O și mai scurtă poveste de dragoste
Tu știi că fiecare dintre cuvintele mele e scris
Numai ca să pot face față faptului că nu ești.
Mă rog, ce vreau să zic e că vorbele astea – dar și celelalte –
nu corespund
Vreunui afect. Ele umplu doar spațiul rămas gol
După ce totul a-nceput să semene cu o imposibilitate.
Cu fiecare înjurătură pe care-o arunc în aer
Sau pe care o scuip pe pereți
Devine mai clar de ce mi-am luat poza asta
De activist, de Sisif cărînd pietricele-n spinare.
Uite! Magnoliile s î n t, anemonele s î n t, orhideele s î n t
și ele
Doar forme ale aceleiași, unice, absențe!
Ia gîndește-te! Dacă aș compune alte cuvinte, cu totul noi,
Nu ți-ar fi și mai greu să înțelegi ce-i cu mine?
Dacă muzica lor, o partitură jupuită din Schönberg,
Ți-ar suna în timpane de o mie de ori pe zi –
Nu te-ar zăpăci și mai tare?
Așa că, îți reamintesc: e ș t i u n m i c r o b!
Și, dacă ai avea minte cît are o gînganie microscopică,
Ți-ai da seama că fără colcăitul vietăților astea care ne
Locuiesc
Și pe care nu le vedem decît foarte rar
N-ar fi existat nici urma buzelor tale pe obrazul meu,
Nici zgîrietura pe care ți-am făcut-o sub ureche,
Nici străvechile amintiri din copilăria oamenilor care trăiau
în peșteri.
Din Jazz pentru iguane, Editura Brumar, 2018. Citiți aici cronica noastră la acest volum.
