Mokol – pisica ochelaristă

9 martie 2018
Mokol – pisica ochelaristă jpeg

Centrul Ceh continuă proiecţiile Fiction Tuesdays, un nou program de proiecţii de film. Marţea aceasta, 13 martie, de la ora 20, va fi proiectat filmul fantastic When the Cat Comes, în regia lui Vojtech Jasny.

Fiction Tuesdays, ediţia de primăvară, aduce şase filme de ficţiune cehoslovace, aparţinînd Noului Val, însă mai puţin cunoscute publicului de aici. Cu toate acestea, filmele sînt emblematice pentru cinematografia cehoslovacă, fiind selectate pentru a se încadra în tema fantasticului şi science fiction-ului, unele avînd şi un substrat comic. Primele două filme, Ferat Vampire şi Ikarie XB 1, au fost primite cu căldură de publicul fidel al Centrului Ceh, dar şi de cei pasionaţi de astfel de filme.

When the Cat Comes este o poveste fantastică cu tente psihedelice despre comportamentul uman, transpusă în așa fel încît filmul transcende vîrsta copilăriei și devine unul adecvat oricărei etape a vieții. Filmul a cîștigat în 1963 premiul special al juriului în cadrul festivalului de la Cannes și în 1964 o mențiune specială în cadrul Festivalului de film din Thessaloniki.

Bătrînul Oliva obișnuiește să le nareze copiiilor tot felul de povestiri, plantînd cu fiecare ocazie sămînța fantasticului în mințile acestora. Într-o zi, le povesteşte despre tinerețea sa și perioada în care era marinar și naufragiază pe o insulă unde o întîlnește pe frumoasa Diana și pisica magică a acesteia, care poartă întotdeauna ochelari de soare. Atunci cînd cineva îi dă ochelarii jos, pisica ilustrează adevăratele simțiri și personalitatea autentică a oamenilor din jur: roșu pentru îndrăgostiți, mov pentru ipocriți, galben pentru lași, gri pentru cei nedrepți, ș.a.m.d.  Totul se schimbă atunci cînd în oraș sosește un circ ambulant misterios, condus de un magician și frumoasa lui asistentă, Cassandra și pisica acesteia, Mokol. Elementul fantastic este dat de aceeași schimbare a felului în care oamenii sînt văzuți, în cît mai multe nuanțe, atunci cînd Mokol nu poartă ochelari.

Un film în care comportamentul uman este văzut prin ochii unui observator străin – Mokol – o pisică care nu poate să îi vadă pe locuitori decît așa cum sînt ei de fapt, relevîndu-le personalitatea autentică prin diferite culori și nuanțe care devin reprezentative pentru firea și trăirile fiecăruia în parte. Astfel, pisica devine un simbol al adevărului și al francheții, în special pentru copiii care ajung să o îndrăgească, dar oare ce se întîmplă cu cei pe care nu îi scaldă în culori atît de calde?

Cum filmul este potrivit pentru toate vîrstele, copiii sînt bineveniţi la această proiecţie, la Centrul Ceh (str. Ion Ghica, nr 11, Bucureşti), pe 13 martie, de la ora 20. Uşile se deschid la ora 19:30 şi veţi fi întîmpinaţi cu ceai cald şi entuziasm. Intrarea este liberă, iar subtitrarea este în limba engleză.

jackpot jpg
Păcănelele de iarnă de la Winner Casino - Ce slot-uri să NU ratezi la sfârșitul acestui an!
Sezonul rece a venit cu multe oportunități pentru persoanele pasionate de gambling.
implant dentar 11 jpg
De ce să apelezi la implant dentar Megagen?
Dinții reprezintă o parte foarte importantă a corpului uman. Cu ajutorul acestora se produce masticația.
damian jpg
„În artă, nu ești niciodată singur” – Adrian Damian, omul din spatele SynergyX, instalația interactivă care va surprinde zecile de mii de vizitatori de la RDW 2024
Mărturisește că fuge de definiții și se ferește de etichetări. Totuşi, putem spune despre scenograful Adrian Damian că este unul dintre cei mai talentați artiști din generația lui și că superputerea lui este să transforme spațiile în personaje.
eveniment2 jpg
Sadeck Waff a semnat momentul surpriză din cadrul evenimentului IQOS Together X
Evenimentul aniversar a celebrat spiritul IQOS printr-un festival al simțurilor dedicat comunității. Toate simțurile au fost activate într-o simfonie de mișcări și culori al cărei punct culminant a fost invitatul special al evenimentului.
igiena jpg
Lucruri pe care nu le știai despre istoria igienei și a îngrijirii personale
În multe culturi tradiționale ale lumii, femeile necăsătorite trebuiau să acorde mai multă atenție aspectului și igienei corporale, decât altele.
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
featured image (4) jpg
Cine a fost Loki în mitologia nordică?
Loki este unul dintre cei mai cunoscuți zei din mitologia nordică. Este considerat un zeu al focului și al magiei și poate lua diverse forme, atât umane cât și animale.
Halate si prosoape de baie jpg
Cadouri pentru evenimente: prosoape de baie și seturi de halate matrimoniale
Odată cu creșterea temperaturilor, tot mai multe evenimente sunt organizate de către persoanele apropiate.
Cum ne pregătim pentru Paște jpg
Cum ne pregătim pentru Paște
Masa de Paște este un moment special în care familia și prietenii se adună pentru a sărbători și a petrece timp împreună.
credite jpg
Ce putem face atunci când avem nevoie de un credit rapid?
Dacă te confrunți cu diferite situații financiare urgente, care nu pot fi amânate, trebuie să știi că sunt mai multe modalități prin care poți lua credite rapide.
Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.

