni liderii UE, dar și parteneri precum Ucraina, Marea Britanie, Norvegia și Canada. pentru coordonarea răspunsului la amenințări.
pelerinaj mecca 2026 profimedia (3) jpg
Coaliția condusă de Arabia Saudită acuză rebelii houthi de lansarea unui atac cu dronă asupra orașului sfânt Mecca
Coaliția militară condusă de Arabia Saudită a anunțat că a interceptat și distrus o dronă lansată de rebelii houthi din Yemen, care ar fi avut ca țintă orașul sfânt Mecca. Mișcarea houthi a respins însă acuzațiile, calificându-le drept nefondate.
Ruslan Kravcenko jpg
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză politică
Acuzațiile lansate de Ruslan Kravcenko împotriva conducerii instituțiilor anticorupție ridică întrebări cu privire la independența acestora și la implicarea administrației Zelenski.
Kash Patel  Foto AFP jpg
Directorul FBI, acuzat de senatorii democrați că a folosit agenția împotriva jurnaliștilor, „ca un huligan”: „Au scris despre preşedinte, iar biroul le-a citat mamele în justiţie”
Kash Patel, directorul FBI, a fost ținta unor acuzații dure formulate de senatori democrați în cadrul unei audieri tensionate desfășurate marți în Comisia Juridică a Senatului american.
Prințul saudin Mohammed bin Salman   dineu Casa Albă foto epa efe jpg
Arabia Saudită, lovită din toate părțile. Trump refuză să sprijine militar regatul împotriva rebelilor houthi
Arabia Saudită trece printr-un șoc strategic după ce Donald Trump i-a refuzat prințului moștenit Mohammed bin Salman cererea de a acționa militar împotriva houthilor, în timp ce regatul se confruntă cu atacuri tot mai frecvente susținute de Iran, scrie The New York Times.
ulei de masline pexels jpg
Cum alegem corect uleiul de măsline. Ce spun experții despre produsul potrivit pentru fiecare preparat
Care este cel mai bun ulei de măsline. Experții spun că nu toate tipurile sunt potrivite atât pentru prăjit, cât și pentru salate
polonia frontiera jpg
Polonia își consolidează urgent frontiera cu Ucraina. Geniştii polonezi folosesc și sisteme HESCO Bastion
Polonia a început să amenajeze posturi de observație și bariere defensive în apropierea unor importante puncte de trecere a frontierei cu Ucraina, în cadrul programului „Scutul Estic”.