O vară uitată

E un aer sticlos. Mestecenii fără coroane se oglindesc în apa limpede a rîului. Armata de trunchiuri cilindrice de un alb mat, aspru, se clatină încet. Decorul e hipnotic ca o zonă crepusculară, un spaţiu înţepenit între lumi, bizar în onirismul său şi generator de premoniţii.

În Ultima zi a tinereţii, Yuri Kordonsky reconstitutie subiectiv momentul de dinainte de schimbarea lumii, vara anului 1939 în Polonia. Dramatizare a romanului lui Tadeusz Konwicki, Cronica incidentelor unei iubiri, textul combină lungi pasaje monologate de filosofie a istoriei cu scene dramatice scurte într-o formulă predominant lirică. Cu o asemenea încărcătură scenică, Yuri Kordonsky a creat o atmosferă stranie, un timp suspendat şi dilatat în care detaliile se văd ca printr-o lupă. Lumea şi corsetul ei de reguli social-morale din perioada interbelică vor fi măturate de război. Nimic nu va mai fi cum a fost, nici oamenii, nici orînduiala vieţii. În pragul războiului, lumea funcţiona după un tipar strict în care convenienţele sociale erau expresia unor comandamente morale inatacabile, un tipar din ce în ce mai rigid şi prin urmare inadecvat. În paralel cu această rigoare, un stil de viaţă boem, decadent, suculent de vicios devenea tot mai vizibil şi începea să roadă falsa moralitate. Lumea îşi ajusta singură legile într-un ritm răbdător, dar războiul a dinamitat pur şi simplu acest proces natural. O altă lume a trebuit construită. O altă morală a trebuit inventată.

Spectacolul lui Kordonsky are două paliere temporale, unul narativ, cu puţin timp înainte de război, şi altul reflexiv, la mulţi ani după terminarea acestuia. Distanţa care se interpune între cele două momente este una a memoriei care se articulează subiectiv. Memoria are personalitate proprie, amintirile se rînduiesc după o logică numai de ele ştiută, au uneori o evoluţie imprevizibilă, se modifică esenţial sau pierd elemente importante. O poveste de dragoste adolescentină, imposibilă după canoanele sociale vechi, rămîne în memorie ca icon al timpului care se prăbuşea cu repeziciune. Convulsiile amoroase le pregătesc pe cele sociale. E ultima vară de dragoste.

Yuri Kordonsky a dovedit în timp o afinitate specială pentru spaţiile acvatice. În Unchiul Vanea, decorul era un chioşc deasupra apei (doar sugerată) pe care personajele ajungeau trecînd pe nişte punţi suspendate. Ideea este reinterpretată în Platonov, unde actorii stau pe un bac pe apă (existentă, dar în cantitate mică), izolaţi de restul lumii, cu care comunică printr-un sistem de pîrghii pe care aduc mîncare şi vodcă. În spectacole, apa vine însă din toate părţile. În Îngropaţi-mă pe după plintă viscoleşte, iar la final, ninge dureros de frumos peste spectatori. În Ultima zi a tinereţii, pădurea de mesteceni este înmuiată de un rîu (pe scenă sînt două tone de apă şi instalaţia aferentă, scenografia: Dragoş Buhagiar) şi din cînd în cînd, plouă. La Kordonsky, apa este o interfaţă a vulnerabilităţii, sub forma depresiei, la nivel individual şi sub forma dezastrelor istoriei, la scară mondială.

E uimitor cum teatrul prinde viaţă asemeni lui Pinocchio. Revăzut în octombrie la premieră, la trei luni după o vizionare internă, spectacolul scheletic a căpătat carne, ca şi cum vara care trecuse, asemeni celei din text, făcuse ca timpul să curgă ameţitor de repede şi îi reconfigurase substanţa. Cei doi adolescenţi (Alexandru Malaicu şi Veronica Arizancu) construiesc minimalist o poveste de dragoste care consumă rapid toate etapele unei tragedii. Necunoscutul venit dintr-un timp neştiut (Marian Râlea) se inserează în poveste cu stranietatea fantomei lui Hamlet-tatăl, face epitaful lumii care apune şi anticipează catastrofa, dar nu şi lumea de după ea. Partea teatrală prin excelenţă le revine celor două surori demente (Ofelia Popii şi Serenela Mureşan), victimele timpului şi ale timpurilor, care prefigurează dezordinea mondială prin propriul haos existenţial.

În vara lui 1939, lumea trăia intens, inconştientă faţă de tragedia care urma să vină, dar simţîndu-i vibraţiile neliniştitoare. La 1 septembrie, Hitler a invadat Polonia.

Ultima zi a tinereţii este un spectacol-avertisment astăzi, cînd lumea trăieşte din nou pe marginea prăpastiei. Necunoscutul îi spune asta tînărului Vitek:

”Am să te vizitez neapărat.
Cînd asta?
Cînd mă vei uita.”

Teatrul Naţional « Radu Stanca » Sibiu
Ultima zi a tinereţii
Dramatizare de Yuri Kordonsky după romanul Cronica incidentelor unei iubiri de Tadeusz Konwicki
Traducerea : Maşa Dinescu
Regia : Yuri Kordonsky
Scenografia : Dragos Buhagiar
Asistent scenografie : Vladimir Iuganu
Translator : Taisia Orjehovschi
Distribuţia :
Vitek – Alexandru Malaicu
Alina – Veronica Arizancu
Necunoscutul – Marian Râlea
Engel – Constantin Podu
Greta – Iulia Popa
Cecilia – Ofelia Popii
Olimpia – Serenela Mureşan
Mama – Diana Fufezan
Colonelul Nalenc – Cristian Stanca

Oana Stoica este jurnalist şi critic de teatru.

Foto: Adrian Mărgineanu