monumentul de aer
Din toate cîte nu se spun şi poate/ chiar lucrurile de nu se întîmplă niciodată
sînt structuri care scot oraşe întregi din guri/ Bucurii limpezi
ridicate pe neaşteptate din ani lungi/ de şoapte pe care nu ai apucat să le-nţelegi
dar exact cînd nu te uiţi apar:
Coloane de respiraţii şi toane pasiuni clare/ peste care ai trece rece dar fiecare
Întrebare se găseşte fix în corpul tău
întins peste toate de la început/ pînă cîndva foarte departe
chiar dacă nu ai putut să îţi amineşti încă:
Dintr-un capăt la celălalt/ al istoriei totul crede sincer într-un singur
corp cu părţile lui: unele imaginate, altele
prinse în mijlocul fiecărei mişcări/ şi chiar împinse în margini în intensitatea
diurnă, apropieri ca nişte unghii, ca părul crescute doar
ca să te apere/ de zgomotul tău, de căldura fiecărui organ
din care aprinzi flama calmă a fascinaţiei
Lucruri care sînt numai cuvinte/ doar cînd sînt zise există
te bucuri, altfel rămîn pentru totdeauna/ linişte foşnitoare
şi atingerea de fiecare dată cînd toate astea/ sînt spuse undeva se mai află încă
din nou persoana cea mai frumoasă şi,
de atîtea ori, ca şi poemul, ca şi/ oraşul, persoana asta
eşti tu,/ respiraţia completă
din volumul poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti, Casa de Editură Max Blecher, 2011.
