O conversație despre libertatea de exprimare
În atenția conducerii Muzeului Țăranului Român – scrisoare deschisă
Vă scriu din poziția de administrator al societății Transilvania Film care distribuie pe ecrane filme românești și europene, multe din ele selecționate și premiate, de-a lungul timpului, la Festivalul Internațional de Film Transilvania.
În ultimii ani am distribuit succese de casă precum Romania neîmbînzită (cel mai vizionat film românesc anul acesta), Cîini dar și filme premiate precum Fiul lui Saul, Moonlight, O femeie fantastică (toate trei premiate cu Oscar) sau Foxtrot (Leul de Argint la Veneția 2018). Următoarea noastră lansare e debutul în regie de film al lui Bogdan Theodor Olteanu, Cîteva conversații despre o fată foarte înaltă, film independent, realizat fără bani publici, prezentat în premieră mondială la TIFF în urmă cu cîteva săptămîni. Filmul a avut deja cronici elogioase în presa străină și, ulterior celor două proiecții sold out de la Cluj, a fost invitat la cîteva prestigioase festivaluri din străinătate. Sîntem, de asemenea, în negocieri pentru a distribui filmul pe ecranele din Franța.
Da, e un „film cu lesbiene”, cum a fost deja etichetat. E un film care nu va intra în programarea viitoare a cinematografului de artă de la Muzeul Țăranului Român, deși este un cinema care primește subvenții atît de la CNC cît și din programul Europa Cinemas tocmai pentru a programa filme românești și europene de calitate. Problema nu e eventuala temere că filmul ar fi un rebut ci că e un „film cu lesbiene” iar asta ar putea regenera scandalul din luna februarie a.c., la care, de altfel, s-a întîmplat să fiu martor.
Așa cum i-am transmis și personal doamnei director al muzeului, Liliana Passima, încerc să îi înțeleg decizia și, da, poate că are dreptate. Conduce un muzeu extraordinar, care a trecut prin vremuri complicate și are de dus multe bătălii în intern, nu dorește să-și alieneze o parte a publicului care consideră că programarea unor filme cu tematică LGBT este străină de substanța instituției. Rămîn, totuși, cu îndoiala sinceră că protestatarii din februarie au vizitat muzeul cu adevărat în ultimii 5 ani sau au măcar habar despre programele sale curente.
Pe de altă parte, cred că este o decizie total neinspirată cu care nu putem să fim de acord. Capitala mai are doar două cinematografe unde se pot vedea cu preponderență alt gen de filme față de programarea de la mall. A refuza un astfel de film pe criterii care nu au legătură cu performanța lui, ci cu faptul că tratează un subiect despre o minoritate sexuală e, în sine, o discriminare și constituie un precedent periculos. Ce filme trebuie să facem în viitor pentru a fi siguri că vom fi acceptați în sălile de cinema? Ne dorim oare să existe un cod despre ce sau cît e voie să arătăm în filmele noastre pentru a fi eligibili la o programare într-o sală care se proclamă a fi un cinematograf de artă?
În 2006, am regizat filmul Legături bolnăvicioase, primul film din România care atingea subiecte din zona LGBT. Mi s-a interzis vreo programare? Nu. Dimpotrivă, filmul a făcut săli pline la cinema Studio, frecventat de același tip de public care a migrat ulterior închiderii sălii Studio spre cinematograful de la Muzeul Țăranului. Mi se pare ireal și de neconceput ca, după 12 ani, să fim martori la acest tip de atitudine. Doar pentru că apele sînt tulburi și nu se dorește agitarea lor?
Consider că sala de cinema din incinta MȚR (numită, ironic, la lansarea la care am luat parte, Noul Cinematograf al Regizorului Roman, deși probabil ar fi trebuit să se adauge „care-nu-face-filme-cu-gay-sau-lesbiene”) aduce un capital de imagine extraordinar Muzeului, aduce public nou, tînăr, oameni care ar putea fi stimulați să participe la activitățile MȚR. A transforma cinematograful într-un loc unde filmele de un anumit gen nu sînt binevenite în pofida valorii lor, doar pentru că se consideră a fi străine de discursul și mesajul MȚR, e o interpretare forțată și nepotrivită valorilor europene ale lumii în care trăim.
Pentru a preîntîmpina astfel de cazuri pe viitor, solicit public conducerii MȚR să anunțe oficial, în clar, ce trebuie să conțină filmele românești sau străine pentru a fi programate în cinematograf.
Regret să constat că, prin aplicarea acestei decizii, fanatismul și intoleranța au tot mai mult cîștig de cauză în detrimentul libertății de exprimare.
