Cînd pe scenă urcă două personalități muzicale puternice, din medii complet diferite, unul jazzman dedicat, rodat încă din anii ’60 în cluburi, trupe și jam sessions, altul clasicist convins, chiar profund specializat în muzică veche, ale căror instrumente, saxofon și lăută, par a nu avea mai nimic să-și grăiască, te aștepți la un spectacol interesant, nebănuind mai mult. în nici un caz la repatentarea unei extraordinare Mașini a Timpului, radicalmente alta decît cea a lui Wells, în care atît artiștii, dar și publicul lor să sară cu doar emoția momentului, nu cu teamă, ci chiar cu bucurie de necunoscut. Pentru că asta e provocarea acestui proiect, să reînvie, să reinterpreteze, să reinventeze și să recalibreze o muzică nici renascentistă, dar nici barocă, ci undeva „între“, în tonuri și cu tușe contemporane, de sorginte jazz, dar cu o cuprindere mai complexă și mai sensibilă, tributară atît conceptului inițial, cît și pretențiilor acestor perfecționiști germani. La mijloc de secol XVII, de unde își trag originea multe dintre temele muzicale prelucrate, partiturile sunt uneori nu întru totul riguroase, limbajul muzical lasă loc de o creativitate proprie interpretului, fapt speculat extraordinar de „modernistul“ Knut Rössler (n. 1945), mînuind saxofonul, și de clasicistul Johannes Vogt (n. 1953), purtînd lăuta, muzicieni desăvîrșiți ce au imprimat în această inspirată formulă nu mai puțin de cinci albume, pe fiecare dintre acestea fiind remarcată prezența unor invitați care să aducă un plus de culoare ritmică și, uneori, vocală, în chiar spiritul epocilor derulate pe monitorul călătoriei temporale.

Întîlnirea dintre Knut Rössler (dedicat exclusiv jazzului pînă la această colaborare) și Johannes Vogt (în largul sau într-un concept derivat din cultură Evului Mediu tîrziu) a trezit în cel dintîi un mare interes pentru tot ce înseamnă muzică veche și tradiție muzicală europeană, iar rezultatul, adică sunetul și atmosferă pe care le propun cei doi, reflectă toate aceste arheologii muzicale, influențe și rădăcini într-un mod armonios.

Pentru că trebuia să poarte un nume, ansamblul s-a intitulat, cum altfel!, Between The Times, și întru slujba și gloria să nu au stat singuri cei doi nucleici interpreți, căci pe parcursul desfășurării iscoditorului și resuscitantului proiect li s-au alăturat tobari și basiști (unul însuși Vitous, da, chiar Miroslav), precum și doamne și domnițe ce cu voci stilate și școlite au dus lucrurile la înălțimea sopraniană la care îi șade bine acestei muzici alese. În concertul de la București vedetă vocală a ansamblului va fi Constanze Backes, o specialistă a rolurilor acelei epoci de tranziție, pe care o întîlnim atît în festivaluri specializate în muzică veche, dar și în jazzul vocal.

Ne aflăm deci înaintea unei provocări nu doar în sunet, ci și în spirit, vremurile invocate, apuse și prezente, urmînd să se războiască spre deliciul publicului, coagulîndu-se într-o manieră cînd meditativă, cînd alertă, într-un buchet de contraste ale lumilor muzicale, într-o dispută fără învingător între artă compoziției și meșteșugul improvizației, un jazz al renașterii, o renaștere a jazzului.

„They unite jazz and early music to a meditative chamber music full of clear and flowing melodies.” (Stereoplay)

Concertul trioului Between The Times are loc miercuri, 25 noiembrie, de la ora 19, în sala Elvira Popescu a Institutului Francez din București.