Moneda euro este un tren rapid
Deoarece criza grecească a luat aere de tragedie, iar ipoteza unei incapacităţi de plată a Atenei nu mai pare imposibilă, vocile preconizînd ieşirea – fie şi temporară – a Greciei din zona euro se înmulţesc. "Grecia nu are decît să iasă din Euroland, să-şi imprime şi să-şi devalorizeze "Noua drahmă", să-şi plătească datoriile şi totul se va aranja din nou": politicienii germani şi analiştii britanici se întrec în formule imaginative care să indice calea spre această operaţie dureroasă, dar urgentă şi indispensabilă pentru a menţine în viaţă pacientul Europa.
Dacă ar fi fost atît de simplu! Trebuie să amintim în primul rînd că renunţarea unei ţări la moneda unică pur şi simplu nu este prevăzută în tratatele europene. Acestea ar trebui mai întîi să fie revizuite şi ar lua ani de zile, fără a mai pune la socoteală că ar fi necesară unanimitatea statelor membre, inclusiv a celor care riscă expulzarea. Ne imaginăm cu greu Atena – dar şi Roma, Madrid, Dublin sau Lisabona – votînd o astfel de sinucidere politică şi financiară. Şi să nu uităm, după cum amintea săptămîna aceasta Wall Street Journal, că băncile europene care deţin o parte din datoriile Greciei în euro ar suferi pierderi grele, că grecii ar avea tot interesul să-şi investească economiile în altă parte (la fel ca argentinienii la sfîrşitul parităţii dolar-peso în 2002) şi că puţini ar fi investitorii dispuşi să mai parieze pe stabilitatea noii monede. La care trebuie să adăugăm în final costul imprimării "Noii drahme" – întrucît, ca şi toate celelalte monede naţionale înlocuite de euro, drahmele au fost distruse de mult timp.
Pe scurt, excluderea Greciei din zona euro nu este iminentă şi soluţia crizei datoriilor trece prin alte opţiuni. Moneda euro nu este un autobuz din care un pasager bolnav sau nepoliticos este dat jos la următoarea oprire, ci mai degrabă un tren de mare viteză (TGV): dacă ceva nu merge bine la bord, ori se opreşte în mijlocul cîmpului, şi se interzice pasagerilor să coboare, ori trebuie mai întîi să ajungă la destinaţie pentru a rezolva problema. Partizanii unor formule pe cît de atractive, pe atît de înşelătoare, ar trebui să-şi dea seama de acestea şi să nu-şi mai facă singuri frică – sau plăcere – cu gîndirea lor magică.
Gian Paolo Accardo este un jurnalist italo-olandez născut la Bruxelles în 1969. A lucrat ca redactor la Internazionale şi Courrier international şi a fost corespondent pentru agenţia de presă italiană Apcom. Este redactor şef adjunct al presseurop.eu.
16 septembrie 2011
