Toma, ce ochi aveai, ce voce aveai, ce te-ai repezit pe scări? Trebuia să stai în casă. Vodca ți-a rămas în pahar, tu te-ai prăvălit în gol. Îmi pare rău. Dar dacă e ceva de învățat de aici, e că nu trebuie să ne repezim pe scări cînd vine cutremurul. În acest sens, tu ești lumina noastră călăuzitoare. În toate cutremurele prin care am trecut mi-a răsărit în mintea căpățîna ta cu bucle și sprîncene groase, Toma. Cînd obiectele încep să se miște și cărțile cad din bibliotecă - atunci te întorci la mine, Toma, icoană a neieșitului pe scări! 

Eu tot nu pot să-mi explic ce-a fost în capul tău. Ce credeai că se întîmplă? Normal că scările cad primele. Sau îți închipuiai că mai întîi cade etajul și abia apoi urmează scările? Măi, Toma, măi! La ce ți-au folosit toate rolurile, toate uităturile galeșe pe sub sprîncene, toate întorsăturile de voce care tulburau cervixul gospodinelor? Cu faima și talentul nu faci nimic pe scări, la cutremur.

Dar ce faimă ai avut. Tu, Cotescu și Marinuș Moraru erați

Ah, cînd începeai să te uiți chiorîș și să te enervezi conținut pe securiști! Toată țara palpita. Și tu erai cel mai răsărit din ăștia. Marinuș Moraru n-a fost niciodată punk, era un băiat chel care cerșea atenție. Nu-i vorbă, talentat, dar acum bombăne în interviuri că l-a uitat lumea. Cotescu, în schimb, s-a prăpădit în `80, nu știu de ce, dar nu era nici el punk. Îi dădeai un ban și recita orice, cu vocea aia de găină care-și plînge de milă. Deci dintre ei, doar tu.

Dacă te-ai întoarce din morți aș vrea să te întreb un singur lucru: ce ți-a venit să ieși pe scări? Deci mă frămîntă chestia asta. Oare ai sărit trei trepte deodată sau ai coborît cu pași repezi fiecare treaptă? Era lumină pe scări? Nu mai bine săreai pe geam? Vezi că, retrospectiv, mai bine săreai pe geam!? Era doar etajul trei. Îți rupeai ceva, dar măcar aveai o șansă. Puteai să-l arunci pe Bocăneț, care a murit și el cu tine, săracul, și pe urmă săreai și tu. Două vieți salvate dintr-un foc.

Ai lăsat moștenire un mîrîit trademark, ai dus mai departe, prin intensitatea privirii și rostirii, conceptul caragialean de “las’ că știm noi” și ai ieșit pe scări la cutremur. Mare prostie!

Hîrtiile masculului