O învățătoare normală
Constat că e cam tîrziu să va trimit această opinie, dar totuşi o fac. După doi ani de chin, frămîntări, coşmaruri (!), anul acesta are şi fiica noastră parte de o învăţătoare NORMALĂ. Scriu cu majuscule, ca să scot în evidenţă faptul că nu e nimic special la dumneaei, că aşa am învăţat şi eu şi soţul meu (după metoda folosită de învăţătoarea fiicei noastre) şi că ceea ce este firesc, natural sau dobîndit în Liceul Pedagogic a ajuns să ne uluiască, pur şi simplu.
Mai exact, metoda constă în faptul că (la matematică) dascălul predă, apoi lucrează cu elevii scoţînd pe fiecare la tablă şi astfel fixează ceea ce a predat în lecţia precedentă, iar în 15 % din timpul alocat acestei discipline lucrează în special cu elevii care au dificultăţi de înţelegere. În paralel, copiilor buni le dă muncă independentă, stimulîndu-i să lucreze repede şi bine prin aceea că primii 10 copii care aduc caietele la catedră, cu rezolvarea corectă, au calificativul FB.
La celelalte discipline (lb. română, lectură, ştiinţe ale naturii, educație civică, muzică, educație plastică şi abilităţi practice) le explică elevilor următoarea temă şi, după caz, face analiză pe text. Niciodată nu au venit copiii de la şcoală fără să fi înţeles fiecare termen sau sintagmă folosite în textul nou. În plus, le exersează memoria dîndu-le de memorat poeziile din manual. La fiecare oră de Lectură fac fișe de lectură, învăţînd să scoată ideile principale şi comentînd fiecare paragraf, astfel că le intră bine în cap structura unui text (cu introducere, cuprins şi încheiere). Nu există oră de limbă romînă sau lectură la care să nu fi povestit fiecare copil lecţia. Dacă, spre exemplu, un copil nu a reuşit să memoreze o poezie, învăţătoarea îl roagă s-o povestească şi în acest fel copilul tot se alege cu ceva.
Un lucru important este că tratează fiecare disciplină cu respect. Nu sare niciodată peste muzică sau pictură că să facă matematică.
Pe copiii care merg la concursuri îi întreabă de fiecare dată cum s-au descurcat, iar dacă nu au înţeles ceva discută problemele de la concurs chiar în clasă.
Cum reuşeşte să evalueze toţi copiii în aceeaşi oră în care şi predă, şi lucrează la tablă cu fiecare? Aceasta ţine de competență.
Fiica mea este în clasa a 3-a şi doar determinarea mea face ca ea să fie unul din olimpicii acestei şcoli. Dacă aş fi mizat pe şcoală, regresul pe care l-am văzut în copil timp de doi ani ar fi fost şi mai mare.
Nu există şcoli bune şi şcoli proaste. Există dascăli competenţi şi dascăli incompetenţi. Această şcoală este cotată că fiind a treia pe Bucureşti, dar noi nu am simţit acest lucru timp de doi ani.
Observaţi că în tot ceea ce v-am spus pînă acum nu există cuvîntul videoproiector sau laptop şi alte asemenea, care ţin de noua tehnologie, fără de care, din ce am mai auzit şi eu, un învăţător nu poate obţine notă mare atunci cînd este evaluat la rîndul lui de către comisii abilitate. Scopul nu este să dotăm şcoala cu aparatură, că să dea bine la inspecţie profesorii. Interacţiunea cu copilul este esenţială, faptul de a povesti copilului şi de a aştepta feedback de la el sînt moduri cruciale în formarea lui intelectuală.
Şi dacă tot am povestit despre învăţătoarea fiicei mele, vă şi spun cum se numeşte - TUDOR MARILENA, învăţător Şcoală Gimnazială nr. 56, sector 2.
Foto: wikimedia commons
