Pădurea de sticlă

4 august 2011
Pădurea de sticlă jpeg

Plouă cu tunete şi fulgere. O perdea densă de apă se prelinge pe tulpinile albe ale mestecenilor, rînduiţi milităreşte în jurul rîului. Ai zice că e o furtună de vară care răcoreşte aerul încins de iulie, dar nu e. Ploaia din spectacolul lui Kordonsky are ceva ameninţător în ea, te face să te zgribuleşti. Îţi îngheaţă sufletul.

De aproape trei luni, Yuri Kordonsky lucrează la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu la adaptarea scenică a unui roman al lui Tadeusz Konwicki, Cronica incidentelor unei iubiri (1974). Este a patra dramatizare pe care regizorul rus o face în România, după Inimă de cîine, Crimă şi pedeapsă şi Îngropaţi-mă pe după plintă. Romanul lui Konwicki este o poveste de dragoste adolescentină în stilul Romeo şi Julieta, care serveşte ca pretext pentru un discurs critico-melancolic asupra perioadei ce precede cel de-al doilea război mondial. Textul este poetic şi dezvoltă o întreagă filosofie a istoriei. Viitorul cataclism planetar pluteşte în aer, semnele lui misterioase se simt tulburător, dar oamenii percep doar neliniştea, aerul electrizat de dinaintea furtunii, fără a înţelege ce se întîmplă. Această nelinişte necunoscută, acest amestec de inocenţă şi viciu, febrilitatea sexuală, nerăbdarea în a rupe tiparele rigide ale lumii care nu-şi mai ajungea sieşi, o stare complexă de lucruri de dinainte de război constituie, în fapt, spectacolul, lui Kordonsky.

În 1939, pe lîngă domnia conservatorismului social, acea standardizare mai mult sau mai puţin ipocrită a relaţiilor interumane care a permis amploarea curentului antisemit, exista şi un revers, o boemie eliberatoare de vicii, aflată în proces de degradare. Spectacolul conţine ambele formule, rigiditatea convenienţelor sociale ca obstacol în împlinirea poveştii de dragoste şi atmosfera decandentă din casa surorilor demente („sînt bătrîne, au vreo 30 de ani”, spune adolescentul Engel), sufocate încet de somnifere şi alte „medicamente”, dar şi de propriile frustrări afectivo-sexuale, o lume compulsivă, pătimaşă şi naivă, închisă parcă într-un glob de sticlă. Personajele sînt suspendate între două lumi, vis şi realitate, între două spaţii, concret şi abstract, şi între două momente diferite în timp, înainte de război şi mult după.

Flexibilitatea graniţelor spaţialo-temporale este ajutată remarcabil de decorul lui Dragoş Buhagiar, o pădure de mesteceni, numai trunchiurile albe, drepte, împlîntate în piatră cu nişte ventuze şi un rîu limpede, de munte, cu fundul pietruit (două tone de apă sînt pe scenă şi o complicată instalaţie cu hidrofor etc). Copacii sînt instabili, se clatină leneş dînd acea senzaţie de „între lumi”, o joacă de-a raiu'-iadu'  prin ungherele istoriei. Minimalist ca imagine, cu tentă suprarealistă, dar complicat ca structură, decorul arată îngheţat ca şerbetul şi dă o senzaţie viscerală de stranietate. Un sentiment ciudat, inconfortabil, pune stăpînire pe tine cînd intri în sală şi nu te mai părăseşte pînă la final. Spectacolul vorbeşte exact despre această premoniţie, senzaţia care precede orice tragedie a istoriei, un sentiment apăsător, inexplicabil, straniu ca sunetul pendulei din Trei surori care te înfioară fără să ştii de ce. Kordonsky captează momentul acesta fragil de dinaintea catastrofei, clipa de normalitate care conţine în ea picătura de otravă, într-un spectacol de o frumuseţe translucidă (copacii nu sînt de sticlă, dar lumina ireală electrizează decorul) care aminteşte de filmul lui Andrzej Wajda, Pădurea de mesteceni. Şi acolo exista presimţirea a ceva dureros şi de neevitat (moartea lui Stanislaw), strecurată printre mestecenii foşnitori, în ciuda rîsului cristalin al bolnavului.

Reprezentaţia pe care am văzut-o a fost o vizionare internă, un aşa-numit „şnur cu prietenii”. Prin urmare, consideraţiile de mai sus sînt făcute sub rezerva unui spectacol încă crud şi vulnerabil, asupra căruia voi reveni după premiera din octombrie.

Pe scenă cade o ploaie sîngerie care pătează copacii, iar rîul se face roşu şi gros ca siropul de zmeură. E „ultima zi a tinereţii”. Plouă şi în Sibiu morocănos, tomnatic. E ultima zi a lui iulie.


