Ne dorim o societate educată?
Recent, actualul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a răspuns protestului unei eleve de 17 ani din Arad, care, în loc să rezolve subiectele examenului de simulare pentru bacalaureat, a preferat să scrie 6 pagini în care a criticat starea actuală a învățămîntului românesc.
Doamna Andronescu a afirmat că, deși este de acord cu multe dintre criticile tinerei eleve, din păcate, nu poate schimba lucrurile „peste noapte”.
Însă despre ce noapte vorbim, în contextul unui minister la șefia căruia s-au perindat, timp de 30 de ani, peste 20 de miniștri (mai precis 26), fiecare cu o nouă viziune de reformă, niciodată dusă la bun sfîrșit, într-o manieră care să confere sistemului de educație coerență și consistență? Actualul ministru este, de altfel, la al patrulea mandat.
La firul ierbii, toată lumea se plînge de starea învățămîntului. Părinții, elevii, profesorii.
Datele statistice confirmă starea jalnică a educației în România. Unele sînt, de-a dreptul siderante. România este țara cu rata cea mai ridicată de analfabeți funcționali din Uniunea Europeană – 42% și sîntem pe primele locuri în Europa în ceea ce privește rata abandonului școlar. Sîntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană la ponderea absolvenților de studii superioare.
Potrivit proiectului „100 de români”, realizat de Lidl și Ambasada Sustenabilității, chiar dacă 65% dintre români absolvă totuși un liceu, doar 15% au studii superioare, iar 3% urmează o școală de meserii. În ceea ce privește cunoașterea altor limbi străine, doar 25% vorbesc o limbă străină, 10% vorbesc 2 limbi străine, și doar 1% cunoaște 3 sau mai multe limbi străine. Dintre absolvenții de facultate, 20% lucrează în alt stat al Uniunii Europene.
