Numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată –
casa umbrită în care dormeam dimineaţa pînă tîrziu,
fereastra prin care priveam lumea indiferentă
                        trecînd prin faţa porţii;
după-amiezile cînd coboram fără să mă gîndesc
                                         la nimic.

(O singură dată gîndisem la vorbele ei,
                 Sînt atîţia bani în lumea asta
şi atîtea feluri de a-i obţine. Nu mă interesează.
                                          Oamenii
Vor să se drogheze. Eu mănînc o prăjitură,
                                   beau un suc,
Merg, adică, pe drumul drept.
Sînt o fiinţă liniştitoare, nu crezi? Sînt un om
                             simplu, liniştit.
Desigur, minţea.)

Liniştea nu este deloc un lucru simplu,
aşa cum am crezut mai demult –
uneori simţi cum cade ceva de la o înălţime imensă
în tine – un obiect despre care nu ştii nimic
şi în liniştea aceea aştepţi bubuitul care să însemne
sfîrşitul căderii. Înălţimea este nebănuită,
obiectul nu se mai află de mult timp în cădere.
                                      ţinîndu-te încordat.

Cu puţină şansă ai putea să uiţi –
nimeni nu ne-a simţit lipsa, nici prezenţa. Ne gîndim la preocupările simple, casnice sau de sfîrşit de săptămînă, cînd, poate vom ieşi cîteva ceasuri la aer curat, să fumăm puţin. Spunem cuvinte obişnuite, ca în primele clase de şcoală, cînd copiii învaţă despre subiect şi predicat şi dau exemple de propoziţii: Calul paşte iarbă pe deal. Oamenii se întorc de la cîmp. Sau atîtea altele
         aşa cum am dat uitării întîmplarea din gară,
         cînd am sosit prea tîrziu la peron, trenul plecase
         şi făceam cu mîna cuiva nevăzut,
         din tren nu ştiam ce mînă îmi răspunde sau dacă
                                                   îmi răspunde vreuna.
         Nici uitarea nu este deloc un lucru simplu.

din antologia Mult înainte de sosirea trenului ea se gîndeşte, Casa de Editură Max Blecher, 2014.

Citiţi aici un alt poem de Iustin Panţa.