Mari simfonii sub bagheta lui Sergiu Celibidache

o nouă “Colecție cu dichis” împreună cu Dilema veche

“Țăranul care cîntă dimineața face muzică pură. Lui nu-i pasă de nimic, nici de text, nici de note. Îi pasă doar de frumusețea acestei dimineți. Aici găsim adevărata profunzime a artei”.

Sergiu CELIBIDACHE

spunea despre discuri că sînt “clătite cîntătoare”. Nu-i plăceau înregistrările: considera că ele reduc muzica la două dimensiuni și elimină spontaneitatea. Așa că a înregistrat, de fapt, foarte puține discuri, la începutul carierei. După moartea sa, cu acordul familiei Celibidache, au fost produse cîteva serii de CD-uri și DVD-uri cu unele dintre concertele sale mai vechi (o prezentare a lor se găsește pe site-ul

).

Prin urmare, înregistrările cu Sergiu Celibidache – spre deosebire de discurile altor dirijori, care au înregistrat sistematic “integrale” ale unor mari compozitori – sînt  rarități. De aceea, sînt foarte prețioase – în ciuda “disprețului” manifestat de Maestru față de aceste forme de a “conserva” muzica. 

Sergiu Celibidache a plecat din România cînd era foarte tînăr, dar nu a încetat niciodată să se considere român. S-a stabilit în Germania și, imediat după al doilea război mondial, a repus pe picioare Filarmonica din Berlin (primele concerte avînd loc la doar cîteva luni după încheierea conflagrației, în plină ocupație a trupelor aliate). În 1954 însă, pentru conducerea orchestrei berlineze a fost preferat Herbert von Karajan (iar aceasta a fost o adevărată dramă pentru Sergiu Celibidache). A devenit, din acel moment, un fel de “dirijor călător”, concertînd pe toate continentele, la pupitrul celor mai mari orchestre din lume. 

A călătorit toată viața pe baza unei legitimații eliberate de autoritățile berlineze după război, pe cînd orașul era împărțit în patru sectoare de către forțele aliate. Așa încît motto-ul său a fost “nu sînt german, sînt berlinez”. A primit un pașaport german în 1992, cînd a revenit la pupitrul Filarmonicii din Berlin pentru aniversarea de optzeci de ani.

Între timp, fusese director artistic al cîtorva orchestre importante – la Copenhaga, Stuttgart, Stockholm. În 1978 devine director al Filarmonicii din Munchen, pe care o transformă într-o orchestră de talie mondială: “Cea mai frumoasă și importantă realizare a mea, legată de membrii Filarmonicii din Munchen, este faptul că ei au devenit iarăși muzicieni germani”. Klaus Umbach, jurnalist la

și autorul cărții

(apărută în românește la Editura Vivaldi în 1998) explică ce însemna “german” pentru muzicianul Celibidache: “German – asta înseamnă pentru românul și cetățeanul universal Celibidache un ideal de a face muzică, un ideal sonor, și nu o declarație de simpatie față de țara care i-a fost multă vreme patrie adoptivă, și cu atît mai puțin o profesiune de credință politică sau o dogmă națională”. 

În legătură cu Sergiu Celibidache s-a folosit o întreagă salbă de metafore elogioase, observă același Klaus Umbach, care face o selecție a celor mai expresive, din cronicarii germani: “o Pythia masculină înțeleaptă, cu părul alb, transpusă pe estrada de concerte” (Klaus Geitel); “un Kaspar Hauser român, un Byron la pupitrul dirijoral, un Don Juan meridional” (Karl Schuman); “un Michelangelo în postură de dirijor, o combinație pe care numai El Greco ar putea-o portretiza” (Horst Koegler), “leul cu coama argintie”

“ultimul mare pontif al artei”

Dar, dincolo de aceste aprecieri, contează ce spunea Celibidache însuși despre arta dirijatului: “Eu nu fac nimic. Eu creez doar condițiile pentru ca muzicienii din orchestră să poată da expresie muzicalității lor O sută de muzicieni din orchestră înseamnă o sută de oameni diferiți, cu o sută de modalități de a reacționa la aceeași partitură. Aceste reacții trebuie să se armonizeze cu ideea compozitorului. Dirijorul este executorul testamentar al compozitorului și, dacă se pricepe la meseria sa și înțelege intențiile autorului, el împiedică devierile”. (citat din Klaus Umbach,

Editura Vivaldi, 1998, p. 52-53)

O nouă "Colecție cu dichis"

Începînd din 17 aprilie,

vă oferă o serie de CD-uri cu cîteva dintre simfoniile cărora Sergiu Celibidache le-a dat interpretări strălucite. Timp de 6 săptămîni, puteți cumpăra, împreună cu revista, la prețul de 19,99 lei fiecare, cele 6 discuri din noua “Colecție cu dichis” a

Pe 17 aprilie primiți cadou caseta de colecție.  Discurile au apărut inițial la casa de discuri Deutsche Grammophon. 

Proiectul este realizat în colaborare cu

. Partener media:

Sergiu Celibidache și Orchestra Radiodifuziunii din Stuttgart

Anton Bruckner - Simfonia nr. 7 în Mi major

Anton Bruckner - Simfonia nr. 3 în Re minor

Wolfgang Amadeus Mozart - Simfonia nr. 35 KV 385 în Re major "Haffner"; Franz Schubert - Simfonia nr. 5 D 485 în Si bemol major

Johannes Brahms  - Simfonia nr. 1 op.68 în Do minor

Johannes Brahms - Simfonia nr. 2 op. 73 în Re major; Johannes Brahms - Simfonia nr. 3 op. 90 în Fa major

Johannes Brahms - Simfonia nr. 4 op. 98 în Mi minor