Onoare de hoț

24 octombrie 2018
Onoare de hoț jpeg

În plină zi, într-un magazinaș de țigări din Charleroi, Belgia, au intrat șase hoți. Amenințat, patronul i-a luat cu binișorul. Le-a spus că deocamdată nu are nici o încasare, dar că ar fi bine să revină pe seară, cînd va putea să le dea cîteva mii de euro.

Crezîndu-l pe cuvînt, oamenii au fost de acord și au plecat. Bineînțeles că Didier, patronul, a anunțat imediat poliția, convenind cu aceștia să vină la 18.30, ora la care se închidea magazinul. Nimeni nu a crezut, totuși, că hoții se vor întoarce. Dar s-au întors, cu o oră înainte. Poliția încă nu ajunsese, așa că Didier le-a spus, pentru a doua oară, că încă „nu e timpul”.

Hoții l-au crezut, din nou, pe onestul patron. Cînd au revenit, a treia oară, au dat nas în nas cu poliția și au fost arestați. (sursa: bbc.com)

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

"factura electronica"
e-Factura: experții fiscali spun că exceptarea unor persoane fizice corectează o eroare și reduce birocrația
Specialiștii în fiscalitate și drept consultați de „Adevărul” spun că exceptarea anumitor persoane fizice de la obligativitatea emiterii e-factura de la 1 iunie corectează o eroare legislativă care ar fi creat costuri administrative inutile pentru persoane fără activitate comercială propriu-zisă.
image png
10 plante de apartament care elimină mirosurile neplăcute din casă
Tot mai multe persoane aleg să își transforme locuințele în adevărate spații verzi, nu doar pentru aspectul estetic, ci și pentru beneficiile pe care anumite plante le pot avea asupra atmosferei din interior.
Rutina de haircare corectă pentru un păr sănătos și frumos Foto DMS pentru Adevărul jpg
Nu ai nevoie de zeci de produse de păr în 2026: faci aceste 7 alegeri și îți simplifici complet rutina de haircare și cumpărăturile online
Descoperă rutina de haircare 2026 fără confuzie: 7 produse esențiale care înlocuiesc zeci de alegeri greșite. Ghid simplu de shopping online cu șampon, mască, ulei, protecție termică și mai mult, pentru un păr sănătos și ușor de îngrijit.
Brandt Lisowczycy, Strzelanie z łuku jpg
„Călăreții Apocalipsei”, cea mai de temut bandă de războinici din Europa. Se credea că-și vânduseră sufletul diavolului
În secolul al XVII lea, pe câmpurile de luptă ale Europei, opera cea mai de temut bandă de războinici de pe Bătrânul Continent. Mercenari care trăiau din jaf și pradă, cu o pricepere ieșită din comun în mânuirea armelor și care au rămas în istorie ca niște „Călăreți ai Apocalipsei”.
image jpeg
Dumbo din Agigea este câștigătorul primei ediții „Desafio: Aventura”: „Mi-am dorit trofeul”. Ce gest frumos are de gând să facă după ce a câștigat 150.000 de euro
Marius Alexandru (42 de ani), alias Dumbo, un frizer, familist convins, originar din Agigea, este câștigătorul primei ediții „Desafio: Aventura!”
tren plin cu prizonieri duși în lagărul de la Auschwitz FOTO GettyImages jpg
20 mai, ziua în care a început coșmarul de la Auschwitz: primii prizonieri aduși în lagărul de concentrare
În ziua de 20 mai 1946 s-a născut Cher, artista americană supranumită „zeița muzicii pop”. Tot pe 20 mai, în 1990, au avut loc primele alegeri din România postcomunistă, cunoscute drept alegerile din „Duminica Orbului”.
image png
Cele mai populare 10 tendințe de unghii coreene în 2026. Modelele care cuceresc saloanele de beauty din întreaga lume
Industria de beauty din Coreea de Sud continuă să dicteze trendurile internaționale, iar manichiura inspirată din universul K-Beauty a devenit un adevărat fenomen global.
Donald Trump  foto   profimedia 1095248193 jpg
Trump amenință Iranul cu „o lovitură puternică” dacă Teheranul nu acceptă rapid un acord de pace
Donald Trump a amenințat din nou Iranul, afirmând că Statele Unite ar putea lansa noi atacuri dacă Teheranul continuă să refuze concesiile importante pe care Washingtonul le solicită înainte de încheierea unui acord care să pună capăt războiului din Orientul Mijlociu.
obzor bulgaria pexels jpg
Alternativa ieftină la Grecia și Turcia, la doar câteva ore de București. Locul unde găsești vacanțe all-inclusive accesibile
Obzor Beach, stațiunea liniștită de la Marea Neagră din Bulgaria, atrage turiștii cu plaje premiate, prețuri accesibile și vacanțe all-inclusive mai ieftine decât în Grecia sau Turcia.