Teatrul Naţional « Radu Stanca » Sibiu
Ultima zi a tinereţii
Dramatizare de Yuri Kordonsky după romanul Cronica incidentelor unei iubiri, de Tadeusz Konwicki
Traducerea : Maşa Dinescu
Regia : Yuri Kordonsky
Scenografia : Dragos Buhagiar
Asistent scenografie : Vladimir Iuganu
Translator : Taisia Orjehovschi
Distribuţia :
Vitek – Alexandru Malaicu
Alina – Veronica Arizancu
Necunoscutul – Marian Râlea
Engel – Constantin Podu
Greta – Iulia Popa
Cecilia – Ofelia Popii
Olimpia – Serenela Mureşan
Mama – Diana Fufezan
Colonelul Nalenc – Cristian Stanca

Oana Stoica este jurnalist şi critic de teatru.

Foto: Adrian Mărgineanu

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

istock masini parcate parcare jpg
Mulți șoferi nu știu asta: ce pățești dacă îți lași mașina prea mult în parcarea supermarketului
Parcările supermarketurilor sunt proprietăți private, iar folosirea lor este reglementată de reguli stabilite de fiecare operator. Șoferii care își lasă mașinile prea mult timp în aceste spații și le folosesc ca alternative gratuite la parcările publice riscă să fie taxați.
benzina motorina petrol jpg
Prețurile carburanților joi, 29 octombrie. Cât costă benzina, motorina și GPL-ul în marile orașe
Prețurile carburanților continuă să varieze de la o stație la alta în România, joi, 29 octombrie. Cea mai ieftină benzină costă 9,79 lei pe litru, iar motorina poate fi găsită la un preț minim de 10,75 lei pe litru.
Protest în Tel Aviv pentru a cere formarea unui guvern comun arab-evreu
Impas politic după alegerile din Israel. Soarta lui Netanyahu depinde de o alianță controversată
Israelul intră într-o nouă perioadă de incertitudine politică după alegerile legislative, în condițiile în care nici blocul premierului Benjamin Netanyahu, nici alianța de opoziție condusă de fostul general Gadi Eisenkot nu par să obțină majoritatea necesară pentru formarea unui guvern.
estonia granita rusia jpg
Statele baltice își consolidează apărarea. Estonia va construi 150 de buncăre la granița cu Rusia
Estonia intenționează să construiască aproximativ 150 de buncăre de-a lungul frontierei cu Rusia, în cadrul eforturilor de consolidare a capacității de apărare, a anunțat ministrul estonian al Apărării, Martin Herem, la 28 octombrie.
Melania Trump, sotia lui Donald Trump jpg
De ce a vrut Putin ca Melania Trump să medieze armistițiul din Oleșki?
Vladimir Putin și-ar fi dorit foarte mult ca Melania Trump să participe la medierea unui armistițiu în orașul Oleșki, aflat sub ocupație rusă, în regiunea Herson din sudul Ucrainei, potrivit unui consilier al Primei Doamne a Statelor Unite.
Somer somaj loc de munca slujba job FOTO Shutterstock
2027 ar putea aduce o creștere îngrijorătoare a șomajului. Gabriel Biriș: „Nu are cum să fie mai bine în mod automat”
Gabriel Biriș, avocat de business și fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor, avertizează că anul 2027 ar putea aduce noi dificultăți economice, inclusiv o creștere a șomajului.
Javier Estrada1 jpg
Investițiile și tentația de a interveni mereu. Javier Estrada, despre simplitate și disciplină
Mai multe tranzacții nu reprezintă, în sine, o strategie. La Wealth & Investment Forum, Javier Estrada a pus în centrul discuției diversificarea, costurile reduse și disciplina de a rămâne consecvent unei abordări pe termen lung.
Centrala de la Cernavoda  Sursa Nuclear Electrica facebook jpg
Starea de alertă la Cernavodă, prelungită cu 30 de zile: Dunărea scăzută ține blocate unitățile 1 și 2 și în noiembrie
Cotele critice ale Dunării mențin în alertă sectorul energetic românesc. Guvernul a prelungit cu 30 de zile starea de alertă pentru Centrala Nuclearoelectrice Cernavodă, după ce s-a constatat că unitățile 1 și 2 nu vor putea fi repuse în funcțiune pe parcursul lunii noiembrie 2026.
maurice munteanu connie preda instagram jpg
Asia Express 2026, eliminare neașteptată pe Drumul Mătăsii! Maurice Munteanu și Connie Preda au plecat acasă. Ce au spus la despărțire
O nouă eliminare a avut loc la Asia Express 2026, în urma Cursei pentru Ultima Șansă din etapa a opta. Maurice Munteanu și Connie Preda și-au încheiat aventura pe Drumul Mătăsii, după ce mătasea din criptex a fost roșie