Laureați ai marilor concursuri internaționale de muzică clasică și industria discografică

În 25 mai 2019, unul dintre cele mai importante și dificile concursuri la nivel internațional, Regina Elisabetha de la Bruxelles, și-a anunțat cîștigătorii. Printre cei 6 laureați se numără și violonista Ioana Cristina Goicea (25 ani); este o mare performanță pentru violonista română cu studii în Germania, care de curînd a devenit și cetățean german, încununare a unei munci întinse pe aproape 20 ani de cînd studiază vioara, la cel mai înalt nivel. Este în același timp o performanță notabilă și pentru România: din 1993, cînd premiul al doilea la concursul Regina Elisabetha i-a revenit lui Liviu Prunaru, niciun alt violonist român nu a mai fost laureat al acestei competiții foarte dificile, cu numeroase etape care pleacă de la preselecția din 400-500 de candidați, pînă la finala în care cei 12 finaliști trebuie să interpreteze un concert și o piesă în primă audiție pentru care au un răgaz de doar cîteva zile de studiu, complet izolați de restul lumii. Puteți asculta evoluția Ioanei Cristina Goicea în înregistrarea din finală difuzată de Radio România Muzical vineri, 31 mai, de la ora 15.30; iar marți, 4 iunie, de la ora 21.00, tot la Radio România Muzical poate fi ascultată în direct gala laureaților pentru cîștigătorii locurilor 4, 5 și 6. Iar la București, o puteți asculta live pe Ioana Cristina Goicea la Sala Radio pe 12 octombrie, invitată în cadrul proiectului „Moștenitorii României muzicale”.

Este un moment de reflecție asupra a cît de mult contează să fii laureat al unei competiții cu adevărat relevante la nivel internațional. Desigur, o reușită la un moment nu este o garanție 100% pentru o carieră de succes ulterioară, dar expunerea mediatică, angajamentele de concerte, intrarea în atenția unor impresari dedicați sau a unei de case de discuri influente sînt avantaje care pot apărea odată cu reușita la un concurs internațional.

Rafal Blechacz

Uitîndu-ne spre un alt concurs internațional de talia celui dela Bruxelles – de data aceasta mă refer la Concursul Chopin de la Varșovia, regăsim laureați, pianiști care s-au impus în marea lume de concert. În 2005 (concursul se organizează odată la 5 ani), marele premiu, dar și toate celelalte premii pentru interpretare (a unui concert, poloneze, mazurci și sonate de Chopin) a revenit polonezului Rafal Blechacz, atunci în vîrstă de 20 ani. Urmărind evoluția ulterioară a acestui extrem de talentat pianist (în 2005, la concursul Chopin nici nu s-a acordat premiul al doilea, tocmai pentru a marca diferența foarte mare între restul candidaților și primul clasat), vedem confirmarea speranțelor puse atunci în el: concerte pe marile scene ale lumii, cronici entuziaste, discuri apărute la una dintre cele mai importante case la nivel mondial.

Rafal Blechacz a publicat din 2007 pînă în prezent șapte discuri la casa Deutsche Grammophon: 5 discuri de recital, unul cu cele două concerte pentru pian și orchestră de Frederic Chopin și, ultimul dintre ele, un disc cu sonate pentru vioară și pian înregistrate în compania violonistei sud-coreene Bomsori Kim. Ce găsim pe acest disc, primul cu muzică de cameră pentru Rafal Blechacz? Sonata nr. 1 de Gabriel Fauré, Sonata în sol minor de Claude Debussy, Sonata op. 9 de Karol Szymanowski și o transcripție de Nathan Milstein după Nocturna nr. 20 de Frédéric Chopin. Și de ce tocmai Bomsori Kim, un nume practic necunoscut în România, cel puțin? Sigur, a contat mult CV-ul violonistei în vîrstă de 29 ani, în care regăsim premii la concursuri dintre cele mai prestigioase, precum ARD de la München, Regina Elisabetha de la Bruxelles sau Ceaikovski de la Moscova. Însă pînă la urmă, ca mai întotdeauna, a fost o doză de noroc și neprevăzut în ceea ce privește începutul colaborării celor doi. În 2016, Bomsori Kim a obținut premiul al doilea și premiul publicului la Concursul Wieniawski din Polonia. Rafal Blechacz a urmărit concursul la televiziunea poloneză; Bomsori Kim a fost candidata lui favorită, așa că la puțin timp după încheierea concursului, i-a scris un mail în care își exprima dorința de a colabora. Evident, Bomsori Kim a fost surprinsă și impresionată de această ofertă; în 25 ianuarie 2019 a fost lansat la Deutsche Grammophon primul lor disc.

Alegerea repertoriului de pe disc este ușor de descifrat: lucrări din repertoriul polonez, abordate cu precădere de Rafal Blechacz, dar și din Franța, țara de adopție a celui mai important compozitor polonez, Chopin. Și în plus, o unitate prin perioada în care au fost compuse majoritatea acestor  lucrări și caracterul lor: un final de secol al XIX-lea și început de secol XX în care recunoaștem și frămîntările care au condus la primul război mondial, dar și poezia unui paradis pierdut.

