Lansarea integralei operei poetice – Mircea Cărtărescu

30 martie 2015
Lansarea integralei operei poetice – Mircea Cărtărescu jpeg

Marţi, 31 martie, ora 19, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda lansării volumului Poezia de Mircea Cărtărescu. La eveniment vor participa, alături de autor, Gabriel Liiceanu, Dan-Liviu Boeriu şi Radu Vancu.

 
„Cînd sînt întrebat care sînt cărțile mele pe care le consider cele mai importante, răspund aproape automat Nostalgia, Levantul și Orbitor. De fiecare dată simt însă, obscur, că fac o nedreptate. Că las deoparte, uitată într-o zonă umbrită a minții, o a patra carte majoră a mea, pe care de un sfert de secol mă străduiesc s-o uit, ca pe-o iubire veche și nevindecată încă. E corpusul poemelor mele lirice, scrise în tinerețe, într-un efort continuu, halucinant și epuizant, care-a durat doisprezece ani. A fost epoca în care mi-am trăit viața, fără rest, numai și numai în poezie. Cînd privesc în urmă, văd imediat acea flacără strălucitoare, acea căutare disperată de forme noi, acea continuă măsurare a puterilor într-un inegal skandenberg cu poezia, care-ar fi putut face, numai ea, opera mea completă. Cînd, prin 1992, am hotărît să nu mai scriu poezie a fost o sinucidere simbolică în speranța unei renașteri. Mi s-a dat apoi, într-adevăr, șansa unei noi vieți în literatură, dar o viață nu separată de prima, ci izvorîtă în întregime din ea. Poezia a găsit o cale de-a curge mai departe în scrisul meu și a rămas pentru mine, mai departe, chiar dacă dizolvată într-un epic translucid, sensul vieții mele. Faptul că nici azi nu mă interesează nimic altceva, în efemerul și enigmaticul lumii, decît poezia este moștenirea acelei epoci îndepărtate. Cititorul va găsi în acest volum, reproduse integral, cele șase volume de versuri publicate de mine, la care va adăuga, poate, «dîn citit ori amintire», al șaptelea volum, Levantul, care, din motive evidente, nu și-a găsit locul aici.“ (Mircea CĂRTĂRESCU)

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Soldați ruși FOTO Profimedia jpg
Rusia nu mai reușește să-și acopere pierderile de pe front. „Moralul este foarte scăzut”
Armata rusă ar avea tot mai multe probleme în a-și acoperi pierderile de pe front, susține șeful serviciilor de informații militare ucrainene (GUR). Oleh Ivașcenko afirmă că moralul trupelor este foarte scăzut, în timp ce Moscova pregătește o nouă mobilizare.
Lasconi zacusca FB Elena Lasconi captura png
Elena Lasconi, între primărie și bucătărie. Cum și-a surprins simpatizanții cu o zacuscă de pește pregătită între patru cununii civile
Elena Lasconi, primarul municipiului Câmpulung-Muscel, le-a oferit un moment inedit simpatizanților săi. Sâmbătă, după oficierea a patru cununii civile, edilul s-a filmat în bucătărie, pregătind zacuscă de pește pentru iarnă.
image png
„Sunt prima femeie din familia mea care a divorțat”. Ioana Ginghina, mărturisiri emoționante despre alegerile făcute în viață
Ioana Ginghină a vorbit deschis despre drumul ei personal, un drum care a însemnat, de fapt, ruperea unor tipare vechi din propria familie.
image png
Povestea de iubire dintre Nick Rădoi și Mădălina Apostol. S-au despărțit și împăcat de mai multe ori
Relația dintre Nick Rădoi și Mădălina Apostol a fost una dintre cele mai comentate povești din lumea mondenă românească. După o perioadă în care au trăit discret, a venit un anunț tragic: Mădălina Apostol a murit.
elena carstea si glenn
Elena Cârstea și Glenn Muttart, 20 de ani de căsnicie. Mesajul emoționant transmis de artistă soțului său
Elena Cârstea și soțul ei american, Glenn Muttart, sărbătoresc două decenii de căsnicie. Cu această ocazie, artista a transmis un mesaj emoționant în mediul online, în care și-a exprimat aprecierea pentru bărbatul care i-a fost alături de-a lungul anilor, atât în perioadele frumoase, cât și în momen
Atelier „Ioniță G. Andron: zoom out – Țara Oașului”, la Biblioteca Muzeului Național al Țăranului Român
Atelier „Ioniță G. Andron: zoom out – Țara Oașului”, la Biblioteca Muzeului Național al Țăranului Român
Biblioteca Muzeului Național al Țăranului Român găzduiește în zilele de 15 și 16 septembrie 2026, Atelierul „Ioniță G. Andron: zoom out – Țara Oașului” dedicat păstrării, valorificării și promovării arhivelor de fotografie din patrimoniul muzeal.
cautare victime bava scufundata indonezia Vigo Transport 8 png
Tragedie în Marea Java: 140 de oameni, dați dispăruți după scufundarea unei nave cu 243 de pasageri
O navă de pasageri cu 243 de oameni la bord s-a scufundat duminică, 13 septembrie, în Marea Java. Un om a murit, iar 140 de persoane sunt date dispărute. Echipele de salvare din Indonezia desfășoară operațiuni de căutare.
FCSB (Sportpictures) jpg
FCSB mai pierde un jucător: preferă să meargă la ultima clasată din Grecia
Gruparea de lângă Capitală mai are parte de o plecare.
Opricinina, de Nikolai Nevrev
Cât de „groaznic” a fost Ivan cel Groaznic, primul țar al Rusiei?
Ivan al IV-lea Vasilievici a rămas în istorie drept „Ivan cel Groaznic”, unul dintre cei mai temuți conducători ai Rusiei. A domnit aproape 40 de ani (1547 - 1584), a transformat radical statul rus și și-a consolidat puterea prin reforme, războaie și un regim de teroare care a făcut mii de victime.