Lista cu rezoluții de Anul Nou trebuie să includă cursuri de dezvoltare personală

28 decembrie 2021
Lista cu rezoluții de Anul Nou trebuie să includă cursuri de dezvoltare personală jpeg

Nici o perioadă nu este mai potrivită pentru un „recensămînt” al anului ce a trecut decît perioada sărbătorilor de iarnă. În pragul dintre ani te afli între succesele și eșecurile ce au trecut și potențialul perioadei ce va veni. Fiecare început de an reprezintă o ocazie perfectă pentru schimbări, pentru oportunități și pentru atingerea scopurilor.

Din păcate, de multe ori, aceste gînduri rămîn doar la stadiul de planuri. Însă acum ai un motiv în plus să aduci schimbarea în viața ta. Acum poți beneficia de îndrumarea unor oameni deosebiți, care îți pot fi ghizi și mentori, totul într-un cadru relaxat, prietenos și lipsit de prejudecăți.

Un ajutor neprețuit

Adolescența este o perioadă grea. Din păcate, adulții de azi nu se mai identifică cu adolescenții ce au fost, iar asta duce, de cele mai multe ori, la crearea unei falii între generații. Pentru adolescenți este greu să apeleze la îndrumarea adulților, din cauza diferenței mari de perspective, dar și din cauza temerii acestora de a nu fi sancționați, judecați sau, și mai rău, de a nu fi luați în serios.

Dacă te confrunți cu probleme fără răspuns, dacă te simți izolat, pierdut sau pur și simplu nepregătit pentru responsabilitățile care urmează acestei perioade, răspunsul poate veni din locuri neașteptate. De exemplu, știai că există cursuri dezvoltare personala concepute special pentru adolescenți? Deși considerat un concept destinat adulților, dezvoltarea personală este, de fapt, o necesitate pentru oricine. Mai mult decît atît, cu cît înveți să-ți dezvolți potențialul mai devreme, cu atît vei fi mai pregătit să obții lucrurile pe care ți le dorești de la viață.

Avantajele unor cursuri de dezvoltare personală

În anul ce vine, pregătește-te să ieși din „carapace”. Dacă ești o persoană timidă, introvertită, care găsește interacțiunile cu ceilalți obositoare și problematice, atunci cu siguranță ai o imagine distorsionată despre tine. Stima de sine este ceva care se formează. Ești suma experiențelor tale, iar dacă nu a existat contextul propice, nu ai putut valorifica ceea ce zace în tine.

Din fericire, există oameni care sînt conștienți de problemele cu care se confruntă copiii și adolescenții. Aceștia nu dețin doar o cunoaștere aprofundată a dificultăților cu care te confrunți, dar îți oferă și soluții pentru acestea. În cadrul unor cursuri de dezvoltare personală, ai posibilitatea să dezvolți acele abilități pe care le ții ascunse, în spatele nesiguranței de sine.

Cu ajutorul trainerilor care au mulți ani de experiență în educație, psihologie, formare personală și alte domenii de interes, vei învăța să comunici eficient și fără teamă, vei deprinde abilități de negociere care îți vor consolida încrederea în tine. Îți vei demonstra singur că ești mai mult decît capabil să obții ce îți dorești.

cursuri dezvoltare personala 2 jpg jpeg

Inteligența emoțională și cunoașterea de sine

Un om de succes este un om hotărît, stăpîn pe sine și carismatic. Însă acest tip de personalitate nu este înnăscută. Și tu poți fi așa. De fapt, ai deja înăuntrul tău tot ce îți trebuie. Trebuie doar să știi cum să pui în valoare aceste trăsături. În cadrul unor cursuri de dezvoltare personală, vei interacționa cu oameni diverși, ca tine și diferiți de tine, într-un mediu lipsit de prejudecată. Vei putea să-ți dezvolți inteligența emoțională, ingredient necesar pentru a-ți putea gestiona emoțiile eficient și pentru a putea lega relații fructuoase și sănătoase cu cei din jur.

Acele cursuri de dezvoltare personală dedicate adolescenților reprezintă o resursă inestimabilă, pe care trebuie să o exploatezi la maximum. Noul an poate însemna un nou început, o șansă de a învăța cum să înfrunți viața și să ieși învingător.