Parteneri

Cristi Chivu (EPA) jpg
Elicopter SMURD FOTO Facebook DSU jpg
Intervenție extrem de dificilă a Salvamont din cauza vremii: doi alpiniști au rămas blocați în peretele Văii Albe din Bucegi
Salvamontiștii prahoveni au transmis sâmbătă, 8 august, că doi alpiniști au rămas blocați în peretele Văii Albe din Munții Bucegi. Primul salvator montan a ajuns la locul incidentului, însă intervenția aeriană a fost suspendată temporar din cauza înrăutățirii vremii.
iubit paula chirila colaj facebook jpg
Logodnicul Paulei Chirilă, mesaj tranșant pentru cei care le-au criticat relația: „Cât venin!”
Paula Chirilă și Dan Giuvelic trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, iar în ultima perioadă au început să împărtășească tot mai multe momente din relația lor cu cei care îi urmăresc în mediul online. Recent, cei doi au publicat mai multe fotografii din vacanță.
oana ionita png
Oana Ioniță și-a pierdut contul de Facebook. Cum a ajuns în această situație
Oana Ioniță se confruntă cu o perioadă complicată după ce și-a pierdut accesul la contul de Facebook. Coregrafa susține că profilul i-a fost suspendat fără o explicație clară și spune că situația i-a afectat atât activitatea profesională, cât și starea emoțională.
vulturul distrus in 1944 foto pmb jpeg
Simbolurile pierdute în bombardamentele din '44, vulturul și cei doi grifoni din bronz, reapar pe Palatul Universității
Universitatea din București a anunțat că vulturul și cei doi grifoni distruși în urma bombardamentelor din 1944 au fost amplasați din nou pe Palatul Universității. Inaugurarea statuilor din bronz a avut loc sâmbătă, 8 august.
dronă shahed FOTO shutterstock jpg
Cum a ajuns drona în Bulgaria fără să fie detectată. Premierul Rumen Radev susține că autoritățile au imagini cu drona
Explozia unei drone în Bulgaria, lângă granița cu România, ridică întrebări privind traseul acesteia. Generalul Virgil Bălăceanu spune că incidentul este greu de explicat, în condițiile în care premierul Rumen Radev, general de aviație, susține că bulgarii au imagini cu drona, dar nu le-au prezentat
motocicleta germana gasita in dunare foto volksbund png
Descoperire macabră în apele Dunării: O motocicletă și doi soldați germani, găsiți la câțiva metri de Parlamentul Ungariei
Specialiștii germani au descoperit în această săptămână o motocicletă și rămășițele a doi soldați în Dunăre, scoase la iveală de nivelul scăzut al fluviului.
profesoara adobestock jpg
O profesoară a fost în concediu medical timp de 17 ani. Acum contestă în instanță decizia de pensionare
După ce a petrecut 17 ani în concediu medical, timp în care și-a primit salariul integral, o profesoară din Germania a ajuns acum în instanță după ce a contestat faptul că a fost scoasă la pensie.
tren dubai foto captura video etihad rail png
Expresul deșertului: Trenul care rescrie distanța dintre Abu Dhabi și Dubai
Anul acesta se va deschide linia feroviară care va conecta Abu Dhabi de Dubai, călătoria dintre cele două orașe urmând să dureze aproximativ 50 de minute. Distanța între cele două orașe este de 150 de kilometri.