Nimeni
Iată un lucru pe care încă îl ignor, o diferențiere pe care nu știu să o fac: am trecut de vârsta la care visam să am un tată super-erou (nu contează ce erou, un mare poet, un mare luptător în Rezistență sau unul dintre personajele filmelor ălora la care ne ducea tata duminica după-amiaza la Odeon: James Bond, Indiana Jones, Luke Skywalker). De altfel, cred că nici n-am trăit vreodată această vârstă. Mi-au trebuit mulți ani ca să încerc să îmi imaginez ce ar putea să însemne să ai un tată “normal”. De fapt nu am practicat acest exercițiu decât o dată sau de două ori, cu prețul unui mare efort, la sfârșitul căruia am obținut un rezultat dezastruos: un soi de vinietă publicitară, insistentă și de o mare claritate, un bărbat matur, grizonat, ars de soare, așezat în grădina lui într-o seară de vară, având alături, la îndemână, dar în afara cadrului, o femeie, un câine și mai multe unelte de grădinărit. Acest bărbat nu seamănă cu tatăl meu. E înalt, subțire, sportiv, cu privirea fermă și limpede. Nu cred că l-am întâlnit vreodată. Cred că am compus acest clișeu de tată din imagini auditive, din acel amestec de siguranță și copilăreală pe care îl au în glas fetele-care-au-un-tată (sau, și mai rău, care scriu despre tatăl lor). Dar cel mai greu și cel mai interesant era să încerc să captez efectul pe care îl avea acest clișeu: în jurul acestei imagini, lumea era consolidată, recompusă, traversată de drumuri drepte și clare, și aveam senzația precisă, chiar dacă fugace, că pe aceste drumuri aș putea să înaintez la rîndul meu dreaptă și fermă și ținându-mă bine pe picioarele mele, fără neliniști sau curiozități, neluând în seamă marginile și deviațiile, radioasă și determinată.
Am avut un tată. Acest tată nu era nici un erou, deși toată viața s-a luptat cu umbra de dinăuntrul lui, nici un om obișnuit. Dar el mi-a lăsat drept moștenire o lume eroică, o lume infinită și schimbătoare, opacă și foșnitoare, plină de trape și culise, de colțuri și locuri pe unde să fugi, de monștri și de asemenea de fantome prietenoase, și odată cu această lume mi-a lăsat și dorința de a o străbate și de a povesti despre ea.
(Fragment din volumul Personne, Editura Mercure de France - Premiul Femina 2009)
Gwenaëlle AUBRY, scriitoare şi profesoară de filozofie la Paris IV-Sorbonne, este una dintre invitatele Institutului Francez la Tîrgul de carte Gaudeamus 2011. Ea va fi prezentă duminică, 27 noiembrie, de la ora 15.00, la standul Franţei (standul nr. 20) pentru a citi din volumul Personne.
Programul complet al standului Franţei îl găsiţi aici.
Foto: S. Haskel