O interpretare scînteietoare, cu mult lirism și rafinament, atenție pentru detaliu și un suflu tineresc; interpretări care pot fi repere pentru aceste lucrări, în secolul XXI – o audiție potrivită pentru o zi liniștită de vacanță, într-un decor Art Nouveau.

Albumul poate fi ascultat pe site-ul Radio România Muzical.

Jan Lisiecki

Dacă Rafal Blechacz și Bomsori Kim sînt tineri muzicieni lansați datorită marilor concursuri internaționale, iată și un caz special, al unui pianist care a ajuns în atenția lumii internaționale de concert datorită înregistrărilor sale, încă de la o vîrstă foarte fragedă. Este vorba despre Jan Lisiecki, pianist canadian născut din părinți polonezi, astăzi în vîrstă de 23 ani.

În 2010, Institutul Chopin de la Varșovia edita un disc cu cele două concerte pentru pian și orchestră de Chopin, înregistrate live de Jan Lisiecki și Sinfonia Varsovia, dirijor Howard Shelley – Jan Lisiecki avea la momentul înregistrării 14 ani. Discul a avut efectul unei adevărate bombe mediatice: a primit numeroase premii și toată lumea muzicală a început să vorbească despre acest atît de tînăr pianist care realizase unele dintre cele mai bune versiuni ale concertelor chopiniene din contemporaneitate. În 2011, Jan Lisiecki semna un contract de exclusivitate cu Deutsche Grammophon, asigurîndu-și astfel o promovare la nivel global, în paralel cu o intensă viață de concert – avea doar 15 ani!

Însă adevărul este că Jan Lisiecki este un talent cu totul ieșit din comun. Primul disc pe care i l-am ascultat, cu integrala studiilor de Chopin, l-a înregistrat la 17 ani; mie nu mi-a venit, pur și simplu, să cred că un pianist atît de tînăr poate să fie nu foarte bun, ci absolut zguduitor într-un repertoriu atît de dificil.

Are totul: tehnică impecabilă cu o manualitate ieșită din comun, dar și o muzicalitate rezervată doar celor aleși. În plus, o personalitate caldă și lipsită de ego unei vedete capricioase: așa încît în interpretările sale nu personalitatea lui, ci mai ales, partitura compozitorului este suverană.

Jan Lisiecki a înregistrat cinci discuri la Deutsche Grammophon, concerte de Mozart, Concertul de Robert Schumann, lucrări de Chopin (mai puțin concertele pentru pian și orchestră). Cel mai recent disc a apărut pe 1 februarie 2019 și cuprinde cele două concerte pentru pian și orchestră de Felix Mendelssohn, alături alte piese pentru pian solo ale aceluiași compozitor german. O alegere interesantă, pentru că cele două concerte de Mendessohn sînt mai rar abordate, probabil din cauza dimensiunilor mai scurte decît standardul de 30-40 minute; însă o muzică deosebit de frumoasă care merită să fie ascultată mai des.

Discul reunește înregistrări din concerte live și înregistrări de studio. În 22 august 2018, Jan Lisiecki și Orchestra de Cameră Orpheus din New York evoluau la Varșovia în cadrul festivalului “Chopin și Europa sa” (un foarte important festival european). În program au figurat cele două concerte de Mendelssohn, pe care Lisiecki le-a abordat nu pe un pian clasic, ci pe fortepiano, un părinte al pianului cu un sunet diferit. Radiodifuziunea poloneză a înregistrat această evoluție și tot în studiourile Radiodifuziunii Poloneze, a doua zi, în 23 august, Jan Lisiecki a înregistrat și celelalte piese care se regăsesc pe discul Mendelssohn: Variațiunile serioase op. 54, Rondo capriccioso op. 14 și Gondola  venețiană din ciclul “Cîntece fără cuvinte”.

Orchestra de Cameră Orpheus este un ansamblu american care cîntă fără dirijor; întotdeauna precizia atacului este o problemă în cazul orchestrelor fără dirijori, ceea ce în unele momente se simte și în înregistrarea concertelor de Mendelssohn cu Jan Lisiecki solist, ținînd cont și că acestea sînt înregistrări live. Însă ceea ce trebuie neapărat urmărit este evoluția pianistului care este încă mai bun decît era în urmă cu cîțiva ani; o interpretare plină de maturitate, inteligentă, strălucitoare, într-un cuvînt, impresionantă.

Jan Lisiecki nu a mai avut nevoie de confirmarea concursurilor internaționale pentru a răzbate în marea lume de concert; însă, ca și talentul lui, este una dintre foarte puținele situații de acest tip, în universul atît de concurențial al muzicii clasice de azi.

Discul Mendelssohn semnat de Jan Lisiecki poate fi ascultat, de asemenea, pe site-ul Radio România Muzical.

Cristina Comandașu este critic muzical.