Minţi pasionate

20 mai 2011
Minţi pasionate png

Între 26 şi 28 mai se desfăşoară la Biblioteca Centrală Universitară a unsprezecea Conferinţă a Societăţii Internaţionale pentru Istorie Intelectuală (ISIH). Participă 80 de cercetători din toată lumea, filosofi, istorici ai ideilor, istorici ai ştiinţei şi ai artei. Printre vorbitorii invitaţi se numără Roger Ariew (University of South Florida), Vlad Alexandrescu (Universitatea Bucureşti), Daniel Garber (Princeton University), Peter Harrison (University of Oxford), Howard Hotson (University of Oxford, preşedintele ISIH). Timp de trei zile, ei vor prezenta lucrări care investighează relaţia dintre cunoaştere, raţiune şi emoţii în istoria intelectuală. Conferinţa va fi deschisă joi, 26 mai, la ora 9, de un cuvînt inaugural rostit de Rectorul Universităţii Bucureşti, prof. dr. Ioan Pînzaru.

Conferinţele desfăşurate sub titlul „Passionate Minds. Knowledge and the Emotions in Intellectual History” abordează concepţiile istorice privitoare la interacţiunea dintre cunoaştere şi emoţii, dintre viaţa cognitivă şi cea afectivă a indivizilor şi comunităţilor. Fie că este vorba despre dobîndirea şi transmiterea cunoaşterii, despre agregarea şi reconfigurarea comunităţilor, despre relaţia individului cu sine, cu alţii ori cu divinitatea, despre educaţie şi metode pedagogice, despre expresia şi receptarea artistică, sau despre concepţia valorilor şi principiilor morale, politice şi juridice care stau la baza societăţilor – ideea conform căreia raţiunea şi emoţiile se plasează în tabere diferite sau chiar opuse nu se suține. Noi cercetări în domeniile ştiinţei cognitive, antropologiei culturale, filosofiei morale ori teoriei literaturii şi artelor au început să depăşească această idee tradiţională şi să pună în lumină complexitatea vieţii cognitiv-afective a fiinţei umane. Istoricii ideilor sînt în măsură să aducă un aport important acestei direcţii de cercetare, prin semnalarea formelor pe care tema le-a primit în istoria gîndirii şi a practicilor culturale. Istoria se poate dovedi o bogată resursă de reflecţie şi intuiţii pentru preocupările actuale. Conferinţa de la Bucureşti se doreşte a fi un forum pentru o astfel de reflecţie.

Mai multe detalii, pe site-ul ISIH: http://www.history.ox.ac.uk/isih/

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Un expert în dependență a dezvăluit care este semnul că cineva ar putea fi un alcoolic funcțional și poate fi observat cu ușurință.
image
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună. Avertismentul specialiștilor
Un nou „medicament-minune” pare să fi intrat în atenția oamenilor care vor să slăbească. Este vorba de un produs de mai puțin cinci euro care ar putea provoace o scădere în greutate de aproape 14 kilograme într-o lună.
image
Nou cutremur în industria IT. Gameloft a concediat toți angajații din Cluj-Napoca
Gameloft, unul dintre cei mai mari producători de jocuri video din lume, a anunțat că renunță la filiala din Cluj. Criza internațională din domeniul IT se simte din ce în ce mai mult și în România. în contextul în care lunile trecute, NTT Data a fost nevoită să recurgă la concedieri.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.