Nu-i bine să împiedici oamenii
nu-i bine să împiedici oamenii să-şi iasă din minţi
am crescut cu frică şi de frică.
teama noastră e un cîntec de leagăn pe care-l repetăm prin parcuri,
doar aşa ne mai putem linişti.
după o jumătate de oră de scris,
luminiţa care îţi străluceşte din ce în ce mai tare în creier,
cuvîntul care face ca vocea să-ţi plesnească-n urechi,
muzica din fundal şi
mîna stîngă.
spaima că ai uitat numele bunicii
sau că ţi-ai luat de două ori medicamentele.
dacă am aştepta cuminţi pînă la primăvară,
din teama noastră ar creşte două plante căţărătoare
sau o duzină de omuleţi care ştiu dresa reptile.
e în regulă dacă vrem mai mult de atît.
mamele noastre ne vor duce de mînă pînă în kaufland
şi vor umple cărucioarele cu dulciuri.
teama că fericirea se poate ascunde în picior
sau că foile albe pot bate ca o inimă.
sunetul pe care-l scot bolnavii cînd ies din spital,
incipitul primului roman de cărtărescu şi
pupila care se mişcă în toate direcţiile.
saltul pisicii de pe birou pe parchet,
concertul viţa de vie de pe plaja modern
şi ţînţarul care-ţi desenează cerculeţe pe faţă.
ştiu deja,
nu avem voie să spunem cînd ne e frică şi frig.
din volumul celelalte produse, Editura Charmides, 2015.
