Lansare de carte: „Mama îmi spune că am o viață frumoasă”, de Ana Maria Sandu

25 noiembrie 2019
Lansare de carte: „Mama îmi spune că am o viață frumoasă”, de Ana Maria Sandu jpeg

Joi, 28 noiembrie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei 45), va avea loc lansarea volumului Mama îmi spune că am o viață frumoasă, de Ana Maria Sandu, apărut de curînd la Editura Polirom. Invitați, alături de autoare: Marius Chivu și Maurice Munteanu.

„N-am ținut jurnal decît pe perioade scurte, dar am scris săptămînal tot felul de texte, care au apărut în revistele la care am lucrat sau am avut rubrici. S-au adunat în timp multe foldere, iar de curînd, cînd căutam ceva, mi-am dat seama că de unele dintre ele uitasem cu totul. Le-am recitit și m-am bucurat că le aveam. Am strîns aceste «mărturii» despre lumea mea, așa cum am văzut-o, am citit-o, am scris-o și am trăit-o pînă acum. Volumul acesta e ca o geantă de voiaj, în care am pus amintiri de familie, fotografii, cărți, locuri în care am călătorit, oameni dragi, Bucureștiul în care locuiesc și scriu. Sînt articole publicate în antologii românești și străine, în revistele RePublik, aLtitudini, Noua literatură, District 40 și, cele mai multe, în Dilema Veche.” (Ana Maria Sandu)

*****

Ana Maria Sandu a debutat în 2003 cu volumul Din amintirile unui Chelbasan (Editura Paralela 45), reeditat în 2013 la Editura Art. Cartea a fost tradusă în limba franceză în 2010 cu titlul L’écorchure. În 2006 a publicat la Editura Polirom, în colecția „Ego. Proză”, romanul Fata din casa vagon, text care stă la baza spectacolului de teatru cu același nume, pus în scenă în 2019, iar în 2010 romanul Omoară-mă! Acesta din urmă a fost tradus în limba italiană (Uccidimi!, Aìsara, 2012), iar în 2018 a apărut în limba maghiară, la Editura Vince Kiadó Kft. În 2013 a publicat Aleargă, de asemenea dramatizat, iar în 2017 volumul de proză scurtă Pereți subțiri, amîndouă apărute la Editura Polirom. A mai publicat texte în antologiile Cartea cu bunici, Bookătăria de texte & imagini, Iubire 13, Prima dată, Nouvelles de Roumanie, Rumänien heute. A coordonat volumul Cu ochii-n 3,14, o antologie Dilema Veche, apărută în 2016 la Editura Humanitas. Trăiește la București. Este redactor la revista Dilema Veche.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

image png
Cum și-a răsfățat Andreea Bălan fetițele, după minivacanța cu Victor Cornea. Dovada că artista le face toate poftele
Nici nu s-a întors bine din escapada petrecută alături de Victor Cornea, că Andreea Bălan și-a dedicat imediat timpul celor două fetițe ale sale. Ella și Clara au avut parte de momente speciale alături de mama lor, recent revenită din Grecia, iar artista le-a răsfățat cu o ieșire relaxantă în oraș.
Nicușor Dan, Radu Burnete, Eugen Tomac, Alexandru Nazare / FOTO Inquam Photos, Mediafax Foto
SURSE Cei trei tehnocrați din mintea lui Nicușor Dan. De ce ezită președintele
Președintele Nicușor Dan are pe lista trei nume pentru funcția de prim-ministru: consilierul său onorific, Eugen Tomac, ministrul de Finanțe Alexandru Nazare și un alt consilier prezidențial, Radu Burnete, susțin surse politice pentru „Adevărul”.
traian basescu jpg
Traian Băsescu, prima reacție după ce a redevenit cetățean al Moldovei: „În preajma lui Putin nu poți fi decât un bloc de gheață”
După ce Maia Sandu a semnat decretul prin care i-a redat cetățenia Republicii Moldova, fostul președinte al României oferă primele declarații despre această decizie istorică. Traian Băsescu a comentat pentru „Adevarul” semnificația acestui gest care pune capăt unei dispute politice vechi.
Campanie de salvare în situl arheologic de la Crivina-Leopoldsberg (© Muzeul Național al Banatului)
Campanie de salvare într-un sit din Timiș, afectat de braconaj arheologic
În pădurile de la Crivina–Leopoldsberg, specialiști ai Muzeului Național al Banatului și ai Direcției Județene pentru Cultură Timiș au desfășurat recent o campanie de extragere controlată a artefactelor metalice din situl arheologic, intervenție determinată de repetatele acte de braconaj arheologic.
Igor Dodon si Alexandr Lukasenko presedinte.md
Lukașenko, declarații controversate despre o posibilă unire a R. Moldova cu România, în timpul unei întâlniri cu Igor Dodon: „Sunt îngrozit”
Alexandr Lukașenko, liderul Belarusului și unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Vladimir Putin, a făcut declarații controversate în timpul unei întâlniri cu fostul președinte pro-rus al Republicii Moldova, Igor Dodon, aflat marți la Minsk.
Fabrica Philip Morris PhotoCredit Bogdan Dincă jpg
Investiții masive și tehnologie de ultimă generație: Cum a devenit fabrica Philip Morris România din Otopeni un pilon al economiei românești
Într-o perioadă în care Europa caută soluții concrete pentru reindustrializare și consolidare economică, România demonstrează că este o destinație strategică capabilă să atragă și să susțină investiții străine de înaltă tehnologie.
horga si zamfir PNG
PSD și PNL, schimb de replici acide în Comisia de buget: „Ați început să o luați pe câmpie / Nu suntem în dictatura PSD”
Scandal la comisiile Senatului pe marginea ordonanței SAFE, unde dezbaterile au degenerat în schimburi dure de replici și acuzații politice, în special în Comisia de buget, unde Gabriela Horga (PNL) și Daniel Zamfir (PSD) s-au certat pe tema amendamentelor controversate.
ibrahim pasa jpg
Îți mai aduci aminte de Ibrahim Pașa, mâna dreaptă a lui Suleyman Magnificul? Iată cum arată actorul Okan Yalabik, în prezent, la 47 de ani
Puțini telespectatori au uitat de Ibrahim Pașa, personajul interpretat magistral de Okan Yalabik în celebrul serial Muhteşem Yüzyıl.
iar-330
Elicopter militar al Forțelor Aeriene Române, aterizare de urgență lângă Reșița după o defecțiune tehnică
Un elicopter militar de tip IAR-330, aparținând Forțele Aeriene Române, a fost nevoit să aterizeze de urgență marți, în apropierea municipiului Reșița, după ce a întâmpinat o defecțiune tehnică în timpul unui zbor de instrucție.