jackpot jpg
Păcănelele de iarnă de la Winner Casino - Ce slot-uri să NU ratezi la sfârșitul acestui an!
Sezonul rece a venit cu multe oportunități pentru persoanele pasionate de gambling.
implant dentar 11 jpg
De ce să apelezi la implant dentar Megagen?
Dinții reprezintă o parte foarte importantă a corpului uman. Cu ajutorul acestora se produce masticația.
damian jpg
„În artă, nu ești niciodată singur” – Adrian Damian, omul din spatele SynergyX, instalația interactivă care va surprinde zecile de mii de vizitatori de la RDW 2024
Mărturisește că fuge de definiții și se ferește de etichetări. Totuşi, putem spune despre scenograful Adrian Damian că este unul dintre cei mai talentați artiști din generația lui și că superputerea lui este să transforme spațiile în personaje.
eveniment2 jpg
Sadeck Waff a semnat momentul surpriză din cadrul evenimentului IQOS Together X
Evenimentul aniversar a celebrat spiritul IQOS printr-un festival al simțurilor dedicat comunității. Toate simțurile au fost activate într-o simfonie de mișcări și culori al cărei punct culminant a fost invitatul special al evenimentului.
igiena jpg
Lucruri pe care nu le știai despre istoria igienei și a îngrijirii personale
În multe culturi tradiționale ale lumii, femeile necăsătorite trebuiau să acorde mai multă atenție aspectului și igienei corporale, decât altele.
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
featured image (4) jpg
Cine a fost Loki în mitologia nordică?
Loki este unul dintre cei mai cunoscuți zei din mitologia nordică. Este considerat un zeu al focului și al magiei și poate lua diverse forme, atât umane cât și animale.
Halate si prosoape de baie jpg
Cadouri pentru evenimente: prosoape de baie și seturi de halate matrimoniale
Odată cu creșterea temperaturilor, tot mai multe evenimente sunt organizate de către persoanele apropiate.
Cum ne pregătim pentru Paște jpg
Cum ne pregătim pentru Paște
Masa de Paște este un moment special în care familia și prietenii se adună pentru a sărbători și a petrece timp împreună.
credite jpg
Ce putem face atunci când avem nevoie de un credit rapid?
Dacă te confrunți cu diferite situații financiare urgente, care nu pot fi amânate, trebuie să știi că sunt mai multe modalități prin care poți lua credite rapide.
Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.

Parteneri

Gigi Becali FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Ultimul verdict pentru Gigi Becali în dosarul mărcii „FCSB Steaua”. Apelul clubului a fost respins
FCSB a primit o nouă veste nefavorabilă în demersul de a înregistra marca „FCSB Steaua”, după ce apelul depus la EUIPO a fost respins.
bullying violenta scoli jpeg
Copiii sub 14 ani care comit fapte penale pot fi trimiși la psiholog fără acordul părinților. Decizia CCR
Judecătorii Curții Constituționale au admis miercuri, 21 octombrie, o parte din sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea care stabilește măsuri pentru copiii sub 14 ani care comit fapte penale.
Nordis Hotel Mamaia   Mamaia Nord   foto nordis jpg
DIICOT: Apartamentele Nordis pot fi predate cumpărătorilor, chiar dacă sunt sub sechestru
DIICOT precizează că sechestrul instituit asupra a 184 de imobile și 14 terenuri în Dosarul Nordis nu împiedică automat finalizarea vânzărilor către cumpărători.
cristina traila jpg
Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA la o zi după plecarea lui Bolojan
Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, a fost trimisă în judecată miercuri, 21 octombrie, de DNA, pentru complicitate la folosirea influenței, în dosarul afaceristului Fănel Bogos.
islanda spaniol1 jpeg
Ce spune un tânăr despre condițiile de muncă din Islanda. Orele suplimentare sunt plătite cu un spor de 90%
Un tânăr spaniol a vorbit despre modul în care angajații din Islanda sunt tratați la locul de muncă și despre beneficiile pe care le pot avea dacă muncesc suficient de mult. Potrivit tânărului, în funcție de numărul de ore lucrate, unii oameni pot chiar să aibă două săptămâni libere în plus.
valentina si vlad jpg
Apar noi detalii în cazul tinerei ucise și găsită într-o valiză. Ce au găsit anchetatorii sub unghiile Valentinei
Ancheta privind moartea Valentinei, tânăra de 28 de ani găsită fără viață într-o valiză abandonată în râul Olt, continuă cu noi elemente aflate la dosar.
armele care au scris istoria si replicile airsoft care le aduc mai aproape de noi jpg
Armele care au scris istoria — și replicile airsoft care le aduc mai aproape de noi
Există obiecte care transcend utilitatea lor imediată și devin simboluri ale unor epoci întregi. Armele de foc sunt, fără îndoială, printre cele mai puternice astfel de simboluri — fiecare model iconic poartă cu el povești de bătălii, revoluții, conflicte și momente care au schimbat cursul istoriei
trafic autostrada aglomeratie foto shutterstock
Italia pregătește o regulă de 100 km/h pe banda de depășire. Șoferii care merg mai încet riscă amendă
O țară din Europa introduce o nouă regulă pentru șoferi: viteză minimă de 100 km/h pe banda de depășire a autostrăzilor cu cel puțin trei benzi pe sens. Șoferii care se abat de la această nouă regulă riscă o amendă de 40 de euro.
avion freepik jpg
Moment tensionat la bordul unui avion. Un șarpe a fost descoperit la bord
Momente tensionate au avut loc la bordul unui avion din Japonia, după ce un șarpe a reușit să se strecoare la bord. Însă, în ciuda numeroaselor măsuri de securitate din aeroporturile japoneze, angajații companiei aeriene nu își pot explica cum a ajuns reptila la bordul aeronavei.