Maria Casandra Hauşi, ambasadoare a doinei româneşti, pe scena Roots Revival România

10 septembrie 2014
maria casandra hausi jpeg

Maria Casandra Hauşi, purtătoare de seamă a doinei româneşti, ucenică a şcolii înalte de muzică din Cluj şi laureată a Marelui Premiu şi a Trofeului „Maria Tănase” va urca pe scena Roots Revival România, alături de 7 artişti din 7 ţări, într-un turneu naţional în 10 oraşe, inspirat de Maria Tănase.

Maria Casandra Hauşi s-a născut în Baia Mare, Maramureş. A prins de la bătrânii locurilor meşteşugul fără vîrstă al „horilor în grumaz” şi a marcat şi celebrat intrarea Doinei în Patrimoniul Imaterial Unesco în 2009, prin lansarea unui album de muzică tradiţională. Maria Casandra Hauşi este una dintre cele doar 15 interprete reprezentative pentru diferitele tipuri de doină. Despre acest gen muzical, pe care l-a făcut cunoscut prin turnee în străinătate, Maria Casandra Hauşi mărturiseşte că este universul fără margini unde şi-a găsit casa.

Incursiunea Roots Revival aduce împreună improvizaţia de jazz, temele folclorice din ţările de origine ale muzicienilor şi compoziţii originale.

Turneul Roots Revival România, „Colors of Maria”, susţinut de Sensiblu, va debuta la Craiova pe 23 septembrie, şi se va încheia la Bucureşti pe 12 octombrie, după ce va încînta spectatorii din cele mai importante 10 oraşe din România. Biletele pot fi achiziţionate în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro.

 

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

ChatGPT Image 20 sept  2026, 10 04 06 png
Apărarea la bucată: Ucraina privatizează cerul, România încă îl testează
Războiul dronelor transformă apărarea antiaeriană într-o infrastructură permanentă, iar România trebuie să treacă rapid de la exerciții și achiziții izolate la un sistem integrat care să protejeze porturile și obiectivele strategice
salata calda jpg
Salată caldă
Ușor de preparat și plină de culoare, salata caldă este perfectă atât ca fel principal, cât și ca garnitură.
170401  H6A9646 jpg
România a învins cu 3:0 Ucraina, urmează „sfertul” cu Franța la CE de volei
Echipa masculină de volei a României este din nou între primele 8 echipe ale Europei! Naționala s-a calificat spectaculos în sferturile de finală ale Campionatului European (EuroVolley 2026), găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România, după ce a învins Ucraina cu 3:0 (25-22, 25-21, 30-28).
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Fiul lui Cindy Crawford a murit la doar 27 de ani. Presley Gerber se afla într-un centru de recuperare
Presley Gerber, fiul celebrului supermodel Cindy Crawford și al omului de afaceri Rande Gerber, a murit la vârsta de 27 de ani. Tânărul model a decedat duminică, 20 septembrie, într-un centru de recuperare din California, potrivit documentelor medicului legist din comitatul Los Angeles.
Siegfried Mureșan
Siegfried Mureșan anunță când depune lista miniștrilor. „Până la finalul săptămânii”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat luni, la RFI, că până la finalul acestei săptămâni va depune lista miniștrilor propuși pentru viitorul Guvern. El a precizat că lucrează în această perioadă la componența Cabinetului și la programul de guvernare.
mirela vaida si oana tomoiaga
Mirela Vaida a răbufnit la Asia Express. Ce a declanșat cearta cu Oana Tomoiagă: „Poți să înțelegi sau nu?”
Asia Express reprezintă o adevărată provocare pentru echipele care au acceptat să-și testeze limitele, iar prima experiență petrecută în China a venit deja la pachet cu situații tensionate. După ce Cheloo și Mihai Ban au avut un schimb de replici în ediția din 20 septembrie, nici echipa formată din
INSTANT LUDOVIC ORBAN 003 INQUAM Photos Malina Norocea jpg
Ludovic Orban susține că Guvernul lui Siegfried Mureșan nu ar trebui să treacă. „Nicușor Dan are alt plan, pus la cale cu Grindeanu”
Fostul premier Ludovic Orban, care a fost consilier prezidențial al lui Nicușor Dan, susține că actuala nominalizare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru ar putea fi doar o etapă într-un plan politic mai amplu.
HStYifga4AAvivP jpg
China a lansat 9 sateliți în spațiu dintr-o singură misiune. Unul dintre ei are inteligență artificială la bord
China a lansat cu succes nouă sateliți într-o singură misiune spațială. Aceștia vor fi utilizați pentru monitorizarea mediului spațial, prevenirea și reducerea efectelor dezastrelor, dar și pentru experimente științifice.
Benzinărie - motorina - combustibil FOTO Mediafax
Prețurile carburanților luni, 21 septembrie. Unde se găsește cea mai ieftină benzină
Prețurile carburanților au rămas la aproximativ aceleași cote luni, 21 septembrie. Prețul motorinei a crescut cu câțiva bani față de ziua precedentă.