”Noua” criză a imigraţiei

31 mai 2016
A început Festivalul de la Sibiu jpeg

O nouă dramă umană s-a produs săptămîna trecută în Mediterana: în jur de 700 de imigranţi clandestini şi-au pierdut viaţa încercînd să ajungă, din Libia, pe ţărmurile italiene. O nouă "rută a imigraţiei" pare să se configureze după ce "ruta Balcanilor" a fost închisă în urma unui acord al europenilor cu Turcia. Cu Libia, însă, unde domneşte haosul, un astfel de acord este imposibil de semnat şi de pus în practică.

După cum arată agenţiile de presă, săptămîna trecută au ajuns în Italia, provenind din Libia, în jur de 12 000 de migranţi. In timp ce pe coastele greceşti au sosit doar 180 de clandestini. Ceea ce înseamnă că acordul europenilor cu Ankara funcţionează, în ciuda criticilor care i se aduc. În timp ce Libia, unde căderea lui Ghaddafi a însemnat şi o prăbuşire a statului, devenit noua platformă internaţională a traficului de persoane şi principalul port de îmbarcare pentru sute de mii de candidaţi la exil. Observatorii spun că în ritmul actual, întrucît şi vremea este favorabilă, în jur de 200 000 de noi migranţi vor veni, de pe coastele Libiei, în Europa.

Potrivit unui bilanţ al Organizaţiei Naţiunilor Unite, de la începului acestui an în jur de 1370 de migranţi s-au înecat în Mediterana, bilanţ anunţat înainte de morţii de săptămîna trecută.

Citiți și ascultați mai multe pe rfi.ro

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Catedrala Sf alexandru și Nicolae Sulina Foto Episcopia tulcii jpg
Cine a fost Sfântul Alexandru și de ce este sărbătorit pe 30 august
Sfântul Alexandru este prăznuit pe 30 august, zi în care numeroși români își sărbătoresc onomastica. Considerat unul dintre marii apărători ai credinței creștine, acesta a trăit în secolul al IV-lea și a fost patriarh al Constantinopolului.
inaugurare ceausescu metrou jpeg
Stația de metrou din București construită pe ascuns de comuniști. Ordinul Elenei Ceaușescu care a schimbat totul
Stația Piața Romană este una dintre cele mai neobișnuite stații de metrou din București. Peronul îngust și curbele de la intrarea în stație îi dau un aspect aparte, însă puțini știu că forma sa are legătură cu o decizie luată în perioada comunistă.
Inselat FOTO Shutterstock jpg
Când afli că partenerul te înșală: câtă vină are „cealaltă femeie” și de ce apare dorința de răzbunare
Descoperirea unei infidelități aduce nu doar sentimentul de trădare, ci și întrebarea spre cine se îndreaptă furia: spre partener, spre persoana cu care acesta a avut o relație sau spre amândoi.
Naveta spațială Discovery, expusă la Steven F. Udvar-Hazy Center, o aneză a Muzeului Național al Aerului și Spațiului (© Sanjay Acharya / Wikimedia Commons)
30 august: Patru decenii de la primul zbor al celei mai cunoscute navete spaţiale, Discovery
Pe 30 august 1984, naveta Discovery a fost lansată cu succes, revenind fără probleme la sol. Tot pe 30 august, s-a înființat Securitatea comunistă și a murit fostul președinte al URSS, Mihail Gorbaciov.
pomi fructiferi sfaturi pomii fructiferi crestere pomi fructiferi plantare sfaturi trucuri scaled jpeg
Pomi pe care nu trebuie să-i plantezi toamna. Temperaturile reci îi pot distruge
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja ne apropiem cu pași repezi de începutul toamnei. Iar, dacă ne numărăm printre românii care stau la curte, atunci este important să știm precis care sunt copacii pe care trebuie să-i evităm în perioada următoare.
spaima marilor foto Ferhat Güzelırmak jpg
„Monstrul mărilor”, sclavul caucazian care i-a înfruntat pe ruși și avea un animal de companie terifiant
Unul dintre cele mai fascinante personaje ale istoriei a fost fără îndoială Cezayirli Gazi Hasan Pasha. Acesta a fost un sclav de origine georgiană care a ajuns unul dintre cei mai mari demnitari din Imperiul Otoman. Era poreclit „Spaima Mărilor” și avea un animal de companie înspăimântător.
Doina Caramzulescu Radio Vacanţa
A murit Doina Caramzulescu, vocea „Radio Vacanța” care a încântat generații de turiști: „Mulțumim pentru toate verile de neuitat!”
Doina Caramzulescu, una dintre cele mai cunoscute voci ale radioului românesc și figura emblematică a postului Radio Vacanța, a murit la vârsta de 79 de ani.
curier de mancare muncitor strain unsplash jpg
Românii pleacă, imigranții vin. Cum a ajuns România să-și păstreze populația la 19 milioane și cum îi putem face să rămână
România are nevoie de muncitorii străini, însă aceștia sunt priviți tot mai des cu suspiciune. Sociologul Elena Trifan explică de ce imigranții ajung țapi ispășitori pentru problemele economice și ce ar trebui să facă România pentru a-i convinge să rămână.
dieta legume fructe curcubeu shitterstock jpeg
5 legume care ajută organismul să producă natural colagen
Colagenul este cea mai importantă proteină pentru buna funcționare a organismului nostru. Cu ajutorul colagenului, tenul își va menține aspectul tânăr și sănătos, iar încheieturile vor rămâne flexibile și puternice.